2 C
București
joi, noiembrie 21, 2024

Sfaturi pentru ingrijirea florilor de interior

Se intampla de multe ori sa admiram florile din casa vecinilor sau a prietenilor, intrebandu-ne de ce ale noastre nu cresc asa de frumos. Daca tinem cont de sfaturile simple de mai jos, vom reusi sa ne bucuram cat mai mult de florile din locuinta noastra. Iata, asadar, cateva sfaturi pentru ingrijirea florilor de interior.

Ingrijirea florilor de interior cu deseuri menajere:

  •  Daca doresti ingrasaminte ieftine si ecologice pentru florile tale, atunci se pot obtine cu usurinta din deseuri menajere:

– florile de interior se ingrasa cu apa rezultata de la spalarea carnii si a pestelui. Trebuie sa o strecurati foarte bine, sa indepartati eventualele bucatele de carne care uitate, putrezesc si miros urat;

– apa ramasa de la cartofii fierti este foarte hranitoare pentru flori. Turnata in ghivecele cu flori, tine loc de ingrasamant;

– florile de interior prefera cafeaua. Ele cresc mai repede si devin mai puternice daca puneti zat de cafea in apa de stropit;

– un cubulet mic de drojdie uscata pus in apa cu care se uda florile din ghivece, le face pe acestea sa creasca repede si viguros;

– macerarea urzicilor in apa reprezinta un ingrasamant natural ideal. Lasati urzicile cateva zile intr-un vas, pana ajung in stare de descompunere, apoi folositi maceratul pentru a uda florile.(pulverizat pe frunze, acest macerat de urzici alunga si puricii);

– cojile de banane taiate marunt si infipte in pamant reprezinta un ingrasamant ideal pentru florile din ghivece;

  • Nu folositi ghivece prea mari. Acestea contribuie la dezvoltarea exagerata a frunzelor, in loc sa ajute la cresterea florilor;
  • Pentru ca pamantul din ghivece sa nu mai mucegaiasca, puneti deasupra putin nisip;
  • Pentru a scapa de viermii din ghivecele cu flori, pune cateva felii de cartofi cruzi. Acestiaa vor iesi singuri la suprafata si ii puteti elimina;
  • Pulverizarea cu apa a plantelor expuse direct la soare le poate provoca acestora opariri si chiar arsuri;
  • Daca aveti apa foarte dura, calcaroasa o puteti combina cu otet de vin. Puneti cateva picaturi in vasul de stropit (o lingura la un litru de apa);
  • Curatati periodic florile ofilite, doar asa le veti ajuta sa se dezvolte frumos;

Ingrijirea florilor de interior cu frunze mari

  • Plantele de apartament cu frunze mari (ex: ficusii) trebuie curatate cu bere. Inmuiati o carpa moale in bere, apoi stergeti fiecare frunza in parte. Acestea vor straluci de frumusete. Frunzele de ficus cresc sanatos si frumos daca se spala cu un tampon imbibat in lapte caldut amestecat cu apa in proportii egale;
  • Un ghiveci cu busuioc verde in camera alunga insectele, linisteste nervii si aduce un somn linistit;
  • Unele plante (craciunite, gardenii, floarea de ceara) nu infloresc daca le schimbam mereu locul;
  • Plantele cu lastari foarte lungi, cu frunze decolorate si fara flori ne arata ca sunt nemultumite de locul unde le-ati pus;
  • Violeta de camera trebuie udata doar dimineata, cu apa la temperatura camerei, fara a-i stropi frunzele;
  • Gladiolele stropite cu limonada cresc mai repede si fac flori mai multe;
  • Daca inlaturi puii care s-au format in jurul aloei vera, vom da posibilitate plantei sa-si indrepte toata energia spre mugurii florali si sa infloreasca mai repede;

Ingrijirea florilor de interior. Cum scapi de purici

  • Puricii florilor de interior dispar daca stropim frunzele cu tutunul dintr-o tigara, pus in apa calduta. Aceasta activitate se repeta dupa 12 ore. Pentru a scapa de purici, mai puteti baga in pamantul din ghiveciul cu flori doi catei de usturoi.

 Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe pagina noastra de Facebook.

Cititi si:

Pregatirea gradinii pentru primavara

Nano Gradina. O noua solutie pentru gradina de legume din bucatarie

Sfaturile bunicii despre ingrijirea florilor din gradina

Daca iti plac articolele noastre si vrei sa ne fii alaturi si pe Facebook, te asteptam sa te alaturi comunitatii printr-un Like:

Articole asemanatoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Comunitatea Sfat naturist

81,573FaniÎmi place
1,785CititoriConectați-vă
64CititoriConectați-vă

Cele mai citite articole