Tonic facial pentru tenul gras. Specialistii din domeniul frumusetii recomanda ca dupa demachiere sa se indeparteze impuritatile de pe fata si apoi sa se aplice o lotiune tonica, insa exista multe persoane care nu dau importanta acestui produs pentru ca nu ii stiu calitatile.
Ei bine, e important sa stii ca lotiunea tonica are functia de a reechilibra PH-ul pielii si de a restabili bariera de protectie a pielii. Aceasta are un efect cu penetrare rapida in piele, iar formula sa contribuie decisiv in procesul de pregatire a epidermei pentru contactul cu serumuri, creme sau tratamente specifice, deoarece indeparteaza toate impuritatile si restul de machiaj. In acest fel, pielea reuseste sa absoarba mai bine ingredientele din produsele de ingrijire.
In cazul in care ai tenul gras, inseamna ca esti si predispus la cosuri. Un ten gras este dificil de ingrijit, deoarece exista riscul sa nu fie curatat cum trebuie si sa apara acneea sau sa fie curatat intr-o maniera mult prea agresiva si sa se deshidrateze.
Pentru a preveni problemele mentionate mai sus, tenul ar trebui curatat cu ingrediente naturale, care il hidrateaza fara sa il incarce si, totodata, il curata fara sa il usuce. Iata, asadar, reteta unui tonic special pentru tenul tau:
Tonic facial pentru tenul gras – Reteta
Ingrediente:
80 ml de apa de trandafir
20 ml de apa de hamamelis
5 picaturi de glicerina
4 picaturi de ulei esential de lavanda
4 picaturi de ulei esential de rozmarin
Preparare:
Apa de trandafir si apa de hamamelis se pun intr-o sticla inchisa la culoare, apoi se adauga glicerina si uleiurile esentiale. Se inchide sticla si se agita bine.
Lotiunea se aplica dupa ce te demachezi. Exista doua metode de a aplica aceasta lotiune:
-prima metoda este una delicata si rapida. Aceasta consta in tapotarea discreta a fetei cu palmele, dupa ce ai aplicat cateva picaturi in ele.
-a doua metoda este mai indelungata si presupune curatarea tenului printr-o discheta demachianta imbibata in lotiune tonica.