12.7 C
București
marți, octombrie 29, 2024

Cum tratam la domiciliu arsurile, taieturile si ranile superficiale

Arsurile sunt leziuni provocate de foc (arsuri termice), de contactul cu agenti chimici (arsuri chimice), de radiatii ionizante (arsuri datorate razelor solare) sau de trecerea curentului electric prin tesuturi (arsuri electrice).

Intinderea leziunilor are mare importanta pentru stabilirea diagnosticului. Cind 30 % din suprafata pielii este arsa – leziunile sunt foarte grave, iar cind 50 % din suprafata pielii este arsa – survine aproape intotdeauna moartea.

In functie de gravitatea lor, arsurile sunt impartie in grade:

Gradul I – pielea este rosie (eritem), roseata disparand odata cu descuamarea pielii;

Gradul II – este atacata epiderma, care produce vezicule dureroase, pline cu lichid galbui. Dupa spargerea lor ramane o cicatrice rosie, care se vede la frig sau la cald;

Gradul III – arsura ajunge la muschi, uneori pana la os. Apar pustule largi cu continut brun-sangvinolent si se produce necroza pielii si a unor tesuturi de dedesubt;

Gradul IV – se ajunge la carbonizarea tesuturilor;

In ultimele doua tipuri de arsuri se produc de obicei infectii care intirzie vindecarea.

Arsura depinde mai ales de extinderea ei: una punctiforma, de gradul IV, se vindeca relativ usor, pe cind una extinsa pe 30 % din suprafata corpului, chiar daca este de gradul al II-lea, provoaca multe complicatii, din cauza faptului ca proteinele lezate de arsuri se absorb si, fiind toxice, afecteaza ficatul, rinichiul, dar mai ales sistemul nervos. De obicei, apare infectia secundara sau chiar septicemia, care, la copii si oamenii virstnici, poate cauza moartea.

Sfaturi de prim ajutor

  • Inainte de a acorda primul ajutor, asigurati-va ca persoana respectiva nu este in contact cu o sursa de curent electric.
  • Daca hainele persoanei care necesita primul ajutor mai ard inca, stingeti-le folosind paturi sau chiar un covoras, dar evitati folosirea materialelor sintetice.
  • Evitati, de asemenea, scoaterea hainelor arse in cazul marilor arsuri (exceptie fac cazurile de arsuri chimice, cand hainele sunt imbibate cu substante care au provocat arsurile).
  • Scoateti imediat inelele, bratarile sau ceasul de pe miinile persoanelor afectate, deoarece apar basici.
  • In arsurile de gradul I, intinderea leziunilor, precum si profunzimea lor fiind mici este suficienta spalarea portiunilor arse cu apa rece, timp de 10 minute (in cazul arsurilor generate de soda caustica, spalarea cu apa rece se face cel putin 20 de minute).
  • In arsurile de gradul II si III, pana la venirea medicului, se pot administra substante antialgice, eventual sedative.
  • Daca arsurile sunt pe suprafata mare, persoana respectiva trebuie acoperita cu paturi, deoarece temperatura corpului scade foarte mult. Chemarea de urgenta a medicului sau prezentarea la spital este in acest caz obligatorie.

Ce plante medicinale sunt indicate si cum se utilizeaza:

  • Arnica. Tinctura de arnica are actiune cicatrizanta si antiseptica: 15 g de tinctura la 100 ml de apa.
  • Coada soricelului. Infuzia din 2 linguri de flori la o cana de apa clocotita. Se administreaza extern, sub forma de comprese.
  • Galbenele. Infuzie din 15 g de flori la 500 ml de apa clocotita. Se administreaza extern, sub forma de cataplasme sau bai.
  • Inul. Uleiul de in se foloseste amestecat in parti egale cu apa de var. Se pune totul intr-o sticla curata si se agita, pana se formeaza un lichid alb-laptos, cu care se unge arsura. Acest amestec are proprietatea de a calma durerile si de a vindeca rana.
  • Socul. Infuzie din 20 g de flori la 500 ml de apa clocotita. Extern, sub forma de bai.
  • Sunatoarea. Infuzie din 20 g de parti aeriene florifere la 500 ml de apa clocotita. Extern, sub forma de cataplasme sau bai. Uleiul de sunatoare se foloseste de asemenea, ca pansament in arsuri.
  • Tataneasa. Infuzie din 15 g de radacina maruntita la 250 ml de apa clocotita. Extern, sub forma de bai si cataplasme.
  • Infuziile de levantica, coada racului, cimbru, frunze de nuc, roinita, urzica, troscot, (cite 2 linguri de planta la o cana de apa clocotita) calmeaza durerile si grabeste cicatrizarea plagilor.

Recomandari din medicina populara pentru cicatrizarea ranilor provocate de arsuri usoare:

  • Se sparge un ou, se amesteca galbenusul cu albusul si se pune acest amestec peste rana;
  • Se pun peste rani frunze de soc fierte 5-10 minute in lapte; frunzele se schimba din doua in doua ore;
  • Se spala locul cu apa rece si se presara bicarbonat de sodiu alimentar;
  • Se da un cartof crud pe razatoare si se amesteca cu miere de albine (la 100 g de cartof se adauga 1 lingurita de miere);
  • Se pun pe rana frunze de varza proaspete sau morcov ras;
  • In cazul arsurilor in gat, se amesteca ulei de masline cu albus de ou si se bea;
  • Se prepara ulei de oua: se fierb ouale tari, se scot galbenusurile, care se dau prin razatoare si se tin pe foc mic timp de 40 de minute, amestecind continuu. Se ung portiunile lezate cu acest ulei.
  • In cazul arsurilor provocate de foc se amesteca un albus de ou cu ulei de in si smantana. Se pune un strat gros pe rana, iar deasupra se pun comprese ude, legate cu fese uscate.

Cum tratam ranile si taieturile

  • Pentru tratarea ranilor care se vindeca mai greu, se aplica pe rana frunze strivite de patlagina. Se leaga cu un bandaj, avand grija ca frunzele sa fie schimbate o data la doua ore. Pe rana se mai poate aplica si suc proaspat de patlagina, de patru ori pe zi.
  • In cazul unor rani greu de tratat se foloseste uleiul de sunatoare: 500 g de flori proaspete si frunze se pun intr-un litru de ulei si se tin 3 zile. Se fierb 500 ml de vin alb timp de doua ore la foc mic si cand s-a racit se amesteca cu uleiul de sunatoare;
  • In cazul unor rani purulente, se va aplica pe rana suc proaspat de pelin. Acesta este si un excelent mijloc de dezinfectare a ranilor.
  • Se aplica comprese cu decoct de flori sau fructe de maces (acest mijloc previne cangrena) si se bea suc proaspat de coada soricelului, amestecat cu miere (cate 3 lingurite pe zi).
  • Se aplica pe rani comprese cu tinctura de obligeana.
  • Se aplica pe rani suc de galbenele. Acesta se prepara in felul urmator: se pun flori de galbenele intr-un borcan si se lasa borcanul la soare, timp de 10 zile. Se storc bine florile si se strecoara apoi sucul rezultat.
  • Ranile infectate se pot vindeca aplicand comprese cu miere diluata in apa distilata sau apa fiarta si racita. Rana se poate unge si cu miere, dupa care se acopera (se aplica o compresa usoara, sterila).
  • In cazul unor rani purulente, se vor aplica comprese din decoct de frunze de brustur, sau chiar frunze de brusture fierte in lapte. Compresele sau bandajele se vor schimba din doua in doua ore.
  • Se iau 15 g frunze de nuc, se maruntesc si se pun la fiert, timp de 30 de minute in 100 ml de apa. Se adauga apoi 10 g de ulei de floarea soarelui si se lasa deoparte una-doua zile. Se fierbe amestecul in bain-marie timp de 2 ore, se strecoara, apoi se fierbe iar, timp de 30 de minute, adaugandu-se si 15 g de ceara galbena. Se ung ranile cu acest unguent.
  • Pentru vindecarea ranilor si a juliturilor, se amesteca frunze proaspete de sunatoare si salvie (cantitati egale) cu untura proaspata de porc si se strecoara printr-un tifon. Se pastreaza in borcan inchis. Unguentul se mai poate prepara din tinctura de sunatoare, amestecata cu untura proaspata de porc.
  • Una dintre cele mai eficiente metode pentru vindecarea ranilor este aplicarea de comprese cu tinctura de urzica: se pun frunze de urzica intr-o sticluta (aproape pina sus) si se toarna deasupra alcool. Se lasa la soare timp de 2 saptamini. Inainte de aplicarea compresei rana trebuie spalata. Compresele se vor schimba din trei in trei ore.
  • Pentru tratarea ranilor sau a taieturilor se poate prepara un unguent din urmatoarele: 100 g de ulei de masline, 8 g de ceara galbena, 5 g de ceara alba, 20 g rasina de pin si 1 g tamaie. Se adauga o lingura de unt nesarat si se pune pe foc, timp de 10 minute (nu trebuie sa dea in clocot). Se amesteca bine si se ia spuma. Se pune amestecul in borcan. Unguentul este foarte eficient, in special pentru ranile mai vechi, care se vindeca greu. Se vor aplica comprese, ce se schimba din patru in patru ore.

 

Daca iti plac articolele noastre si vrei sa ne fii alaturi si pe Facebook, te asteptam sa te alaturi comunitatii printr-un Like:

Articole asemanatoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Comunitatea Sfat naturist

81,573FaniÎmi place
1,785CititoriConectați-vă
64CititoriConectați-vă

Cele mai citite articole