12.8 C
București
joi, octombrie 24, 2024

Anemonele. Sfaturi utile pentru plantarea si ingrijirea florilor multicolore

Anemonele sunt plante erbacee, perene, cu flori delicate ce infloresc primavara si rezista pana la inceputul verii. Anemona provine din zone cu climat mediteranean, iar punctul ei forte si motivul pentru care este atat de iubita sunt petalele sale colorate: alb, violet, roz, albastru sau rosu. Astfel, daca vrei sa iti infrumusetezi gradina cu un aer rustic, anemonele sunt o alegere ideala.

Aceste flori multicolore se adapteaza cu usurinta in orice spatiu deschis, dar trebuie sa tii cont de cateva sfaturi in ceea ce priveste plantarea si ingrijirea acestora. Vezi si: Helicrisum, floare de pai. Sfaturi utile pentru plantarea si ingrijirea florii nemuritoare

Anemona – Sfaturi utile pentru plantare si ingrijire

-Cerintele ecologice:

  • Anemonele prefera solurile revene, bogate in humus si foarte bine drenate.
  • Acestea sunt sensibile la excesul de umezeala si temperaturile scazute persistente.
  • Plantarea in zone insorite favorizeaza coloritul florilor.
  • Pentru a inflori si a creste, anemonele au nevoie de o temperatura de 10 grade C in timpul cresterii, iar in timpul infloririi de 14-15 grade C.

-Producerea tuberculilor:

  • Semintele se folosesc pentru obtinerea tuberculilor, care servesc cel mai adesea la infiintarea unei culturi.
  • Inmultirea se face si prin divizarea tuberculilor in perioada de repaus.
  • Semanatul se face catre sfarsitul verii, in ladite sau in rasadnite reci, intr-un pamant foarte afanat (pamant de frunze, mranita si nisip). Este bine sa se semene mai rar si rasadul sa nu se repice, deoarece suporta greu aceasta lucrare.
  • Tinerele plante rezista peste iarna, fara incalzire, daca sunt protejate cu geamuri de rasadnite, mulci de frunze etc.
  • Rasadurile din ladite se planteaza pe brazde in primavara urmatoare.
  • Ingrijirea plantelor consta in udatul regulat, ingrasarea cu solutii minerale si intretinerea solului curat de buruieni.
  • In iulie, plantele intra in repaus (frunzele se usuca), moment in care se scot tuberculii din pamant si se curata cu foarte multa grija. Apoi, se stratifica cu turba sau pamant de frunze in cutii de carton sau de scandura.
  • Depozitarea se face in incaperi racoroase si uscate.

Infiintarea si ingrijirea culturii:

  • Aceasta procedura se face toamna sau primavara foarte devreme (februarie-martie). Tuberculii se pun la inmuiat cu o zi inainte.
  • Plantarea lor se face la distante de 25- 30 cm intre randuri, 10-12 cm pe rand si la adancimea de 5- 10 cm.
  • Terenul trebuie sa fie bine ingrasat cu gunoi de grajd.
  • Lucrarile de ingrijire sunt aceleasi ca in cazul producerii materialului saditor.
  • Anemonele se uda moderat, mai ales pe perioada de vegetare.
  • Bolile frecvent intalnite la anemone sunt patarea frunze lor si fainarea.
    Pentru prevenirea aparitiei fainarii, se recomanda pulverizari cu substante pe baza de sulf.
  • In sere sau rasadnite cu posibilitati de incalzire se poate practica cultura fortata a anemonelor. Plantarea se face in august-septembrie, la distantele de 15/15 cm. Temperatura optima este de 14-16°C. Inflorirea incepe in luna noiembrie.

Recoltarea florilor se face in faza de boboc in prag de deschidere si floare complet deschisa. Florile taiate au o durata de 8-10 zile, in vase cu apa.

Atentie!

Anemonele nu se inteleg prea bine cu narcisele, deoarece acestea elimina o substanta daunatoare. De asemenea, trebuie sa stii ca adesea, anemonele sunt atacate de omizi si destul de des apare patarea frunzelor si fainarea.

Vezi si: Aster, steluta. Sfaturi utile pentru plantare si ingrijire

Daca iti plac articolele noastre si vrei sa ne fii alaturi si pe Facebook, te asteptam sa te alaturi comunitatii printr-un Like:

Articole asemanatoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Comunitatea Sfat naturist

81,573FaniÎmi place
1,785CititoriConectați-vă
64CititoriConectați-vă

Cele mai citite articole