Care este cel mai bun peste. Iata tot ce trebuie sa stii despre carnea principalelor specii de pesti

Nu de putine ori ne-am intrebat care este cel mai bun peste atunci cand vrem sa alegem alimente sanatoase pentru noi si familia noastra. In principiu, carnea de peste este una sanatoasa si este recomandat consumul acestui aliment, avand numeroase proprietati nutritive.

Este greu de precizat ce pește este mai bun, pentru că cele mai multe dintre speciile de consum sunt calitative din punct de vedere nutrițional, carnea de pește fiind în general considerată o carne sănătoasă.

În clasificarea peștilor se folosesc numeroase criterii, între care: mediul de viață (pești de apă dulce, pești de apă sărată și pești migratori), natura scheletului (schelet osos și schelet cartilaginos – rechinii, sturionii etc.), felul alimentației (carnivor sau răpitori, vegetal sau fitofagi, mixt), modul de reproducere (ovipari – prin icre, vivipari – nasc pui, ovovivipari sau mixt).

O seamă de specii prezintă curiozități de interes aparte: unii pești sunt veninoși, alții pot ucide prin electrocutare, alții pot să „zboare“, grație unor înotătoare pectorale foarte dezvoltate, alte specii pot traversa spații mari de teren uscat trecând de la un bazin hidrografic la altul, în sfârșit altele pot trăi în mâlul aproape uscat în sezoanele secetoase așteptând perioada ploilor când se refac bazinele secătuite ș.a.m.d.

Care este cel mai bun peste – Caracterizare a celor mai cunoscute familii și specii de pești

Acipenseridele (sturionii – morun, nisetru, păstrugă, cegă) au carne albă / alb-galbenă foarte gustoasă, icre („icre negre“) și grăsime foarte valoroase și fine. Batogul, icrele și conservele din sturioni sunt foarte scumpe. Morunul poate junge la dimensiuni uriașe: peste 7 m lungime și până la 2000 kg.Au cel mai bun randament  (raportul dintre masa pieselor obținute la tranșare pentru consum și masa inițială a peștelui), respectiv peste 90%.

Ciprinidele (crapul, plătica, linul, roşioara, babuşca, morunaşul, mreana etc.) au carne albă, gustoasă, dar cu multe oase intramusculare (peștele mic se consumă prin marinare, pentru dizolvarea oaselor).

Clupeidele (scrumbiile, rizeafca, gingirica) au corp mic, alungit, culoare albastru-verzuie, carne fină, grăsime multă (până la 28%) și valoroasă pentru  sănătate. Se comercializează proaspete, sărate, afumate  marinate.

Percidele (bibanul, șalăul) au carnea fină, albă, asemănătoare cu cea de pui, dietetică (grăsime: 0,6-2,6%, uşor digestibilă). Se consumă mai ales în stare proaspătă.

Salmonidele (păstrăvii, somonul) au carne fină, albă / roză, foarte gustoasă, fără oase intramusculare. Se consumă în stare proaspătă sau conservată (îndeosebi prin afumare). Vezi si Cum se afuma pestele in mod corect – Metoda traditionala

Siluridele (somnul ș.a.)  au carne albă, gustoasă, fără oase, dar grasă (la maturitate). Se consumă în stare proaspătă și afumat (batogul de somn).

Proprietățile celor mai cunoscute specii de pește

BIBANUL

Bibanul (Perca fluviatilis) are corpul robust și îndesat, o forma frumoasă, suprafața corpului este acoperită cu solzi mărunți și aspri, bine fixați în tegument. Se curăță greu, adesea cu piele cu tot. Lungimea medie în apele noastre este de 30-35 cm, iar greutatea medie de 300-500 g. Icrele au diametrul de 2-2,5 mm. Carnea este albă, moale, fără oase. Este considerat peștele național al Finlandei.

CALCANUL

Calcanul (Scophthalmus maeoticus) trăiește în Marea Neagră și în Marea Azov, are lungimea obișnuită de 60-70 cm, rar 1 m, iar greutatea de 6-7 kg, rar 10 kg. Se prinde de către localnici și la „picior”: seara, calcanul se apropie de mal și stă pe nisip la o adâncime foarte mică, uneori la numai câteva zeci de centimetri. După fixarea cu piciorul, se scoate cu mâna din apă.

CAMBULA

Cambula (Pleuronectes zlesus luscus) este caracteristică pentru Marea Neagră și Marea Azov, are lungimea de 22-25 cm, rar 30 cm, iar greutatea obisnuita de 300-350 g. Are carnea gustoasa, foarte apreciată de cunoscători.

CARASUL

Carasul (Carassius auratus) are lungimea cea mai des întâlnitî de 10-30 cm, iar greutatea medie de 100-250 g. Poate crește până la 50 cm, atingând o greutate de 1-1,5 kg. Forma capului este asemănătoare cu cea a crapului, lipsindu-i însă mustățile, iar forma gurii este obtuză, cu buze subțiri.

Printre exemplarele de caras, rar găsim câte un mascul, la această specie toate exemplarele peste 2-3 ani sunt femele, deoarece masculii, după această perioadă suferă de fenomenul numit ginogeneză, adică transformarea lor în femele. Icrele depuse de femele sunt fecundate și de crap sau alte specii de pești. Carasul poate trăi în ape foarte sărace în oxigen, la anumite valori ale pH-ului, pe care puțini pești le suportă. Este un pește care rezistă și scos din apă, mai multe ore, mai ales dacă este învelit într-o cârpă udă, ca să nu i se usuce solzii.

CODUL

Codul (Gadus morhua) face parte din familia Gadidae, trăiește în apele reci din Marea Baltică, Marea Nordului și Atlanticul de Nord. Până prin anii 1970 era unul cei mai numeroși pești din lume, azi este pe cale de dispariție. Exemplarele adulte ating o lungime de 1,5 m, carnea albă, slabă, dietetică.

CRAPUL

Crapul (Cyprinus carpio) este un pește comun. Lungimea corpului poate atinge 1 m, iar masa maximum 40 kg. Este acoperit cu solzi mari. Există două forme de crapi: crapul cu spatele jos și crapul cu spatele înalt. Crapul sălbatic este răspândit mai mult în apele și bazinele Mării Mediterane, Mării Negre, Mării Caspice, Mării Aral. De la el au fost obținute mai multe varietăți domestice (crapul solzos, crapul-oglindă, crapul golaș etc.) care se cultivă, de regulă, în iazurile piscicole ale întreprinderilor de carpicultură.

În dependență de rasă și de condițiile mediului ambiant, crapii de un an cântăresc în medie 15-150 g, cei de doi ani 150-1000 g, cei de trei ani 350-2000 g ș.a.m.d.. Carnea de crap este gustoasă și are o valoare nutritivă înaltă.

DELFINUL

Delfinii sunt mamifere cetacee marine (Familia Delphinidae) înrudite cu balenele și marsuinii și sunt răspândiți în întreaga lume, hrănindu-se cu pește și calmari. Există în jur de 40 de specii de delfini care variază ca dimensiune de la 1,2 m și 40 kg (delfinii Maui), ajungând până la 9,5 m și 10 tone (orca sau balena ucigașă). Singurele trei specii de delfin care pătrund în Marea Neagră sunt Phocoena phocoena (marsuinul, focena sau porcul de mare), Tursiops truncatus (afalinul sau delfinul mare sau delfinul cu bot gros) și Delphinus delphis (delfinul comun). Anual, în jur de o sută de delfini eșuează pe litoralul românesc, majoritatea acestora deoarece sunt prinși în năvoadele braconierilor.

GHIBORTUL

Ghiborțul  (Acerina cernua) face parte din familia percidelor. Seamănă cu bibanul, profilul spatelui fiind mai încovoiat.  Ghiborțul este un pește de talie mică, cu o lungime medie de 12-15 cm, rar de 30-32 cm. Greutatea medie în apele din România este de 25-30 g, depăsind rareori 35 g. Carnea sa este gustoasă, mai ales pentru prepararea ciorbei pescărești.

GUVIDUL

Guvidul de mare (Gobius cephalarges) trăiește numai în Marea Neagră și în Marea Azov.  Lungimea obișnuită este de 20 cm, dar atinge și 24 cm. Are carne gustoasă, este un pește căutat.

HERINGUL

Heringul (Clupea) este unul dintre peștii cei mai importanți pentru consum. Este un pește cu corp suplu alungit, acoperit cu solzi, putând să atingă lungimea de 45 cm și o greutate de 1 kg. Speciile mai importante sunt heringul din Atlantic (Clupea harengus) și heringul din Pacific (Clupea pallasii). În locurile din apropierea coastelor unde heringii își depun icrele au apărut așezări omenești, care cu timpul au devenit orașe comerciale importante.

În secolele trecute heringul era ieftin, a fost hrana de bază a populației sărace. Din cauza pescuitului intensiv, populațiile de heringi s-au redus considerabil.

LABANUL

Labanul sau chefalul este o specie marină. Dintre chefali, labanul crește cel mai mare ca talie, în mod obișnuit măsoară 25-30 cm și 1,5-2 kg. Carnea labanului este grasă, gustoasă și foarte căutată, dar se alterează repede la căldură.

LIPANUL

Lipanul  (Thymallus thymallus ) trăiește în zonele imediat inferioare înălțimilor la care se găsește păstrăvul. În România, lipanul trăia cândva în mai multe râuri decât astăzi. Are lungimea de 30-35 cm, atingând rar 40-50 cm. Greutatea medie este de 300-350 g, dar în apele cu adevărat prielnice pentru lipan unele exemplare ating chiar și 500-600 g.

Carnea lipanului este gustoasă și extrem de apreciată, este albă, dezlipindu-se în bucăți compacte de pe oase. Constituie un aliment bogat în substanțe nutritive, îndeosebi în lunile mai reci, când nu are nici un gust secundar neplăcut.

LOSTRITA

Lostrița (Hucho hucho) este reprezentantul cu talia cea mai mare de la noi din țară al familiei salmonidelor. Trăiește numai în bazinul Dunării. Lostrița seamănă foarte mult cu ruda sa, somonul din Atlantic. Carnea lostriței, albă și foarte gustoasă, se consumă îndeosebi afumată. Icrele lostriței sunt comestibile, dealtfel ca ale tuturor salmonidelor.

Exemplarele cel mai des întâlnite în apele noastre au o lungime de 70-75 cm și o greutate de 2-3 kilograme. Este cel mai apreciat pește din România. Fiind un pește rar și foarte căutat, există mari restricții în pescuitul său. Importanța sa în pescuitul sportiv o depășește pe cea alimentară. Raritatea lostriței, frumusețea și gustul delicios al cărnii au transformat-o într-un „trofeu« al undițarilor. Specia este protejată de legile naționale și europene.

MERLUCIU

Merluciul (Merluccius merluccius) este un pește marin din sudul, vestul și nordul Europei, aparținând ordinului gadiformelor, care trăiește în ape cu o adâncime medie de 200 m și cu o temperatură în jurul valorii de 5°C. Se hrănește cu pești mai mici (hamsii etc), calmari și zooplancton. Are comportament canibalistic. Carnea sa este dietetică și foarte bogată în vitamine, minerale, antioxidanți.

MORUNUL

Morunul  (Huso huso) este un pește marin, care trăiește în Marea Neagră, Marea Adriatică și Marea Caspică și migrează în fluviile din jur pentru reproducere.

Este cel mai mare dintre sturionii noștri, putând trece de 7 m lungime iar ca greutate ajunge la 2.000 kg. Este lipsit de solzi, iar corpul este acoperit cu cinci rânduri de plăci (scuturi) osoase mici longitudinale.

Trăiește până la 100 de ani. Are valoare economică foarte mare și este pescuit pentru carnea gustoasă și icrele negre.

Morunul este o specie pe cale de dispariție. După depunerea icrelor se reîntoarce în mare, înotând foarte iute mai mult la suprafața apei. Unii rămân pentru a ierna chiar în Dunăre în gropi adânci alături de nisetru.

MREANA

Mreana (Barbus barbus) are lungimea obișnuită de 40-60 cm, iar greutatea medie de 0,8-1 kg, intalnindu-se adeseori și exemplare cu o lungime de 70-80 cm, a căror greutate atinge 2-4 kg. Icrele de mreană nu sunt comestibile, prezentand un anumit grad de toxicitate. Consumul lor poate provoca dureri de cap, greturi și diaree. Carnea mrenei este gustoasă, deși cea a exemplarelor tinere are destul de multe oase.

NOVACUL

Novacul sau crapul argintiu nobil, crapul cu cap mare (Hypophthalmichthys nobilis, sinonim Aristichthys nobilis) este un cyprinid de apă dulce originar din apele curgătoare mari din nord-estul Chinei și Extremul Orient, introdus în Statele Unite ale Americii și Europa, în crescătorii, heleșteie, iazuri și râuri. Are o lungime obișnuită de 55-70 cm, lungimea maximă 150 cm și o greutate maximă de 40 kg. Poate trăi 20 ani. Corpul mai înalt decât la sânger, acoperit cu solzi cicloizi relativ mici. Ritmul de creștere este foarte mare, la 2 ani poate să cântărească 0,750-1,950 kg, iar în al treilea an 3-4 kg. Are o mare valoare economică. Carnea este bună. Este comercializat în stare proaspătă, congelată sau afumată.

OBLETUL

Obletul (Alburnus alburnus) se găsește aproape în toate apele și lacurile de șes, uneori chiar și în lacurile montane. Are în mod obișnuit lungimea de 12-18 cm și greutatea de 35-45 g. Atinge însă și lungimea de 22 cm și respectiv 50 g. Obletul are o carne gustoasă, apreciată de consumatori.

Din solzii obletului se extrag cristale de guanină (printr-un proces tehnologic destul de complicat), material care se folosește la vopsirea perlelor artificiale și a obiectelor de artizanat (în limbajul comercial, se numește “essence d”Orient”).

PASTRAVUL

Păstrăvii sunt pești care trăiesc în special în apele de munte (altitudine de peste 1000 m), ape cu temperatură relativ scăzută și în timpul verii, dar pot fi găsiți și în zonele mai joase, submontane și de deal (altitudini de 250-300 m), cu condiția ca apele să fie puternic oxigenate. Ating 25–30 cm lungime și 0,8-1,6 kg greutate, ajungând excepțional la 50–90 cm lungime și 15 kg greutate.

Rata de supraviețuire este extrem de mică (1…3/1000 icre ajung maturi reproducători). Sunt mai multe categorii de păstrăv.

PASTRAVUL INDIGEN

Pastravul indigen (Salmo trutta fario)  trăiește exclusiv pe cursurile superioare ale râurilor montane și în lacurile dintre munți, poate fi întâlnit și în unele pâraie din Țara Bârsei, la înălțimi ce depășesc 400 m altitudine, cu apele cristaline și foarte reci (max. 12 grade Celsius vara). Musculatura păstrăvului indigen este extrem de dezvoltată, asigurându-i o mare mobilitate în apele repezi de munte.

Păstrăvul indigen are un colorit splendid (pete roșii. albastre, alb-gălbui), cu reflexe metalice. Și culoarea cărnii poate varia, de obicei fiind albă sau alb-roză.

Exemplarele cele mai numeroase din apele noastre au o lungime de 20-40 cm și o greutate medie de 150-250 g. Peștele agreează numai apele limpezi, cristaline, iar în locurile unde s-a semnalat chiar și cea mai mică poluare, populația de păstrăv indigen scade imediat în mod simțitor.

O acțiune nefastă asupra păstrăvului o au și defrișările neraționale ale zonelor împădurite. O singură femelă depune la fiecare kilogram greutate corporală căte 1500-2000 icre, de culoare roșie-portocalie, cu un diametru de 4-5 mm. Carnea păstrăvului indigen este lipsită de oase și nu are nici un fel de gusturi secundare. Tratatele gastronomice din întreaga lume menționează acest pește ca pe unul dintre cei mai gustoși.

PASTRAVUL DE LAC

Păstrăvul de lac  (Salmo trutta lacustris ) a fost adus din apele reci ale Suediei în lacurile montane din Europa.

În condițiile apelor din România, valorile medii ale lungimii și greutății sunt de 50-70 cm, respectiv de 1-1,5 kg. Un păstrăv de lac de mărime medie 1-1,5 kg depune circa 18-20000 de boabe de icre de culoare roz, cu un diametru de 3-3,5 mm fiecare.

PASTRAVUL CURCUBEU

Păstrăvul curcubeu (Salmo gairdneri irideus )  este un alt reprezentant adus din California, în anii 1880. Este crescut cu mare succes în crescătoriile industriale de pe continent, fiind vândut apoi pe piață, ca un produs extrem de solicitat îndeosebi de marile restaurante.

Ritmul de creștere al păstrăvului curcubeu este mult mai rapid în comparație cu al celui indigen, în condiții de crescătorie, unde valorifică cu eficiență nutrețul dar mai ales hrana provenită de la abatoare.

Carnea păstrăvului curcubeu din râurile montane este identică la gust cu cea a păstrăvului indigen, păstrăvii curcubeu crescuți în heleșteie au un gust inferior, din cauza hranei. Carnea lor este puțin mai grasă decât cea a păstrăvului indigen.

PLATICA

Plătica (Abramis brama) este pește de apă dulce. Deși uneori poate atinge vârste respectabile nu crește la dimensiuni foarte mari: lungimea medie este de 30-50 cm, la o greutate medie de 0,5-1 kg. Deși atunci când sunt scoase din apă mor destul de repede, plăticile rezistă în apă și în condițiile în care conținutul de oxigen dizolvat este relativ mic.

Carnea plăticii este gustoasă, albă, cu oase destul de multe, icrele sunt gustoase.

PORCUSORUL

Porcușorul (Gobio gobio) se găsește în toate apele Europei,  lungimea medie este de 6-12 cm, dar atinge și 20 cm. Carnea este dulce, gustoasă, mult apreciată. În Franța, carnea porcușorului este considerată delicatesă.

ROSIOARA

Roșioara (Scardinius erythrophthalmus), pește mic de apă dulce, în mod obisnuit are o lungime de 18-24 cm, mai rar atinge 35 cm, iar greutatea medie este de 200-300 g, dar poate ajunge și la 1-1,5 kg. Roșioara are o carne calitativ inferioară. Este un pește folosit și ca nadă vie.

SABITA

Sabița  (Pelecus cultratus) este specie de apă dulce și salmastră, cu lungimea obișnuita de 25-35 cm, dar atinge și 50 cm, iar greutatea medie este de 350-450 g, în mod excepțional 1,5-2 kg în apele de la noi. Valoarea economică este mare. Carnea sabiței este grasă, gustoasă și apreciată; deși are multe oase, este foarte fină și dulce, mai ales primăvara, când este și destul de grasă. Se pregătește și sărată, dar atunci își pierde mult din calitate.

SARDINELE

Sardeaua  (Sardina pilchardus sardina)  trăiește în zona de est a Oceanului Atlantic, Marea Mediterană și Marea Neagră, crește în apele noastre până  la 23 cm, mai frecvent 12-16 cm. Este un pește marin pelagic, căruia îi place apa mai caldă.

SANGERUL/FITOFAGUL

Sângerul sau fitofagul, crapul argintiu (Hypophthalmichthys molitrix) este un pește fitoplanctonofag de peste un metru, din apele mari curgătoare din Extremul Orient.

A fost introdus în Europa, unde se crește în heleșteie și iazuri, pentru acvacultură și controlul proliferării algelor; în România, a fost introdus în anii 1960. Are o lungime obișnuită de 35–45 cm, maximă 110 cm; greutatea maximă 50 kg. Poate trăi 20 ani.

Spre deosebire de crap, această specie consumă toată viața plancton și, destul de rar, insecte și moluște mici. Peștii mai mari de 1,5 cm se hrănesc numai cu fitoplancton (diatomee, alge verzi, alge albastre-verzi etc.), în timp ce larvele și puietul cu zooplancton. Sângerul crește repede, cu mult mai repede decât alți pești din România. Are o mare valoare economică. Are o carne foarte gustoasă, bogată în grăsimi (până la 13% și chiar 23%).

SCRUMBIA ALBASTRA

Scrumbia albastră (Scomber scombrus) sau macroul este specie marină și crește până  la lungimea de 50 cm, la noi atinge numai 40 cm, lungimea cea mai frecventa fiind 18-20 cm.

În apele românești, greutatea obișnuită este de 100-120 g, în mod excepțional atinge și 500-700 g. Este un pește căutat, cu carnea grasă și aromată care se poate afuma; se poate folosi și conservată în ulei. Vezi si: Uleiul de peste in sarcina – 7 motive să il introduci in alimentatie

SOMONUL

Somonul sau somonul de Atlantic (Salmo salar) este un pește oceanic dar și de apă dulce (în perioada migrației pentru reproducere) Are mare valoare economică. Atinge 1,5 m lungime și 35–46 kg greutate.

În timpul călătoriei nupțiale, care poate dura și un an de zile, somonul nu mănâncă nimic. La sfârșitul călătoriei somonii sunt foarte slăbiți, carnea lor este decolorata și puțină, iar gura deformată.

Depune 800-1000 icre, în mici gropițe, în zona păstrăvului. După depunerea icrelor și lapților, părinții de ambele sexe încearcă să coboare în mare pentru a se reface, dar cei mai mulți mor și puțini indivizii fac și a doua oară sau a treia oră călătoria nupțială.

Puii ce ies din ou trăiesc în apele dulci până ce intră în al doilea an de viață și apoi coboară în mare dincolo de platforma continentală. În râuri vor urca de obicei numai după trei-patru ani de viață în mare. Atunci au o lungime de 1 m și o greutate de 15 kg.

SOMNUL

Somnul  (Silurus glanis), în țara noastră, este peștele cu cea mai mare talie din apele dulci. Corpul somnului nu este acoperit cu solzi, fiind protejat de un strat gros de mucus, care face ca peștele sa fie deosebit de alunecos. Poate atinge mărimi excepționale (4-5 m și până la 300 kg) și poate trăi până  la vârste înaintate (chiar și 100 de ani). În funcție de mărime, somnul are denumiri diferite: până la 0,5 kg – moacă; 0,5-2,5 kg – somotei; carnea de la pântece sau de la coada somnului se numește pană de somn.

Carnea somnului este fragedă, aromată, lipsită de oase, cea a exemplarelor mai mari fiind destul de grasă. Icrele de somn nu sunt comestibile, intrucât conțin substanțe ușor toxice, generatoare de diaree, dureri de cap etc.

SOMNUL PITIC

Somnul pitic  (Ictalurus nebulosus) a fost adus din SUA la sfârșitul secolului XIX. Exemplarele tinere sunt mai roz sau mai liliachii și în general mai deschise la culoare decât cele bătrâne. Lungimea medie a somnului pitic este de 18-25 cm, depășind rareori 40 cm. Greutatea medie este de 160-200 g; în sezonul rece pătrunde în mâlul de pe fundul apei pentru a „hiberna”, stând în completă nemișcare. Carnea sa este gustoasă, fără oase, foarte apreciată.

PESTELE SPADA

(Peștii) spadă (Xiphiidae) sunt răspândiți pe glob numai în mările calde tropicale. Înotătoarea caudală are formă de seceră, corpul poate atinge 4,5 m și o greutate de 650 kilograme. Carnea lor are un gust apreciat, asemănător cu al tonului. Corpul, asemănător cu cel al delfinilor, nu este acoperit. Vezi si: De ce nu e bun Pangasius – Un peste cu mult prea multe pericole pentru sanatate

STRAVIDUL

Stavridul  (Trachurus trachurus mediterraneus) trăiește în Marea Neagră și Azov și în timpul iernii în Marea Marmara. În Marea Neagră se găsește varietatea “ponticus”cu  greutatea medie de 80-120 g, rar atinge 200-500 g. În Marea Marmara și în Marea Mediterană, stavridul atinge și 1 kg greutate. Stavridul se alterează repede la căldură.

SALAUL

Șalăul  (Stizostedion lucioperca sau Sander lucioperca) în  Romania este reprezentantul cel mai valoros al percidelor (Percidae) și în acelasi timp unul dintre peștii de apă dulce cei mai nobili și totodată cei mai gustoși din apele noastre. Mărimea cea mai des intâlnită este de 40-70 cm lungime și 1-4 kg greutate. Șalăul este un pește cu o dezvoltare relativ rapidă, mai ales în primii 4-5 ani de viață, adică până  în clipa în care peștele atinge maturitatea sexuală.

Carnea sa este albă, fragedă, cu un gust excelent și fără prea multe oase. Conținutul său în grăsimi este redus, motiv pentru care șalăul figurează pe toate meniurile dietetice. Șalăul este după știucă cel mai important pește răpitor din Europa.

STIUCA

Știuca (Esox lucius) trăiește în apele dulci din Europa, uneori chiar și în lacuri alpine, până  la altitudinea de 1500 m, ceea ce demonstrează marea sa capacitate de adaptare la cele mai variate condiții.

Fiind o răpitoare feroce, foarte lacomă, știuca este un pește care se dezvoltă foarte rapid. De regulă, la vârsta de un an atinge deja 25-30 cm și greutatea de 250 g. Lungimea sa medie (in apele dulci din țara noastră) este de 40-50 cm, iar greutatea medie variază între 1 și 1,8 kg. Știuca poate atinge și o lungime de 1,5-1,8 m, în acest caz depășește greutatea de 20-22 kg.

În lipsa unor pești de talie mică, știuca atacă și alte știuci de aceeași mărime, deși în acest caz captura îi poate fi fatală, deoarece se poate îneca. Canibalismul său nu cunoaște margini: devorează propria progenitură, ba chiar masculii parteneri în actul reproducerii.

În funcție de mărime, o femelă depune câte 100000-350000 de boabe de icre, dar exemplarele deosebit de mari dețin în ovare chiar cantități ce depășesc o jumătate de milion de icre, pe care le depun într-o singură porție.

Icrele sunt de culoare gălbuie și au un diametru de 2,5-3 mm. Au valoare economică ridicată, atât peștele, cât și icrele. Carnea este destul de gustoasă, deși cam slabă și cu multe oase și se consumă sărată și sub formă de conserve (marinată în sos de roșii). Și icrele sale sunt deosebit de gustoase.

TONUL

Tonul (Thunnus) constituie un grup de pești răpitori marini din familia Scombridae,  pești de valoare gustativă și comercială.

O caracterstică a lor este faptul că sunt pești buni înotători care se mișcă necontenit, atingând o viteză de până la 80 km/h. De asemenea, au o temperatură a corpului ușor superioară temperaturii apei în care se află (pești cu „sânge cald“).

Corpul lor musculos este fuziform, iar înotătoarea codală este în formă de seceră. Culoarea albastru-metalic a părții superioare a corpului și alb-argintie a părții ventrale le asigură o perfectă camuflare în apa mării. Carnea lor are culoare de la roz la roșu și este considerată o delicatesă oriunde.

Este o sursă majoră pentru acizi grași omega-3. Din cauza pescuitului excesiv această specie a dispărut din Marea Neagră.

TIPARUL

Țiparul  sau chișcarul (Misgurnus fossilis) este prezent în tot bazinul dunarean. Lungimea obișnuită este de 18-20 cm, dar atinge și 24-26 cm. Țiparul are posibilitatea să respire prin intestine, ceea ce-i permite să reziste mult timp și în albiile care au secat, îngropat în mâl, la fel ca și în timpul iernii. Corpul este învelit într-un mucus foarte lunecos.

Trăind în ape puțin oxigenate, iese din când în când la suprafața apei și înghite aer, pe care-l elimină imediat prin orificiul anal. În timpul cât aerul parcurge tubul digestiv, pereții intestinului posterior rețin oxigenul: este așa numita respirație „intestinală“.

Dacă este scos brusc din apă, peștele elimină aerul din intestin prin anus, producând un țipăt slab: de aici i se trage numele de „țipar“. Este foarte sensibil la schimbările de presiune atmosferică, ridicându-se la suprafața apei înaintea furtunilor; din această cauză, deseori este ținut în borcane cu apă pentru anunțarea înrăutățirii timpului. Importanța economică este redusă. Carnea este mediocră, mai ales că uneori miroase a baltă. Se folosește ca nadă la pescuitul sportiv.

Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe pagina noastra de Facebook.

Sursa: apc-romania.ro