12.1 C
București
joi, noiembrie 21, 2024

Cum se manifesta astigmatismul la copii

Vederea neclara poate avea numeroase cauze, care pot varia de la probleme usor de tratat, la afectiuni mult mai severe.

Una dintre cele mai comune cauze de vedere necorespunzatoare sunt erorile de refractie cum ar fi miopia, hipermetropia si astigmatismul, probleme care pot fi tratate de multe ori prin optiuni corectoare cum ar fi ochelarii de vedere sau lentilele de contact.

Ce este astigmatismul

Astigmatismul este o problema oculara foarte des intalnita si reprezinta termenul medical pentru curbura anormala a corneei, care face ca lumina sa nu fie focalizata corespunzator pe retina.

In mod normal, lumina trece prin cornee si este apoi focalizata pe retina situata in spatele ochiului. Aceasta converteste apoi lumina in semnale electrice care sunt trimise spre creier de catre nervul optic, pentru a putea crea imaginile la care sunt expusi ochii.

In cazul astigmatismului, lumina care patrunde in corneea curbata necorespunzator nu poate fi focalizata direct pe retina, ceea ce inseamna ca obiectele observate vor parea mai incetosate, atat la distanta, cat si la apropiere. Pentru informatii detaliate si personale este recomandat sa intrebi un specialist ce este astigmatismul la copii si ce teste sunt necesare pentru depistarea lui.

Semnele si simptomele astigmatismului la copii

Astigmatismul este des intalnit in randul bebelusilor si tinde sa dispara de la sine pana cand acestia ajung la varsta de 1 an.

Copiii care prezinta miopie sau hipermetropie au o probabilitate mai mare de a suferi si de astigmatism, intrucat toate trei reprezinta erori de refractie.

In cazul miopiei, imaginea obiectelor aflate la distanta este focalizata in fata retinei, ceea ce face ca acele obiecte sa para incetosate, iar in ceea ce priveste hipermetropia, imaginea este focalizata in spatele retinei, ceea ce face ca obiectele din apropiere sa nu fie observate clar si in detaliu.

Copiii cu astigmatism nediagnosticat pot prezenta o scadere a performatei scolare intrucat nu pot observa corect informatiile din carti sau de la tabla, ceea ce poate fi interpretat de catre parinti si invatatori ca probleme de invatare sau alte dizabilitati.

Este important ca cei mici sa aiba controale oftalmologice regulate pentru ca orice potentiale probleme sa fie depistate cat mai curand si tratate prin optiuni corectoare.

Cele mai comune semne si simptome ale astigmatismului includ:

  • Vederea incetosata;
  • Durerea de cap;
  • Tulburarile de vedere pe timp de noapte;
  • Durerea sau disconfortul ocular;
  • Nevoia de mijire a ochilor.

In functie de severitatea astigmatismului, specialistul va recomanda tratamente corectoare care vor tine cont si de preferintele copilului si familiei.

Tipurile astigmatismului

Chiar daca astigmatismul este cauzat de cele mai multe ori de forma anormala a corneei, acesta reprezinta insa doar unul dintre cele doua tipuri.

Al doilea tip de astigmatism este cel asociat cu forma neregulata a cristalinului si este deseori cauzat de aparitia cataractei.

Oricine poate prezenta astigmatism, aceasta putand fi dobandit in orice moment al vietii. Este posibil ca aceasta problema sa fie prezenta atat la bebelusi, cat si la adulti, unele persoane putand prezenta ambele tipuri de astigmatism in acelasi timp.

Chiar daca nu este cunoscuta cauza aparitiei astigmatismului in rand copiilor, exista insa anumiti factori care pot creste riscul de dezvoltare a acesui tip de problema si anume:

  • Istoric medical familial – intrucat astigmatismul pare a fi ereditar, ceea ce inseamna ca riscul este mai mare daca parintii sufera si ei de aceasta problema;
  • Prezenta miopiei sau hipermetropiei – ambele fiind erori de refractie, la fel ca astigmatismul;
  • Fumatul in timpul sarcinii.

Este importanta respectarea recomandarilor medicilor specialisti in ceea ce priveste frecventa consultatiilor oftalmologice, pentru a verifica sanatatea ochilor si acuitatea vizuala a copilului.

Chiar daca astigmatismul poate trece de la sine pana la o anumita varsta, este importanta obtinerea atentiei medicale necesare daca cel mic prezinta probleme de vedere sau orice alte abateri de la normal.

Sursa foto: Shutterstock.com

Daca iti plac articolele noastre si vrei sa ne fii alaturi si pe Facebook, te asteptam sa te alaturi comunitatii printr-un Like:

Articole asemanatoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Comunitatea Sfat naturist

81,573FaniÎmi place
1,785CititoriConectați-vă
64CititoriConectați-vă

Cele mai citite articole