10.9 C
București
vineri, martie 1, 2024

Dr. neurolog: „Nu exista niciun medicament sau supliment care sa previna boala Alzheimer”

Nu exista niciun medicament sau supliment care sa previna expresia clinica a bolii Alzheimer, afirma prof. dr. Bogdan Ovidiu Popescu, seful Clinicii de Neurologie de la Spitalul Clinic Colentina.

Din ce in ce mai frecvent, prieteni, cunoscuti, pacienti, oameni cu care ma intalnesc ma intreaba daca pot preveni boala Alzheimer. Daca pot sa ia un medicament, ceva, sa nu faca dementa. Ei bine, nu exista niciun medicament sau supliment care sa previna boala sau expresia clinica a bolii, insa preventia functioneaza. Pentru pacientii care au deja dementa, sigur, exista un tratament complex, care incetineste declinul cognitiv. Insa pentru preventie, nu. In primul rand as vrea sa fac distinctie intre boala Alzheimer si dementa asociata bolii Alzheimer, care apare in stadiul final al bolii (dupa 20 de ani de evolutie)„, a explicat medicul, luni, intr-un comunicat transmis de UMF „Carol Davila”.

Potrivit acestuia, boala Alzheimer consta in acumularea progresiva in creier a unor proteine agregate, ca un fel „de gunoi” pe care creierul nu il poate „epura”. „Aceste modificari duc in timp la moartea neuronilor, afectarea circuitelor neuronale si slabirea performantei intelectuale a individului, pana la stadiul de dementa”, a precizat medicul, potrivit Agerpres.

El spune ca pentru a scadea riscul de a avea boala Alzheimer si pentru ca aceasta sa nu progreseze pana la stadiul de dementa se poate interveni asupra stilului de viata la varsta de 30-40-50 de ani printr-o activitate fizica constanta, se poate adopta o dieta mediteraneana, se recomanda controlul consumului de alcool, evitarea traumatismele craniene, chiar si minore. Totodata, trebuie evitate anxietatea si depresia, iar acestea sa fie tratate de indata ce apar, sa existe activitate intelectuala intensa continuu, iar contactele sociale sa fie cat mai dezvoltate.

Sa avem un somn cat mai bun. Daca avem probleme de somn, sa ne adresam unui specialist. Sa tratam precoce si eficient factorii de risc vasculari – hipertensiunea arteriala, diabetul zaharat sau hiperinsulinemia, obezitatea, hiperhomocisteinemia, inflamatia sistemica, sa eliminam fumatul, sa mergem la medic si sa ne testam atunci cand ni se pare ca memoria, atentia, concentrarea au scazut sau cand nu ne mai descurcam la fel de bine in activitatea curenta. Sa raportam medicului daca avem in familie cazuri de boala Alzheimer, mai cu seama daca au debutat sub 65 de ani. Sa incercam in fiecare zi sa fim bucurosi, sa ne distram si sa ne propunem sa vizitam locuri noi si sa cunoastem oameni noi”, a recomandat medicul.

Sursa: stiripesurse.ro

*Acest articol este doar informativ. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati si sfatul unui medic specialist.

Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe pagina noastra de Facebook.

Daca iti plac articolele noastre si vrei sa ne fii alaturi si pe Facebook, te asteptam sa te alaturi comunitatii printr-un Like:

Articole asemanatoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Comunitatea Sfat naturist

81,573FaniÎmi place
1,785CititoriConectați-vă
64CititoriConectați-vă

Cele mai citite articole