Sovarvul este o planta medicinala ce creste prin locuri uscate, pietroase, in regiunea dealurilor. In unele locuri i se mai spune dost, brosca sau milot si este foarte apreciata datorita proprietatilor sale terapeutice, cum ar fi cresterea imunitatii si energizarea organismului.
De la sovarv se foloseste planta inflorita (Herba Origani) datorita continutului in ulei volatil bogat in timol si carvacol etc., care-i transmite un miros placut. Sovarvul intra in compozitia ceaiurilor antibronsitic, sedativ si a aromatizantului pentru bai.
Vezi si: Sovarful, o planta uitata. Un leac „ratacit” prin munti
Sovarvul – Ce spun studiile
Un studiu recent a demonstrat faptul ca extractul de sovarv prezinta un efect protector impotriva leziunilor genetice cauzate pacientilor supusi procedurii medicale de radioterapie. De asemenea, cercetatorii din Marea Britanie au descoperit ca extractele de sovarv sunt mai eficiente in tratamentul contra stafilococilor, inclusiv a Stafilococului auriu decat antibioticele de sinteza. Terapeutii recomanda o cura cu infuzie combinata de sovarv din care se consuma cate 1 litru pe zi, timp de 3 saptamani. Aceasta infuzie se prepara din 3 linguri de plante care se lasa la macerat 8 ore in 500 ml de apa, dupa care se strecoara. Pulberea ramasa dupa se opreste tot cu 500 ml de apa si, dupa ce se raceste se amesteca infuzia cu maceratul.
Ceaiul de sovarv
Ceaiul de sovarv calmeaza spasmele cailor respiratorii, aducand ameliorare in tusea convulsiva, astm, bronsita si in inflamatiile traheei. De asemenea, acesta fluidifica secretiile bronhice si ajuta la expectoratie.
Infuzia de sovarv se prepara din 15 g planta maruntita la 200 ml apa. Pentru a usura expectoratia, infuzia se poate prepara si astfel: dintr-un amestec de 10 g sovarv, 20 g frunze de potbal si 20 g de radacina de nalba se iau 2 lingurite, care se oparesc cu 1 pahar de apa clocotita. Dupa 15-20 minute, infuzia se strecoara, se indulceste cu miere de albine sau cu zahar si se bea cate un sfert de pahar de 3-4 ori pe zi.
Datorita unui principiu amar pe care-l contine, cat si a uleiului volatil, sovarvul este intrebuintat in boli de stomac si pentru a mari pofta de mancare, mai ales acolo unde se constata o diminuare a sucului gastric, declara Corneliu Constantinescu in cartea „Plante medicinale in apararea sanatatii”.
In boli de stomac se iau 3-4 linguri pe zi inainte de masa. Se poate prepara o infuzie mai slaba, folosidu-se o ligurita de planta la o cesca cu apa, din care se beau 2-3 ceaiuri pe zi.
Cercetarile efectuate au demostrat ca uleiul de sovarv blocheaza Candida Albicans mult mai eficient decat antifungicele utilizate in mod obisnuit. De asemenea, s-a demonstrat si efectul antiparazitar al uleiului, fiind mai puternic in blocarea parazitilor giardia decat medicamentul prescris. Vezi si articolul Ulei din Sovarf verde. Cum se prepara reteta basarabeana si ce actiuni terapeutice are
Extern, sovarvul se foloseste ca antiseptic, sub forma de bai aromatice sau comprese (prisnite) in diferite boli de piele.
Citeste si: Condimente mai putin intalnite – sovarful, enibaharul si cardamomul
*Acest articol este doar informativ. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati si sfatul unui medic specialist.
Daca iti plac articolele noastre si vrei sa ne fii alaturi si pe Facebook, te asteptam sa te alaturi comunitatii printr-un Like: