Multe mamici isi pun problema in legatura cu igiena orala a bebelusului, dar nu stiu cand este momentul s-o puna in aplicare. Ei bine, din momentul aparitiei primilor dintisori, mamicile pot incepe igienizarea.
Se stie faptul ca un dinte perfect curat nu se cariaza, dar acest ideal este dificil de realizat. Prin indepartarea resturilor alimentare imediat dupa consum, a florei microbiene si a placii dentare, periajul dentar are menirea sa asigure acea stare de curatenie care sa protejeze dintele. Igiena orala trebuie efectuata in principiu dupa fiecare masa, pentru a reduce durata de stagnare a resturilor alimentare.
Importanta periajului efectuat dupa cina este deosebita, deoarece in timpul noptii secretia salivara fiind mai scazuta exista conditii mult mai favorabile pentru producerea de acid si persistenta acestuia la nivelul placii bacteriene.
Obiecte necesare pentru igiena dintisorilor copilului:
Periuta de dinti: exista marimi diferite care se adapteaza morfologiei gurii copilului dumneavoastra: marimea 0-2 ani, 2-5 ani sau peste 5 ani.
Exista seturi de 3 periute de dinti, ptr fiecare etapa de crestere a dintisorilor
- Periuta pentru masarea gingiilor (0-6 luni)
- Periuta bebelusi pentru dinti si gingii (6-18 luni)
- Periuta copii (+18 luni)
Perii ce compun periuta trebuie sa fie supli si sintetici, manerul scurt si lat, eventual adaptat mainii adultului, capatul rotunjit si ingust.
Pasta de dinti: actioneaza atat prin capacitatea ei de curatare, cat si prin introducerea in compozitia acesteia a unor compusi cu actiune specifica (fluor, saruri de amoniu, antiseptice, etc). Pasta de dinti trebuie sa fie adaptata varstei copilului. Astfel, copiii cu varsta mai mica de 6 ani trebuie sa utilizeze o pasta de dinti care sa nu depaseasca 45 mg de fluor la 100g de pasta.
O bulina mica de pasta pe periuta de dinti ar trebui sa fie suficienta pentru a evita supradozajul de fluor, copilul avand uneori dificultati sa scuipe, acest lucru intamplandu-se mai ales la copiii de 2-3 ani.
Tehnica de periaj trebuie sa fie adecvata varstei copilului:
- Copilul dumneavoastra are mai putin de doi ani:
-la inceput e sarcina dumneavoastra sa-i spalati dintii si asta, inca de la aparitia primului dinte, cu ajutorul unei comprese sterile imbibata in ser fiziologic. De la aparitita dintisorilor optati pentru periuta si pasta de dinti.
- Copilul dumneavoastra are mai mult de 2 ani:
-lasati-l sa inceapa spalatul pe dinti, si incetul cu incetul va invata sa se spele singur; incepand cu aceasta varsta, copilul are o coordonare mana-gura suficienta. Cel mai usor este sa-i transmiteti informatiile despre tehnica spalarii sub forma de jocul imitatiei.
Important de retinut:
- Este deosebit de important ca micutul dumneavoastra sa se spele pe dinti inainte de culcare, in caz contrar, bacteriile si zaharurile ce raman in gura vor ataca dintii si gingiile in timpul noptii!
- Periuta de dinti a copilului se schimba cel putin o data la trei luni;
- Utilizati o periuta de dinti cu peri supli, pentru a nu-i rani gingiile;
- Copilul invata prin imitatie;
- Copiii care nu au deprins obiceiuri bune de igiena bucala inainte de cinci ani, vor avea dificultati in a invata mai tarziu.
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe pagina noastra de Facebook.
Cititi si:
De ce vomita bebelusul. Cauzele principale ale varsatului
Febra bebelusului. De ce apare si cum tratam aceasta afectiune
Importanta fierului in alimentatia bebelusului
Daca iti plac articolele noastre si vrei sa ne fii alaturi si pe Facebook, te asteptam sa te alaturi comunitatii printr-un Like: