Scanteiuta, „buruiana” care suprima tusea si vindeca herpesul

scanteiuta-buruiana-cu-efect-antitusiv

Scanteiuta (Anagallis arvensis) face parte din familia primulaceelor insa, pare a fi mult prea draguta ca sa fie doar o buruiana, dupa cum este considerata. Are puteri vindecatoare dar fiind usor toxica pote fi utilizata doar in cantitati mici. Iata in ce afectiuni o puteti folosi.

O planta toxica cu multe intrebuintari

Planta este colectata vara si folosita, de preferinta proaspata, in extracte lichide sau tincturi, dar poate fi folosita si uscata. Planta este inodora, dar are un gust amar. Elementele constitutive ale scanteiutei includ o varietate de saponine (cum ar fi anagalina si ciclamenul), taninurile si substanta cucurbitacina.

La radacina se gaseste in special radacina de saponina foarte toxica. A fost descoperit pentru prima data in planta numita painea porcului (Cyclamen hederifolium). Poate, chiar si in doze mici, induce varsaturi si diaree, iar la doze mai mari poate provoca crampe si paralizia sistemului respirator.

Componentii care se gasesc in planta pot varia foarte mult si probabil depind de mai multi factori, cum ar fi compozitia solului, locatia unde creste si cand este planta colectata. In trecut, medicii homeopati, prin observatii atente, aveau suficiente cunostinte cu privire la cresterea si recoltarea plantei, crezand ca ar putea folosi planta in scopuri medicinale fara a face rau. Daca aceste cunostinte au existat cu adevarat, in majoritatea cazurilor au fost uitate si au ramas putine inregistrari.

Planta cu statut de medicament naturist

Scanteiuta a fost la un moment dat privita ca o planta medicinala, iar utilizarile acesteia pot fi datate pana in vremurile medicilor antici Pliniu cel Batran (23 – 79 d.Hr.) si Pedanius Dioscorides (40 – 90 d.Hr.). Planta a pastrat o mare reputatie si statut ca medicament naturist pana la mijlocul anilor 1800. Dar in ultimele sute de ani, utilizarea sa s-a diminuat, odata cu aplicarea sa in medicina populara si vindecarea traditionala.

Inca din cele mai vechi timpuri, se credea ca planta era benefica pentru melancolie si boli ale creierului si s-a stabilit ca era folosita pentru tratarea epilepsiei, rabiei, tuberculozei si depresiei. In medicina populara europeana, a fost candva folosita ca planta medicinala pentru tratarea calculilor biliari, a cirozei, a problemelor pulmonare, a calculilor renali, a infectiilor tractului urinar, a gutei si a afectiunilor reumatice.

Are proprietati antitusive si diaforeice

Scanteiuta este o planta bogata in mucilagii, cu proprietati diuretice, expectorante, antitusive (care suprima tusea) si diaforetice (inducerea transpiratiei). Alte intrebuintari: tratarea negeilor, sinuzita, pietre la rinichi, constipatie, dureri, rani si dureri de dinti.

Datorita acestor proprietati, planta poate fi de ajutor in scaderea febrei mari si expulzarea flegmei si mucusului din piept si gat. In plus, poate fi util ca remediu naturist pentru raceala comuna sau gripa. In ciuda numeroaselor proprietati pentru sanatate ale plantei, aceasta contine substante toxice si este rareori aplicata sau recomandata pentru uz intern in medicina moderna cu plante.

Scanteiuta in uz extern:

In uz extern, uneori a fost folosita pentru a trata rani minore si taieturi datorita efectului sau astringent. De asemenea, a fost folosit pentru a calma guta si durerile articulare. Sucul din planta poate fi frecat pe locurile cu intepaturi de viespe si albine pentru a calma durerea si, de asemenea, pentru a elimina negii.

S-a sugerat ca planta are proprietati psihoactive si utilizarea sa din cele mai vechi timpuri pentru depresie ar putea pastra ceva adevar si planta poate avea de fapt beneficii terapeutice in aceasta privinta. Cu toate acestea, sunt necesare mai multe studii pentru a confirma daca acesta este cazul.

Alte efecte ale plantei: antioxidante, antivirale si antifungice (impotriva herpes simplex). Se zice ca este buna si pentru disconfort gastro-intestinal, acnee, eczeme si rani, precum si pentru ficat, rinichi si tractul respirator.

Cu toate acestea, cercetarile asupra efectelor plantei continua. Planta calmeaza tusea, stimuleaza ejectia mucusului si actioneaza astringent. Inainte era folosita sub forma de ceai, tinctura sau suc proaspat.

Daca planta este destinata utilizarii ca medicament, trebuie facuta cu mare atentie si numai in doze foarte mici. Aceasta planta nu este potrivita pentru auto-medicamentatie si trebuie utilizata numai in conformitate cu instructiunile si ingrijirea specialistilor din domeniul medical calificati, cunoscuti in medicina naturista.

Se consuma in doze mici, doar la recomandarea medicului naturist

Unele literaturi naturiste il recomanda ca ceai cu doza de 0,25-0,5 g de iarba uscata, taiata fin intr-o cana cu apa clocotita, consumata in mici inghitituri pe parcursul zilei.

Intreaga planta contine saponina ciclamina toxica cu cea mai mare cantitate prezenta la radacina. In doze mici, poate provoca varsaturi si dureri abdominale urmate de diaree. In doze mari, poate provoca poliurie (volum excesiv de urinare), tremuraturi, convulsii si paralizie a sistemului respirator care pot duce chiar la moarte.

Desi candva planta a fost folosita ca aliment si in gatit si avand in vedere toxicitatea plantei, este foarte recomandat sa nu o includeti in niciun fel de gatit sau ca ingredient in salate. Planta contine saponine despre care se stie ca provoaca o reactie alergica externa, astfel de iritatii ale pielii si eruptii la unele persoane.

Vezi si Trepadatoarea. Ce efecte are buruiana din gradina ta

Daca iti plac articolele noastre si vrei sa ne fii alaturi si pe Facebook, te asteptam sa te alaturi comunitatii printr-un Like:

You may also like...