6 C
București
duminică, noiembrie 24, 2024

Cinci motive pentru a-ți steriliza pisica

Dacă ai adoptat de curând o pisică, trebuie să iei în calcul și faptul că aceasta ar putea deveni mamă într-o bună zi. Așa că dacă nu poți întreține o familie numeroasă de pisoi și vrei să protejezi sănătatea felinei tale, ar fi indicat să discuți cu medicul veterinar despre importanța sterilizării pisicilor. Află care este vârsta ideală pentru sterilizare, cât costă o astfel de operație și care sunt motivele pentru care ar trebui să iei în calcul această opțiune pentru pisica ta.

Previi apariția perioadelor de călduri

Perioada de călduri vine odată cu maturitatea sexuală, iar acest lucru le poate determina pe feline să își schimbe destul de mult comportamentul. Din cauza modificărilor hormonale, pisicile pot deveni mult mai agitate, urinează mai des și chiar încearcă să-și marcheze teritoriul. Un astfel de comportament poate fi de multe ori supărător, mai ales pentru stăpânii pisicilor de apartament. Dacă o pisică este în călduri, aceasta va încerca să evadeze din locuință, își va marca teritoriul urinând prin diferite colțuri ale casei și va crea o întreagă agitație în jurul ei. Însă, prin sterilizare, pisicile nu vor mai intra în călduri, iar astfel poți preveni apariția unui comportament agitat, dar și accidentele care pot apărea.

Vei reduce numărul pisicilor abandonate

Sterilizarea poate reduce considerabil numărul de pui de pisică abandonați. În general, o pisică poate să nască până la 8 pui, în funcție de vârsta pe care o are. Iar de cele mai multe ori, pisoii ajung să fie abandonați, iar la rândul lor dau naștere altor pui, crescând astfel numărul pisicilor maidaneze. 

Îți protejezi pisica

Atunci când vine perioada împerecherii, pisicile devin mult mai agitate, așa că sunt mai greu de controlat. Tocmai de aceea, există riscul ca pisica să fugă din locuință, iar într-o astfel de situație, aceasta se poate rătăci, poate fi victima altor animale sau se poate accidenta. În plus, în perioada de împerechere, pisicile devin mult mai violente, așa că există riscul ca pisica sau motanul tău să ajungă se bată cu alte feline.  

Totodată, prin sterilizare îți protejezi pisica de anumite afecțiuni, cum ar fi leucemia felina, SIDA felină sau infecțiile urinare.

Un alt lucru pe care trebuie să îl iei în calcul este faptul că nașterea poate reprezenta un risc pentru sănătatea pisicii tale, mai ales dacă aceasta are o vârstă fragedă și se află încă în creștere.

Eviți apariția unor afecțiuni grave

Pisicile nesterilizate sunt expuse unui risc mai mare de a se confrunta cu diferite afecțiuni grave, cum ar fi cancerul mamar, ovarian sau uterin. Însă, prin sterilizare, acest risc este redus considerabil. În plus, prin sterilizare poți prelungi speranța de viață a unei feline. Și în cazul motanilor castrarea are un rol esențial, pentru că poate preveni cancerul testicular și cancerul de prostată, dar și anumite tipuri de hernii.

În plus, prin sterilizare vei evita atât afecțiunile grave, cât și accidentele, pentru că un animal sterilizat sau castrat are o viață mult mai liniștită și mai lungă. Tot ce trebuie să faci este să îi asiguri pisicii tale o alimentație corectă, multă atenție, afecțiune și o îngrijire corespunzătoare.

Reduci costurile pentru veterinar

Pe lângă faptul că protejezi sănătatea pisicii tale, prin sterilizarea acesteia reușești să reduci și costurile pentru veterinar. Costul unei sterilizări este mult mai mic decât costurile unui tratament, în cazul în care pisica ta s-ar accidenta, fugind de acasă, sau dacă aceasta s-ar îmbolnăvi. 

Așadar, îți recomandăm să îți sterilizezi pisica înainte ca aceasta să ajungă la maturitatea sexuală. Cel mai bine ar fi să mergi cu aceasta la veterinar în jurul vârstei de 4-6 luni, când se apropie de pubertate. În această perioadă, pisicile devin mult mai vocale, iar masculii încep să-și marcheze teritoriul. Însă, ar fi indicat să te consulți întotdeauna cu medicul veterinar, care îți poate spune exact care este perioada ideală pentru o astfel de operație și ce ar trebui să faci după ce pisica ta a fost sterilizată.

Daca iti plac articolele noastre si vrei sa ne fii alaturi si pe Facebook, te asteptam sa te alaturi comunitatii printr-un Like:

Articole asemanatoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Comunitatea Sfat naturist

81,573FaniÎmi place
1,785CititoriConectați-vă
64CititoriConectați-vă

Cele mai citite articole