0.7 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Descoperire. De cate mutatii genetice e nevoie pentru ca o celula sa devina canceroasa

Pentru ca un cancer sa se dezvolte in organism este nevoie de una pana la zece mutatii genetice, scrie jurnalul american „Cell“.

Concluziile cercetarii au aratat, de asemenea, ca numarul de mutatii ce conduc la formarea tumorii variaza considerabil de la un tip de cancer la altul, potrivit agerpres.ro. Spre exemplu, circa patru mutatii per pacient, in medie, sunt responsabile de declansarea cancerului de ficat, in timp ce o tumoare la nivel colorectal presupune existenta a circa zece mutatii.

Am abordat o intrebare care persista de multa vreme in domeniul studiului cancerului, dezbatuta inca din anii ’50: de cate mutatii este nevoie pentru ca o celula normala sa devina una canceroasa?“, a notat intr-o declaratie Peter Campbell de la Wellcome Trust Sanger Institute din Marea Britanie, autor principal al cercetarii.

„Raspunsul este: doar cateva“, a precizat el. Descoperirile studiului s-au bazat pe analiza a 7.664 de tumori cuprinzand 29 de cancere diferite cu ajutorul unei tehnici adaptate din domeniul evolutiei.

Una dintre cele mai uimitoare descoperiri ale cercetarii a fost aceea ca mutatiile sunt in general bine tolerate de celulele corpului. Acest lucru a fost surprinzator deoarece mutatiile pe care indivizii le mostenesc de la parintii lor sunt de obicei putin tolerate si sunt, in mare parte, pierdute de-a lungul evolutiei. Insa, in celulele corpului, pe masura ce cancerul se dezvolta, aproape toate mutatiile persista fara a afecta supravietuirea celulei.

In cadrul studiului, oamenii de stiinta au mai dezvaluit ca aproximativ jumatate dintre aceste mutatii care declanseaza cancer apar in gene care nu sunt inca identificate drept gene canceroase.

„Exista deja multe informatii cu privire la cele mai importante gene implicate in cancer; insa sunt inca multe alte gene care trebuie descoperite“, a declarat Inigo Martincorena de la Wellcome Trust Sanger Institute, autor principal al studiului. „Va fi nevoie sa compilam un numar si mai mare de cancere studiate prin secventionarea ADN-ului, pana la ordinul zecilor de mii, pentru a identifica aceste gene evasive“, a adaugat el.
*Acest articol este doar informativ. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati si sfatul unui medic specialist.

Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe pagina noastra de Facebook.

Sursa: adevarul.ro

Daca iti plac articolele noastre si vrei sa ne fii alaturi si pe Facebook, te asteptam sa te alaturi comunitatii printr-un Like:

Articole asemanatoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Comunitatea Sfat naturist

81,573FaniÎmi place
1,785CititoriConectați-vă
64CititoriConectați-vă

Cele mai citite articole