16.6 C
București
joi, aprilie 11, 2024

Cum îți pot influența amuletele starea de spirit și sănătatea?

Amuletele reprezintă obiecte despre care se crede că pot aduce noroc și protecție atunci când sunt folosite în mod corespunzător. Folosite încă din cele mai vechi timpuri în diferite culturi și civilizații, acestea au o însemnătate aparte pentru adepții Feng Shui. Îmbinând deopotrivă elementele naturii și echilibrul, arta armoniei oferă diverse obiecte cu o puternică influență pentru minte, corp și suflet. 

În funcție de locul în care sunt folosite (asupra posesorului sau în interiorul casei), dar și de scopul pe care îl au, amuletele pot avea un impact puternic asupra stării tale de spirit, dar și a sănătății. Citește rândurile următoare și află care sunt principalele amulete și cum te pot ajuta! 

Amuleta antiaccidente 

Fiind probabil una dintre cele mai populare amulete Feng Shui pentru sănătate, aceasta are menirea de a te proteja împotriva accidentelor și a pericolelor. Amuleta este realizată dintr-un șnur roșu și este prevăzută cu un inel care prezintă ideograma longevității. 

Majoritatea persoanelor aleg să o poarte asupra lor în buzunar sau în geantă, ea fiind potrivită și pentru persoanele care călătoresc mult cu mașina. De asemenea, este recomandat ca atunci când este folosită în interiorul locuinței, aceasta să fie etalată în zona guvernată de steaua numărul 5. Aceasta este cunoscută și drept „steaua ghinioanelor”, motiv pentru care amuleta antiaccidente va avea efect sporit. 

Nodul mistic violet 

Această amuletă este folosită pentru protecție și noroc, ea fiind realizată cu ajutorul unui șnur de culoare mov și a unei bile albe. Nodul mistic violet este considerat un remediu Feng Shui care are ca principal scop crearea unui flux neîntrerupt de energie benefică în care dificultățile, nefericirile și ghinioanele nu au loc. Folosirea sa poate asigura o stare de spirit în deplină armonie, în timp ce te ferește de vibrațiile negative din jur. 

Bila albă semnifică vitalitate și noroc, nodul fiind un simbol al bunului augur – se spune că acesta își înghite coada, reprezentând astfel compasiunea sinceră și înțelepciunea. Poate fi folosit în dormitor, pentru noroc în căsnicie și în viața amoroasă, dar și la birou, pentru a aduce succes profesional. 

Bufnița cu nod mistic și monede norocoase 

Încă din antichitate, bufnița a fost percepută ca un simbol al înțelepciunii și echilibrului, aceasta reprezentând-o pe zeița Atena. De asemenea, pasărea este asociată cu inteligența și iluminarea, devenind astfel o amuletă excelentă pentru învățare. Fiind prevăzută cu monede norocoase, se crede că are puterea de a atrage bogăția și a te feri de greșelile care pot conduce la pierderea banilor. 

Maeștrii Feng Shui consideră că amuleta cu bufniță și bănuți de argint are puterea de a crea o aură pozitivă pentru avere, oferind totodată echilibru sufletesc prin starea de siguranță și confort interior. O poți purta asupra ta mereu sau o poți pune în încăperea în care îți petreci cea mai mare parte a timpului. 

Amuletele sunt obiecte care au puterea de a-ți influența starea de spirit prin ferirea de energii negative și ghinioane, în timp ce îți oferă alinare spirituală. Mai mult, ele sunt recomandate în accepțiunea Feng Shui pentru capacitatea de a te feri de boli, afecțiuni și accidente neprevăzute. 

Daca iti plac articolele noastre si vrei sa ne fii alaturi si pe Facebook, te asteptam sa te alaturi comunitatii printr-un Like:

Articole asemanatoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Comunitatea Sfat naturist

81,573FaniÎmi place
1,785CititoriConectați-vă
64CititoriConectați-vă

Cele mai citite articole