Constipatia. Cele mai importante sfaturi naturiste pentru a scapa de aceasta afectiune

constipatia

Constipatia este definita ca fiind incetinirea tranzitului intestinal cu intarzierea eliminarii materiilor fecale. 

Exista o constipatie functionala, cronica, primitiva (la care ne referim aici) si o constipatie secundara (datorita unor obstacole la nivelul tubului digestiv). Constipatia primitiva se manifesta cu aparitia scaunului la 3-4 zile (uneori mai rar), balonari, greturi, migrene, relateaza dr. Pavel Chirila si dr. Maria Chirila in cartea “Terapie naturista”.

Factorii de inducere sau agravanti ai constipatiei pot fi multipli: alimentatie saraca in reziduuri celulozice, in lichide; boli endocrine, viata sedentara, repaus prelungit la pat, inhibitia voluntara a actului defecatiei etc. Constipatia functionala poate fi datorata unei insuficiente sau paradoxal, unui exces de contractura a intestinului. In primul caz se numeste “atona” iar in al doilea caz “spastica”. Oricare ar fi forma sa ea determina o inflamatie a intestinului gros, deci colita.

Preparatele din plante sunt de mare ajutor in aceasta maladie care, netratata, poate atrage aparitia altor afectiuni, cum ar fi: hemoroizii, infectia urinara cu colibacili (colibaciloza).

Exista plante cu actiune laxativa, altele cu actiune mai drastica purgativa, sau aceeasi planta in doze mici poate avea actiune laxativa, iar in doze mari, actiune purgativa. Se prefera plantele si dozele cu actiune laxativa. Iata mai jos cateva exemple:

  • Crusinul este un remediu vegetal, mult folosit, care se poate administra sub forma de tinctura, in doza de cate 15 picaturi, inainte de cele 3 mese sau ca decoct. Decoctul se prepara prin fierberea a 1-3 lingurite de scoarta uscata, in 150 ml apa, timp de 15 minute, urmata de macerarea acestui decoct timp de 6 ore, iar lichidul decantant se bea seara.
    La copii se poate administra din acest decoct o doza de 5 picaturi pe an de varsta si pe zi. Crusinul este un laxativ neiritant, colagog si vermifug. Are indicatie in constipatia spastica; se poate administra si la gravide.
  • Florile de piersic sunt indicate in constipatia copiilor, ca laxativ bland. Se administreaza ca infuzie, dintr-o lingura de flori de piersic la o cana cu apa. In functie de varsta, se recomandata sa se consume de la 1 cana pana la 2 cani pe zi. Se mai poate prepara si un sirop din flori de piersic, astfel: se macereaza 100 g flori la 1 litru apa, timp de 12 ore, apoi se fierbe putin, se exprima sucul si se adauga o cantitate egala de zahar. Se beau 1-2 lingurite pe zi.
  • Petale de trandafir de luna se indica tot ca un laxativ bland, in constipatia copiilor, batranilor, convalescentilor. Se utilizeaza ca infuzie, din 3 g de petale la 1 litru de apa, cantitate care se bea in cursul unei zile.
  • Florile de maces sunt laxative; se administreaza ca infuzie din 25 g flori la 1 litru apa si se beau 3-4 cani pe zi.
  • Nalba se foloseste sub forma de infuzie din flori sau din frunze, sau din ambele; continutul a 7 lingurite de flori la 1 litru de apa, din care se consuma 2-3 cani pe zi, are efect laxativ.
  • Florile de soc se folosesc ca decoct; 10 grame flori uscate la o cana de apa; aceasta este cantitatea indicata pentru o zi.
  • Frunzele de frasin se indica sub forma de infuzie: 25 g la jumatate litru de apa, cantitate care se bea in cursul unei zile.
  • Pentru bolnavii care au si dischinezie biliara hipotona, se indica unele plante care au si actiune colagoga, ca frunzele de volbura: se prepara o infuzie din 2 g la o cana cu apa; se consuma dimineata; au o actiune purgativa.
  • Ca laxative si, in acelasi timp, ca pansamente intestinale se pot folosi semintele de in, in doze de 3 linguri la 1 litru apa, lasate la macerat o noapte; se beau 3 cani pe zi.

Atentie! Nu se recomanda folosirea, pentru perioade lungi de timp, a laxativelor si purgativelor (indeosebi, preparatele alopate), care au un efect iritant asupra mucoasei intestinale, agravand colita.

Iata ce presupune regimul igieno-dietetic in cazul constipatiei:

Alimentatia unei persoane cu constipatie trebuie sa fie bogata in celuloza (substanta neasimilabila); in cantitate mare se afla in fructe si legume; acestea actioneaza si prin sarurile de potasiu pe care le contin, simuland miscarile intestinului (peristaltismul).

Se indica utilizarea in alimentatie a painii integrale, a fierului de grau zdrobit sau de ovaz, a germenilor de grau, bogati in vitamina B1, care intretine contractivitatea musculaturii netede a peretelui intestinal. Dintre alimente se indica iaurtul.

Se recomanda sa se consume cel putin 1 litru de lichide pe zi, iar dintre bauturi se permit numai cele slab alcoolizate (berea). Se obisnuieste un pahar de apa rece dimineata pe stomacul gol, iar inainte de masa de pranz o lingurita de ulei de masline. Taratele de grau se recomanda sa fie folosite la fiecare masa: o lingura in amestec cu marmelada de prune.

Se recomanda cura de fructe uscate (prunele, perele, caisele, smochinele), cu efect laxativ care da rezultate bune.

In fiecare dimineata este indicat sa se efectueze un masaj abdominal bland, incepand in flancul drept al abdomenului pana sub coaste, apoi transversal, catre partea stanga si mergand in jos, de-a lungul flancului stang (colonul descendent).

Un fapt important pentru rezolvarea unei constipatii este formarea deprinderii la bolnavi de a se duce la toaleta la aceeasi ora, pentru ca evacuarea intestinala sa devina un reflex conditionat.

Tratamentul cu plante, conjugat cu regimul igieno-dietetic, este considerat o terapie de intretinere, pentru accelerarea tranzitului, si este bine suportat.

*Acest articol este doar informativ. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati si sfatul unui medic specialist.

Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe pagina noastra de Facebook.

 

You may also like...