Varza creata face parte din familia Cruciferae, in care sunt incluse si varza alba, varza rosie, varza de Bruxelles si broccoli. Totusi, spre deosebire de celelalte, varza creata pastreaza forma veche – frunze verzi albastrui, asezate foarte aproape una de cealalta pe tulpina. Varza creata este bogata in vitamine, minerale si substante fitochimice. Contine vitaminele A, C, E, K, B2, B3, B6, folati, calciu, magneziu, fosfor, potasiu, mangan, fier, zinc, bioflavonoizi, steroli, fibre, proteine.
Daca vrei sa o cultivi, trebuie sa stii ca nu are cerinte foarte ridicate, dar trebuie respectate cateva criterii esentiale, de la infiintare si pana la recoltare.
Cultura varza creata – Ce trebuie sa stii inainte de a te apuca de treaba
Varza creata este o planta bienala, adica timpul in care aceasta se dezvolta total este de doi ani. Aceasta perioada indelungata permite depozitarea in frunze a multor substante nutritive, insa planta se recolteaza in primul an de viata, deoarece in cel de-al doilea an substantele nutritive sunt folosite de planta pentru a produce flori si seminte.
O alta particularitate a acesteia este si faptul ca este o leguma de iarna, rezistand cu usurinta frigului, conditie in care alte plante se dezvolta mai greu.
Factorii de mediu:
-APA
In relatiile cu factorii de mediu, varza creata are mari cerinte legate de apa, preferand solurile reavene.
In functie de faza de vegetatie, varza are nevoie de anumite conditii de umiditate:70-75% pana la formarea capatanilor si 75-80% in faza de formare a capatanilor.
Aceasta alternare a umiditatii este necesara pentru a preveni craparea capatanilor. In medie, cantitatea necesara de apa este cuprinsa intre 0,2-0,4 litri si 2-2,5 litri/planta.
-Temperatura
Acest tip de varza este putin mai rezistent la temperaturile scazute in comparatie cu varza alba, datorit prezentei antocianului in celule. Temperatura optima de crestere a plantelor este de 15-20℃, iar cea minima este de 1-2℃. Semintele germineaza incepand cu 5℃ si au nevoie de 28 de zile pentru a germina.Temperatura optim de crestere si dezvoltare este de 15-25 grade, iar peste 25℃ se observ o evident reducere a procesului de crestere.
-Lumina
Cultura de varza are cerinte moderate in ceea ce priveste lumina, insa, daca este cultivata in locuri umbrite, capatanile vor fi mici si indesate. De asemenea, trebuie avut in vedere ca varza are nevoie de mai multa lumina in faza de rasad.
-Sol
Pentru dezvoltarea optima a culturii de varza, este necesar un sol fertil, bine drenat, reavan si afanat. De exemplu, cultura de varza timpurie necesita soluri mijlocii spre usoare, iar cultura de vara-toamna necesita soluri mijlocii spre compacte.
Cultura de varza nu trebuie infiintata pe soluri acide, deoarece creste riscul de aparitie a bolilor. Aceasta prefera solurile fertile, cu pH de 6,5-7,8.
Cultura de varza timpurie – Ce trebuie sa stii
-In privinta rotatiei culturilor, varza poate reveni pe acelasi teren dupa 3-4 ani. Cele mai bune rezultate se obtin dupa grau, orz, orzoaica, ovaz, trifoi, lucerna, mazare, fasole, tomate, vinete, dovlecei si dovleci. Varza nu se cultiva dupa rapita, mustar, ridichi sau alte crucifere, avand boli si daunatori comuni cu acestea.
-Pregatirea terenului incepe din toamna, cu eliberarea terenului de resturile culturii anterioare, administrarea ingrasamintelor si efectuarea lucrarii de arat, la adancimea de 28-30 cm.
-Cultura de varza se infiinteaza prin rasad, produs in prealabil in rasadnite sau solarii. Se recomanda utilizarea turbei ca substrat de semanat si repicat.
-Semanatul se face in perioada ianuarie-februarie si se folosesc 10-12 g samanta la 1 metru patrat.
-Rasadurile se uda bine cu o zi inainte de plantare iar cu 2-3 saptamani inainte se calesc. Aceasta procedura implica deschiderea ferestrelor de aerisire ale rasadnitei/solarului dimineata si inchiderea seara. In ultima saptamana, ferestrele se lasa deschise si pe timpul noptii, pentru ca plantele sa se aclimatizeze cu noile conditii de mediu.
-Plantarea se face in martie, cand in sol se realizeaza temperaturi de minim 8℃. Distanta intre randuri este de 60-70 cm, iar distanta intre plante pe rand este de 30 cm.
-Varza necesita fertilizari suplimentare. Ingrasamintele se aplica la 3-4 saptamani de la plantare.
-Recoltarea incepe pe la sfarsitul lunii mai si inceputul lunii iunie. Se recolteaza esalonat, prin doua sau trei treceri. Capatanile se recolteaza manual, prin taierea cotorului.
-Depozitarea pe termen scurt se poate face in spatii racoroase, iar pe termen lung se pastreaza in depozite cu atmosfera controlata (la 1-2℃ si umiditate atmosferica de 80-90%).
Cultura verzei de vara-toamna – Ce trebuie sa stii
-Pregatirea terenului se realizeaza ca si la cultuta timpurie si se respecta aceleasi reguli privind rotatia culturilor.
-Rasadurile se produc in rasadnite sau directin camp. Semanarea se poate efectua in randuri la distante de 10 cm. La semanarea in camp, terenul se poate erbicida preemergent. Cand plantele au 2-3 frunze adevarate, se pot fertiliza cu ingrasaminte foliare.
-De regula, rasadurile acestui soi nu se repica, ci se scot din rasadnita si se transplanteaza la locul de cultura. De asemenea, se practica semanarea in tavi alveolare, pentru a reduce riscul de vatamare a radacinilor si a asigura prinderea mai rapida a rasadurilor. Inainte de efectuarea plantarii, se efectueaza un tratament cu un fungicid si un insecticid sistemic.
-Plantarea are loc in luna aprilie si se continua pana in prima jumatate a lunii mai.
-Trebuie sa se tina cont ca varza de vara si de toamna este mai predispusa atacului bolilor si daunatorilor.
-Recoltarea se face in lunile octombrie-noiembrie, dupa caderea primelor brume, ce determina maturarea capatanilor. Capatanile se recolteaza manual, prin taierea cotorului. Pastrarea se realizeaza in pivnite sau in depozite cu atmosfera controlata (la temperaturi cuprinse intre -1 si +1℃ si umiditate atmosferica de 80-90%). Varza se poate pastra timp de 6 luni.
Vezi si: 10 plante care te ajuta sa ai dinti sanatosi si puternici
Daca iti plac articolele noastre si vrei sa ne fii alaturi si pe Facebook, te asteptam sa te alaturi comunitatii printr-un Like: