Acidul pantotenic, cunoscut si sub numele de vitamina B5, este o vitamina solubila in apa esentiala pentru buna functionare a organismului. Fiind un component cheie al coenzimei A (CoA), aceasta joaca un rol central in metabolismul energetic si in sinteza acizilor grasi, colesterolului si hormonilor steroizi. Importanta vitaminei B5 pentru sanatatea cardiovasculara este din ce in ce mai recunoscuta, avand efecte benefice asupra metabolismului lipidic, reglarii tensiunii arteriale si sanatatii vasculare.
Studiile de-a lungul timpului au aratat faptul ca aceasta vitamina are multe roluri in organism, inclusiv transformarea nutrientilor din alimente in energie, echilibrarea zaharului din sange, reducerea colesterolului rau, scaderea tensiunii arteriale crescute si prevenirea leziunilor nervilor.
Energia pe care o ajuta sa o produca vitamina B5 este de fapt cea care activeaza neurotransmitatorii in creier. Acesti neurotransmitatori transporta semnale chimice in tot corpul. De aceea, am putea spune ca acidul pantotenic este crucial pentru mentinerea sanatatii sistemului nervos si multe altele.
*Unele cercetari arata chiar ca deficienta cerebrala a acestui nutrient poate contribui la neurodegenerare, dementa si Alzheimer.
Rolul acidului pantotenic in metabolismul lipidic
Un nivel crescut de colesterol LDL („rau”) si trigliceride este un factor major de risc pentru bolile cardiovasculare. Acidul pantotenic contribuie la metabolizarea grasimilor prin intermediul coenzimei A, facilitand:
- Sinteza si degradarea acizilor grasi: Acest proces ajuta la mentinerea unui echilibru sanatos al lipidelor in sange.
- Reglarea nivelului de colesterol: Coenzima A este esentiala pentru biosinteza colesterolului bun (HDL), care contribuie la transportul colesterolului din tesuturi catre ficat pentru eliminare.
Cercetarile arata ca derivatul acidului pantotenic, pantetina, poate avea efecte hipolipemiante. Pantetina ajuta la scaderea nivelului de colesterol LDL si trigliceride, protejand astfel impotriva aterosclerozei.
Reducerea stresului oxidativ si inflamatiei
Stresul oxidativ si inflamatia cronica sunt factori importanti in dezvoltarea bolilor cardiovasculare, inclusiv a hipertensiunii si aterosclerozei. Acidul pantotenic are proprietati antioxidante, contribuind la:
- Reducerea formarii radicalilor liberi.
- Imbunatatirea functiei endoteliale, ceea ce mentine sanatatea vaselor de sange.
- Reducerea markerilor inflamatori, precum proteina C reactiva (CRP), asociata cu riscul cardiovascular.
Reglarea tensiunii arteriale
Vitamina B5 poate contribui indirect la reglarea tensiunii arteriale prin imbunatatirea metabolismului lipidic si reducerea inflamatiei vasculare. De asemenea, aceasta sprijina productia de energie necesara pentru contractarea si relaxarea muschilor netezi din peretii vaselor de sange.
Beneficii pentru sanatatea inimii
Acidul pantotenic este implicat in sinteza coenzimei A, care joaca un rol crucial in productia de energie la nivel celular, inclusiv in celulele musculare ale inimii, potrivit studiilor. O inima sanatoasa are nevoie de un aport constant de energie pentru a mentine contractiile regulate si eficiente. In plus, prin efectele sale asupra reducerii lipidelor si inflamatiei, vitamina B5 poate contribui la prevenirea afectiunilor precum:
- Boala coronariana
- Insuficienta cardiaca
- Infarctul miocardic
*S-a demonstrat ca o doza zilnica de 900 de miligrame de vitamina B5 scade colesterolul LDL (rau) si trigliceridele, reducand riscul de boli cardiovasculare. Retineti ca 900 mg este semnificativ mai mare decat cantitatea zilnica recomandata de vitamina B5 pe zi, deci acest lucru se face numai cu supravegherea unui medic.
Vezi si articolu: Cum sa iti mentii inima sanatoasa, potrivit expertilor
Surse alimentare de acid pantotenic
Acidul pantotenic este disponibil in numeroase alimente, ceea ce face ca deficitul sa fie rar. Cele mai bune surse includ:
- Carne si produse animale: ficat (8,3 miligrame-83% Doza Zilnica Recomandata*), carne de pui, oua (0,9 miligrame-9% DZR).
- Seminte de floarea soarelui (6 miligrame (60% DZR)
- Ciuperci Portobello (1 cana feliata= 1,9 miligrame-19% DZR)
- Produse lactate: lapte, iaurt.
- Cereale integrale: ovaz, grau integral.
- Legume: broccoli, cartofi dulci.
- Fructe: avocado (2 miligrame-20% DZR).
*Suplimentele alimentare cu vitamina B5 sau pantetina pot fi utilizate in cazuri specifice, dar este recomandata consultarea unui medic inainte de a incepe orice supliment. O doza prea mare duce la reactii adverse, cum ar fi diaree sau chiar creste riscul de sangerare.
Doza zilnica recomandata si siguranta
Potrivit National Institutes of Health, aportul zilnic recomandat de vitamina B5/acid pantotenic este de aproximativ 5 mg pe zi, iar aceasta poate fi atinsa cu usurinta printr-o dieta echilibrata. Dozele mai mari, utilizate in scopuri terapeutice, sunt in general sigure, dar pot cauza efecte adverse minore, precum tulburari gastrointestinale.
Sugari:
0-6 luni, 1,7 mg
7-12 luni, 1,8 mg
Copii:
1-3 ani, 2 mg
4-8 ani, 3 mg
9-13 ani, 4 mg
Adulti:
barbati si femei de 14 ani si peste, 5 mg
femei gravide, 6 mg
femeile care alapteaza, 7 mg
*Cel mai adesea, nu este necesar sa se suplimenteze cu acid pantotenic daca aportul alimentar al cuiva este suficient de mare. Insa, pentru cei care pot beneficia de un plus, sunt disponibile suplimente care contin doar acid pantotenic sau B5 in combinatie cu alte vitamine din complexul B.
!!! Consultati un medic specialist inainte de a modifica dieta sau de a introduce suplimente alimentare.
Vezi si: Top 8 beneficii esentiale ale Complexului de Vitamine B si cum sa le incorporezi usor in dieta ta
Vezi si: Drojdia Inactiva: Cea mai bogata sursa vegetala de Biotina (Vitamina H/Vitamina B7)
Daca iti plac articolele noastre si vrei sa ne fii alaturi si pe Facebook, te asteptam sa te alaturi comunitatii printr-un Like: