Istoria plantelor medicinale

istoria plantelor medicinale

Despre utilizarea plantelor medicinale ne-au ramas date de la sumerieni, popor care a trait intre raurile Tigru si Eufrat din Asia cu 6000 de ani .e.n. Cunostintele lor au avut o larga raspandire. Dupa ei urmeaza babilonienii si asirienii de la care arheologii au descoperit 33 de tablite de lut, vechi de 4-5000 de ani, care reprezinta un adevarat dictionar al plantelor medicinale, in capitala lor Ninive isi facusera o gradina de plante medicinale.

In Egiptul Antic, plantele medicinale erau pretuite, dovada fiind papirusurile vechi de mii de ani cuprinzand numeroase retete de plante medicinale, unul dintre acestea gasit la Eberes, 1550 i.e.n. descrie 200 de plante folosite la tamaduirea bolilor.

Mai tarziu medicina greaca a preluat aceste cunostinte si prin vestitul Hippocrat, 460-375 i.e.n. care in lucrarea sa ” Corpus Hippocraticum” descrie 236 de plante medicinale. In secolul I e.n. medicul grec, Dioscoride, incepe studiul medicamentelor de origine vegetala si animala pe care le descrie in cartea sa ” Materia medica”. La greci vanzatorii de plante medicinale erau ambulanti si se numeau ” farmacopoli”.

Romanii se inspira din medicina greaca, iar Pliniu cel Batran, 24-79 e.n., in opera sa ” Historia Naturalis” introduce produsele vegetale si animale intrebuintate in diferite tratamente. Medicul Galen, nascut in anul 130 e.n., a lassat numeroase lucrari de medicina si farmacie care au stat la baza terapeuticii pana in secolul al XIX-lea.

Arabii eleaboreaza primele forme de medicamentedin plante ca: pilule, siropuri, cataplasme, ape aromatice, cel mai vestit medic arab, Avicena, care a trait in secolul X, a scris numeroase carti cu autoritate, insa, prescriptiile medicilor arabi fiind foarte complicate depasind posibilitatile de preparare ale medicului curant, a determinat aparitia unei noi profesii, aceea de farmacist.

Paralel cu dezvoltarea medicinii in Europa si Asia, independent de acestea, in China imparatul Sen Nung, era preocupat de studiul plantelor medicinale, fiind considerat intemeietorul medicinii chineze. Plantele medicinale chineze apar in Europa in anul 1517 cand prima corabie portugheza a sosit la Canton.

Pe melegurile tarii noastre, dacii si scitii aveau cunostinte de folosirea plantelor medicinale, fapt consemnat si de Herodot despre obiceiul geto-dacilor de a folosi fumigatii de canepa pentru calmarea durerilor. Documetele din secolul al XVIII-lea arata ca barbierii tratau bolnavii cu ” buruieni de leac”, chiar domnitorul Alexandru Lapusneanu fiind tratat la ochi cu niste „herbarius”.

In anul 1758, apare la Cluj una din primele carti de plante medicinale numita” Herbarium”. Pravila lui Matei Basarab, Psaltirea Scheiana si alte carti descriu scortisoara, itaca, isopul, izma, fiertura de stirigoaie ( folosita si azi de ciobani pentru a scapa oile de raie ). La inceputul secolulului al XIX-lea in lucrarea ” Carticica tiparita intai de pe limba leseasca pe limba rumaneasca” se recomanda podbalul si navalnicul pentru tuse, isopul in amestec cu otet pentru dureri de dinti, fiertura de pelin pentru gargara s.a. In anul 1846 pare la Bucuresti lucrarea „Practica doctorului de casa” in care printre alte recomandari gasim ca ” radacina de papadie, cicoare si buruiana de fumarita se iau cate trei pentru splina, ficat si galbenare”, intrebuintare confirmata azi stiintific.

Daca stramosii nostri utilizau plantele medicinale pe baza traditiei, astazi folosirea lor este fundamentata stiintific prin cercetari chimice, biologice si clinice, fiind puse la dispozitia celor suferinzi sub forma de extracte, tincturi, siropuri, ceaiuri sau alte forme farmaceutice de o inalta valoare terapeutica.

Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe pagina noastra de Facebook.

Sursa: „Plante medicinale in apararea sanatatii”, farm. Corneliu Constantinescu