Cum se folosesc plantele medicinale – Pentru a obtine substantele medicamentoase din plante, se pot utiliza diferite procedee de preparare ca infuzie, decoctie, maceratie, digestie etc, care in general se bazeaza pe extractia principiului sau a grupului de principii active, folosindu-se dizovanti ca: apa, vinul, alcoolul, otetul, uleiul etc.
O data cu principiul activ se extrag si unele substante secundare, care uneori au proprietatea de a mari efectul terapeutic al plantei.
Aceste solutii extractive se prepara prina ctiunea lichidului dizolvant fie asupra unei singure plante, fie asupra unui amestec de mai multe plante. Cercetarile au aratat ca efectul plantelor medicinale se completeaza daca ele se folosesc sub forma de amestecuri.
Plantele ce contin saponine cedeaza acest principiu activ numai in mediu alcalin. La randul lor saponinele inlesnesc solubilizarea in apa a unor substante chimice din planta si usureaza absorbtia lor in organism. Pentru acest motiv se recomanda ca la prepararea ceaiului din plante ce conntin saponine sa se adauge in apa cantitati mici de bicarbonat de sodiu.
Dupa actiunea lor terapeutica, aceste amestecuri au fost denumite: ceai pectoral, antibronsic, diuretic, gastric, hepatic etc. Fiecare din aceste ceaiuri este alcatuit din flori, frunze, ierburi, radacini si fructe medicinale, care-si intregesc efectele vindecatoare.
Cum se folosesc plantele medicinale: ceaiul, fiertura si plamadeala la rece
INFUZIA (CEAIUL)
Este forma cea mai obisnuita de extractie a substantelor active din plantele medicinale si consta in tinerea plantelor in contact cu apa clocotita timp de 15 minute. Intr-un vas se pun 1-2 lingurite din planta maruntita, peste care se toarna un sfert de apa clocotita. Vasul se acopera si se lasa 15 minute, amestecand din cand in cand. Dupa trecerea acestui timp, ceaiul se strecoara si se indulceste dupa gust. In diabet si in unele afectiuni ale stomacului manifestate prin diaree, ceaiul se bea neindulcit sau indulcit cu zaharina.
Unele plante ca: florile de tei, musetel, frunzele de izma, de roinita, se prepara numai prin infuzie, deoarece prin fierbere principiul lor activ (uleiul volatil) dispare.
DECOCTIA (FIERTURA)
Este operatiunea prin care planta se amesteca cu cantitatea prescrisa de apa rece si se fierbe un timp anumit. Decoctul se strecoara fierbinte si se completeaza cu apa pana la volumul cerut.
Se iau 1-2 lingurite din planta maruntita si se pun intr-un vas peste care se toarna cca 300 g apa rece. Frunzele, florile si planta intreaga se fierb 10-15 minute, iar cojile si radacinile se fierb 30-40 minute. Dupa fierbere, decoctul se strecoara si se completeaza cu apa la 250 g.
In general, prin decoctie se prepara numai ceaiurile din plantele al caror tesut este mai lemnos, asa cum sunt radacinile si cojile.
MACERATIA (PLAMADEALA LA RECE)
Se foloseste la prepararea extractelor apoase, vinurilor, tincturilor si oteturilor medicinale, deoarece uneori principiile active se extrag printr-o sedere mai indelungata a plantelor in contact cu dizolvantul.
Unele plante, ca radacina de nalba, semintele de in, se prepara numai prin macerare cu apa rece, fara a se mai fierbe. In acest caz, radacina de nalba sau semintele de in se lasa in contact cu apa rece timp de o jumatate de ora, apoi se strecoara, iar lichidul se indulceste dupa gust.
Plantele maruntite, ce urmeaza a fi supuse macerarii cu apa, vor fi spalate in prealabil. Maceratiile se prepara numai la temperatura camerei (15-25° Celsius). In general, durata macerarii la care dizovantul este apa nu trebuie sa depaseasca 6-8 ore de preparatie, deoarece microorganismele gasesc un mediu favorabil dezvoltarii lor. In timpul extragerii se agita din cand in cand. Dupa trecerea timpului indicat, maceratia se strecoara prin tifon sau vata, iar lichidul obtinut se completeaza la cantitatea prescrisa.
Maceratiile apoase se prepara pentru cel mult 24 de ore si se pastreaza la rece, in sticle de culoare inchisa.
Cum se folosesc plantele medicinale: plamadeala la cald si cataplasma
DIGESTIA (PLAMADEALA LA CALD)
Este tot o macerare a plantei cu un dizolvant oarecare. Spre deosebire de maceratie, digestia se face la cald, la o temperatura de 40-60°C. In acest mod se prepara unele uleiuri medicinale, ca cele de sunatoare si musetel. Vasul in care se afla planta maruntita impreuna cu uleiul se aseaza pe baia de apa in fierbere si se tine timp de 2-3 ore, amestecand din cand in cand. Uleiul se strecoara si se pastreaza in vase de capacitate mica la rece.
CATAPLASMA (OBLOJEALA)
Este un preparat de consistenta moale, care se obtine din planta macinata, amestecata cu apa pana ce se formeaza o pasta. Aceasta pasta se pune intre doua bucati de panza si se aplica pe partea bolnava. In acest mod se prepara cataplasma de mustar, care se pregateste cu apa la temperatura camerei si cataplasma de in, la care se foloseste apa fierbinte.
Cum se folosesc corect plantele: tincturile, siropurile si vinurile medicinale
TINCTURILE MEDICINALE
Se obtin in general prin tratarea plantelor maruntite cu alcool de diferite concentratii. Ele sunt solutii extractive alcoolice, mai concentrate decat ceaiurile. Se iau intern, cu picatura, in putina apa sau pe zahar.
SIROPURILE MEDICINALE
Sunt solutii extractive apoase, la care se adauga zahar (640g zahar la 360g lichid).
In general, siropurile din plante medicinale se prepara dizolvand zaharul intr-o solutie ce contine substante medicamentoase sau aromatice aflate in planta. Dizolvarea zaharului se face la rece sau la cald. Siropul se prepara in vase smaltuite. Apa care se evapora in timpul fierberii se completeaza cu apa fierbinte. Siropurile se strecoara fierbinti prin tifon, direct in sticle uscate, de capacitate mica, Sticlele umplute complet se astupa bine. Dopurile se fierb in prealabil si se fixeaza imediat ce sticlele au fost umplute, dupa care se parafineaza si se pastreaza la rece.
VINURILE MEDICINALE
Se prepara prin macerarea plantelor maruntite, folosindu-se 30-50g plante pentru 1000ml vin vechi si de buna calitate. Macerarea se face la temperatura camerei. Dupa 7-8 zile se strecoara si se stoarce. Se lasa in repaus 24 de ore, apoi se filtreaza printr-o panza deasa su hartie de filtru. Se adauga zahar dupa gust si se completeaza cu vin pana la litru.
OTETURILE MEDICINALE
Se prepara prin macerarea plantelor maruntite in otet de vin, la temperatura camerei, timp de 7-8 zile. Dupa trecerea acestui timp, intregul continut se strecoara printr-o panza si se stoarce, iar lichidul obtinut se completeaza cu otet pana la cantitatea initiala de la care s-a pornit. Pentru prepararea oteturilor medicinale se folosesc plante aromatice in proportie de 5-10 g la 100 g otet.
Atentie! Oteturile medicinale se intrebuinteaza doar extern.
Sursa: „Plante medicinale in apararea sanatatii”, farm. Corneliu Constantinescu
Daca iti plac articolele noastre si vrei sa ne fii alaturi si pe Facebook, te asteptam sa te alaturi comunitatii printr-un Like:
[…] Mai tarziu medicina greaca a preluat aceste cunostinte si prin vestitul Hippocrat, 460-375 i.e.n. care in lucrarea sa ” Corpus Hippocraticum” descrie 236 de plante medicinale. In secolul I e.n. medicul grec, Dioscoride, incepe studiul medicamentelor de origine vegetala si animala pe care le descrie in cartea sa ” Materia medica”. La greci vanzatorii de plante medicinale erau ambulanti si se numeau ” farmacopoli”. Vezi si: Cum se folosesc plantele medicinale. Cele mai bune sfaturi pentru o preparare corecta […]