4 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Totul despre cultura de migdal, plantatia care iti poate aduce 8500 de euro pe hectar

Afla totul despre cultura de migdal, de la dificultatile de la infiintarea ei, pana la probleme de intretinere, dar si castigurile consistente financiare pe care le poti obtine.

Dupa cum bine stiti, la noi in tara e rar intalnita cultivarea migdalului, o planta ce e obisnuita mai mult cu zonele cu climat mediteranean, insa nu e imposibil de realizat chiar si in Romania. Fermierii din zonele de deal si de campie pot lua in calcul ca o cultura foarte profitabila si care se poate valorifica usor este cea de migdal.

La nivel mondial, statisticile arata ca exista o cerere cu 220% mai mare in ultimii 4 ani de migdal, astfel ca pe piata e suficient loc de comercializare. La noi in tara se cultiva acest arbore de peste 150 de ani, mai ales in Banat, Oltenia, Muntenia si Dobrogea. E nevoie de un regim al temperaturilor mai ridicat dar si un substrat bogat in calcar.

Unul dintre cele mai cunoscute exemple este cel al unei culturi de migdal din localitatea prahoveana Tohani unde un cultivator a suprapus cultura de migdal cu cea a vitei de vie. El a reusit sa obtina o productie de migdal in coaja de 2500kg pe hectar, pentru care a obtinut un profit de 8500 de euro.

Totul despre cultura de migdali in Romania – Ce nevoi speciale are

Migdalul e o planta rezistenta la seceta si nu ii place umezeala. Se pot face irigatii usoare in perioada de formare a fructelor si la maturizarea samburilor. Materialul saditor este reprezentat de samburii plantati direct in pmant. O alta metoda este altoirea pe portaltoi de migdal, piersic sau prun.

Plantarea migdalului se face toamna devreme, dupa pregatirea terenului prin desfundare si cu gropi la distanta de 5 metri pe rand. Intre randuri se lasa cam 6 metri pentru ca migdalul are nevoie de lumina.

Nu exista vreo diferenta fata de ceilalti pomi fructiferi, inainte de plantare radacinile se fasoneaza, se mocirlescu cu balegar si pamant galben si apoi se pun in pamant si se uda bine.

Migdalul e o specie consumatoare de azot si potasiu, astfel ca in plantatiile mature se aplica anual cam 100kg de azot si 50 de fosor, dar si 120kg de potasiu. Acestea se administreaza toamna.

Totul despre cultura de migdal si intretinerea ei

Intretinerea culturii de migdal e destul de simpla, se raresc ramurile lungi daca sunt prea dese si se scurteaza daca depasesc 50cm. Scheletul de peste 4-5 ani se reduce si se simplifica pentru a stimula noi cresteri.

Pomii netaiati formeaza coroane dese si aglomerate cu arcade care se umbresc reciproc.

Recoltarea migdalelor se face din al doilea sau al treilea an de la plantare cu recolta de 1000kg de miez la hectar, dar se poate vinde si sub forma de sambure in coaja. La soiurile amare se poate extrage uleiul de migdale care e foarte cautat in industria farmaceutica si cosmetica.

Totul despre cultura de migdal – Cele mai cunoscute soiuri

In final va recomandam cele mai cunoscute soiuri de migdali care au inregistrat productii de succes si la noi in tara. Marculesi 2/1 este cel mai bun soi romanesc de migdal, cu pomi vigurosi si coroana semisferica. E rezistent la ger, la seceta, la boi si daunatori.

In sudul tarii si in Dobrogea cele mai bune rezultate le-au inregistrat soiurile Teteny botermo, Preanai, Nikitski. Un alt soi frecvent cultivat este Bruantine care e de origine franceza si da fructe de marime medie de pana la 2.4g.

Texas e un soi american cu migdali de vitoare medie, un alt soi renumit bulgaresc este Pomorie cu fructificare pe buchete de mai in proportie de 76%. Nu in ultimul rand, Retsou este un soi grecesc de migdal care s-a adaptat bine si in Romania.

Cele mai importante 7 beneficii ale uleiului de migdale

Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe pagina noastra de Facebook.

Daca iti plac articolele noastre si vrei sa ne fii alaturi si pe Facebook, te asteptam sa te alaturi comunitatii printr-un Like:

Articole asemanatoare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Comunitatea Sfat naturist

81,573FaniÎmi place
1,785CititoriConectați-vă
64CititoriConectați-vă

Cele mai citite articole