Desi medicii ii mai dadeau doar cateva luni de trait, o suceveanca in varsta de 55 de ani a reusit sa invinga cancerul in mod miraculos!
Doina Lehaci avea pelvisul plin de metastaze inoperabile, tumorile din corpul ei au disparut ca prin minune, iar la mai bine de doi ani de la cumplitul diagnostic doctorii care au examinat-o au declarat-o perfect sanatoasa.
”Nu am intalnit un asemenea caz in aproape 40 de ani de cariera”, spune uimit chirurgul sucevean Sorin Hîncu.
La finele anului 2012, Doina Lehaci ducea o viata linistita la tara alaturi de familie, insa totul a luat o turnura ingrozitoare dupa ce medicii i-au spus ca are cancer de col uterin în stadiu IV, adica ultima faza de boala.
”Am ajuns la spitalul din Câmpulung din cauza unei crize de fiere. Atunci, fiica mea a insistat sa ma vada si un ginecolog, deoarece de mai bine de un an ma plangeam de dureri de burta si aveam niste scurgeri maronii. Dupa consult, mi s-a recomandat o biopsie si asa am aflat ca sufar de cancer de col uterin”, rememoreaza Doina Lehaci momentul in care a aflat ca sufera de teribila boala.
Doctorul Sorin Hîncu, seful sectiei Chirurgie Generala din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Suceava, a examinat-o pe pacienta la cateva zile de la stabilirea diagnosticului, cand cazul parea depasit terapeutic, si ulterior, doi ani mai tarziu, cand testele Babes Papanicolau, ecografele si investigatiile de rezonanta magnetica (RM) au declarat-o pe femeie perfect sanatoasa. Prima data a ajuns la el in decembrie 2012, cand i-a cerut sa-i scoata pietrele de la vezica biliara. A refuzat-o, considerand ca interventia reprezenta un risc inutil in contextul unui cancer care facuse deja ravagii in corpul femeii.
”Starea ei era grava in momentul in care s-a internat la Chirurgie pentru simptomatologie de colecistita acuta. A fost nevoie sa o tinem sub supraveghere la Reanimare deoarece avea tensiunea arteriala foarte mica. Daca nu o stabilizam nu putea sa urmeze sedintele de radioterapie care erau deja programate”, isi aminteste medicul.
In cazul Doinei, medicina moderna era neputincioasa. Singura sansa pentru femeia de 55 ani era un tratament oncologic paleativ, care nu-i asigura nicidecum vindecarea, ci doar intarzia evolutia bolii si ii usura cat de cat suferinta.
”Aceasta forma de cancer este foarte urata. In faze finale da niste dureri groaznice. Apar complicatii severe, iar pacientele mor in chinuri. Te uiti la ele si nu ai ce sa le faci”, rosteste franc crudul adevar doctorul Sorin Hîncu.
Un diagnostic care a cazut ca o sentinta la moarte
In ianuarie 2013, Doina Lehaci s-a internat la Iasi, pentru 15 sedinte duble de radioterapie. A stat acolo timp de o luna. Dupa ce s-a intors acasa a inceput sa faca chimioterapie la spitalul Suceava. Sase sedinte, cate una pe luna. A terminat cura de citostatice in iulie 2013. Tratamentele ar fi trebuit sa-i mai restranga tumorile care nu puteau fi indepartate prin operatie si au fost greu de suportat, dar ea a rezistat. Pentru stoicismul de care a dat dovada a fost rasplatita insa cu o sentinta la moarte. Verdictul medicilor era clar: in urmatoarele cateva luni isi va pierde viata. Ar fi abandonat lupta cu boala daca nu ar fi fost copiii ei, care nu s-au putut impaca cu destinul implacabil al mamei lor.
Nicoleta si Florin, copiii acesteia, au refuzat sa se resemneze la gandul ca moartea este o etapa fireasca si inevitabila si au cautat si alte solutii decat cele oferite de medicina moderna, bazata pe dovezi stiintifice. Au inceput cercetarile pe internetin speranta gasirii unei terapii alternative care ar fi putut sa le salveze mama. Au discutat si cu diverse cunostinte, multe dintre ele cu aceleasi probleme de sanatate, si s-au oprit asupra tratamentului cu roci vulcanice, prezentat drept un aliat pentru ca „detoxifica organismul”. Era disponibil in tara si cum nu mai aveau nimic de pierdut l-au comandat. Nu era vorba de o terapie universal valabila, care sa le garanteze rezultate miraculoase, asa ca au apelat in paralel si la alte metode mai putin agreate de medicina alopata. ”Timp de un an am incercat tot ce se zicea ca ar face bine. In afara de pastilele cu minerale extrase din pietre am luat apa cu lamaie, apa cu bicarbonat de sodiu, dar si leacul anticancer al Monicai Tatoiu, bazat pe laptisor de matca, miere de salcam, propolis si polen”, marturiseste Doina Lehaci.
”Incă nu-mi vine sa cred ca mai traiesc si ca nu mai am cancer”, este uluita femeia
In tot acest timp si-a schimbat dieta, reducand carnea si dulciurile din alimentatie si axandu-se mai mult pe sucuri de fructe si legume, in special sfecla rosie, telina, pastarnac, ridiche si varza. A citit carti intregi cu rugaciuni si a mers in pelerinaj pe la mai multe lacasuri de cult din judet si din tara. Nu stie ce anume a ajutat-o sa se vindece ca prin minune, dar daca ar fi sa-si dea cu parerea ar spune ca in primul rand bunul Dumnezeu si apoi celelalte.
Doctorul Sorin Hîncu, care i-a vazut atat primele, cat si ultimele analize, este s mai surprins. Are in fata un caz inexplicabil, de vindecare miraculoasa de cancer. Este prima minune la care asista din 1978, de cand si-a facut debutul in medicina, si nu stie colegi de breasla care sa fi intalnit situatii asemanatoare in cariera lor. Nu intelege cum imposibilul a devenit posibil, dar realitatea nesperata il face sa-si doreasca rezultate la fel de bune si pentru alti pacienti. ”Vindecarea de cancer este dictata de patru elemente. Unul este forma de cancer, altul stadiul in care se gaseste boala, celelalte fiind tratamentul si starea biologica a pacientului, adica vârsta, imunitatea etc.
In general vorbind, un cancer de col uterin in stadiul IV nu mai beneficiaza de resurse terapeutice care sa asigure vindecarea, singura recomandare fiind tratamentul oncologic paleativ. Un astfel de cancer se vindeca doar in faze incipiente, I, II, cand poti sa indepartezi chirurgical tumora si apoi sa recurgi la celelalte metode clasice, cum ar fi radioterapia sau chimioterapia”, explica dr. Sorin Hîncu.
Singura problema de sanatate, niste calculi biliari de care a scapat luni, printr-o interventie de rutina
Saptamana trecuta a internat-o a doua oara pe Doina Lehaci, tot pentru colecistita acuta. Trecusera doi ani de cand o examinase pentru prima data si nimic nu l-a pregatit pentru socul pe care avea sa-l suporte: in corpul femeii nu mai exista nici urma de tumora si nici o celula canceroasa. Dupa ce investigatiile cele mai performante l-au convins ca lucrurile stau intocmai a fost de acord sa-i scoata calculii biliari. Luni a operat-o laparoscopic, extragandu-i pietrele de la fiere, iar in weekend intentioneaza sa-i semneze externarea. „Intraoperator am gasit un abdomen normal, asa cum aratau toate analizele pe care i le-am facut inainte de interventie. Nu stiu cum sa interpretez acest rezultat pozitiv.
Cu doi ani in urma investigatile aratau o tumora invaziva in pelvis, care depasise colul uterin, cuprinzand vaginul si dand metastaze la nivelul ganglionilor limfatici. Poate exista sanse vindecare si in cazuri extreme si de aceea ar fi bine ca pacientii sa urmeze tratamentele indicate de medici, dar nu pot exclude nici terapiile naturiste. Este un caz neobisnuit, care va face obiectul unei lucrari stiintifice si va fi prezentat la congresele de medicina”, a punctat dr. Sorin Hîncu.
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe pagina noastra de Facebook.
*Acest articol este doar informativ. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati si sfatul unui medic specialist.
Cititi si:
Un program eficient recomandat celor grav bolnavi, inclusiv cancer
Cele mai bune antibiotice naturale din camara ta
Apa calda cu lamaie. Dieta simpla pentru sanatate
Sursa: monitorulsv.ro
Daca iti plac articolele noastre si vrei sa ne fii alaturi si pe Facebook, te asteptam sa te alaturi comunitatii printr-un Like: