„Nu-i mai da dulciuri, că după aceea nu mai stă locului!” Este o replică pe care foarte mulți părinți au auzit-o sau au spus-o măcar o dată. Imaginea este familiară: un copil merge la o petrecere, mănâncă tort, bomboane și bea suc, iar o jumătate de oră mai târziu aleargă prin cameră, țipă, râde și pare să aibă o energie inepuizabilă. Concluzia pare evidentă: zahărul l-a făcut hiperactiv. Dar chiar poate o felie de tort să transforme un copil liniștit într-unul care nu mai stă locului? Cercetătorii studiază această întrebare de zeci de ani, iar răspunsul este mai interesant decât pare.
Ei bine, se pare că este în mare parte MIT. Studiile experimentale controlate nu au demonstrat că zahărul provoacă în mod direct hiperactivitate la majoritatea copiilor. Cercetările observaționale au găsit însă asocieri între consumul ridicat de zahăr, în special băuturi îndulcite, și simptomele ADHD. Asocierea nu demonstrează că zahărul este cauza acestor simptome.
De unde a apărut ideea că zahărul provoacă hiperactivitate?
Legătura dintre zahăr și comportamentul copiilor pare intuitivă.
Dulciurile sunt consumate frecvent în situații în care copiii sunt oricum foarte entuziasmați: aniversări, petreceri, vacanțe, excursii, sărbători sau întâlniri cu alți copii.
Un copil primește tort, suc și bomboane, dar în același timp este înconjurat de prieteni, muzică, jocuri și cadouri.
Dacă începe să alerge prin casă după ce a mâncat tort, este foarte ușor să atribuim schimbarea zahărului și să ignorăm întregul context.
Tocmai de aceea, pentru a afla dacă zahărul este într-adevăr responsabil, cercetătorii au realizat experimente în care nici copiii, nici părinții și nici persoanele care le evaluau comportamentul nu știau cine primise zahăr și cine primise un substitut.
Iar rezultatele au fost surprinzătoare.
Ce au descoperit studiile controlate
Unul dintre cele mai cunoscute experimente a fost publicat în The New England Journal of Medicine.
În cadrul studiului despre efectele dietelor bogate în zahăr asupra comportamentului copiilor, cercetătorii au analizat două grupuri: copii preșcolari și copii despre care părinții spuneau că sunt sensibili la zahăr.
Familiile au urmat, în perioade diferite, diete cu niveluri diferite de zahăr și îndulcitori. Studiul a fost conceput astfel încât participanții și cercetătorii să nu știe ce variantă primeau într-o anumită perioadă.
Cercetătorii nu au găsit dovezi că zahărul ar fi afectat semnificativ comportamentul sau performanța cognitivă a copiilor studiați.
Rezultatul este important tocmai pentru că printre participanți se aflau copii despre care părinții credeau deja că reacționează negativ la zahăr.
Ce spune o meta-analiză a studiilor despre zahăr și hiperactivitate
Câțiva ani mai târziu, cercetătorii au analizat împreună rezultatele mai multor experimente.
O meta-analiză publicată în JAMA a inclus 16 rapoarte, reprezentând 23 de studii în care copiii au primit o cantitate cunoscută de zahăr sau un placebo, iar participanții, părinții și cercetătorii nu știau cine primise zahărul.
Concluzia autorilor a fost că, pe baza studiilor disponibile, zahărul nu a produs modificări semnificative ale comportamentului sau performanței cognitive a copiilor.
Autorii au precizat însă că nu poate fi exclus complet un efect redus sau posibilitatea ca anumite subgrupuri de copii să răspundă diferit.
Cu alte cuvinte, cercetarea nu susține ideea populară potrivit căreia o doză de zahăr transformă în mod obișnuit copiii în „titireze”.
Atunci de ce părinții sunt atât de convinși că văd efectul?
Așteptările noastre pot influența modul în care interpretăm comportamentul unui copil.
Dacă unui părinte i se spune că micuțul tocmai a băut ceva foarte dulce, este posibil să fie mai atent la orice comportament energic: alergat, vorbit tare, agitație sau dificultatea de a sta pe scaun.
Același comportament ar putea fi interpretat diferit dacă părintele ar crede că băutura nu conține zahăr.
Acesta este unul dintre motivele pentru care studiile dublu-orb și controlate cu placebo sunt atât de importante. Ele încearcă să separe efectul real al unei substanțe de efectul așteptărilor noastre.
Meta-analiza publicată în JAMA menționa chiar că puternica percepție a părinților privind efectele zahărului ar putea fi explicată, cel puțin parțial, prin așteptări și prin asocierea obișnuită dintre dulciuri și anumite situații sociale.
Dar studiile mai recente au găsit o legătură între zahăr și ADHD
Aici trebuie făcută o distincție foarte importantă.
Una este întrebarea:
„Dacă îi dau unui copil zahăr acum, devine hiperactiv în următoarele ore?”
Și alta:
„Copiii care consumă frecvent cantități mari de zahăr prezintă mai des simptome de ADHD?”
Pentru cea de-a doua întrebare există studii observaționale care au găsit asocieri.
O revizuire sistematică și meta-analiză publicată în 2020 a analizat șapte studii cu un total de 25.945 de participanți.
Cercetătorii au găsit o asociere statistică între consumul de zahăr și băuturi îndulcite și simptomele ADHD.
Dar există o precizare esențială: studiile analizate erau observaționale și prezentau o eterogenitate ridicată. Autorii au subliniat că sunt necesare studii mai bine concepute pentru a controla factorii care pot influența rezultatele.
Asocierea nu dovedește că zahărul provoacă ADHD.
Ce spun cercetările cele mai recente
O revizuire sistematică publicată în 2026 a analizat 48 de studii privind carbohidrații și simptomele ADHD.
Cercetătorii au observat că majoritatea studiilor care analizau zahărul adăugat, băuturile îndulcite, dulciurile sau tiparele alimentare bogate în zahăr raportau o asociere cu diagnosticul de ADHD, severitatea simptomelor sau hiperactivitatea.
Dar autorii atrag atenția asupra limitărilor dovezilor.
Majoritatea studiilor observaționale prezentau un risc moderat sau ridicat de eroare, iar studiile de intervenție au oferit rezultate variabile.
Concluzia cercetătorilor a fost că o calitate mai slabă a carbohidraților poate fi asociată cu o povară mai mare a simptomelor ADHD, însă certitudinea dovezilor rămâne limitată.
Asta este foarte diferit de afirmația simplă „zahărul îi face pe copii hiperactivi”.
De ce asocierea nu înseamnă neapărat cauzalitate
Să presupunem că un studiu observă că acei copii care beau cele mai multe sucuri îndulcite au și mai multe simptome de hiperactivitate.
Există mai multe explicații posibile.
Poate că zahărul contribuie într-o anumită măsură la diferență.
Dar este posibil și ca acei copii să aibă un stil alimentar general diferit, să consume mai multe alimente ultraprocesate, să doarmă mai puțin sau să aibă alte obiceiuri care influențează rezultatele.
Este posibil chiar ca relația să funcționeze parțial în sens invers: anumite caracteristici comportamentale ar putea influența alegerile alimentare.
Studiile observaționale încearcă să controleze asemenea factori, dar nu îi pot elimina întotdeauna complet.
De aceea, experimentele randomizate sunt importante atunci când vrem să demonstrăm o relație de cauzalitate.
Zahărul provoacă ADHD?
Nu există dovezi suficiente pentru a afirma că zahărul provoacă ADHD.
ADHD este o tulburare de neurodezvoltare complexă, iar apariția sa nu poate fi redusă la consumul de dulciuri.
O revizuire sistematică a studiilor randomizate privind intervențiile alimentare la copiii și adolescenții cu ADHD a constatat că studiile care au investigat eliminarea zaharozei sau a aspartamului nu au oferit dovezi în favoarea acestei strategii pentru tratarea simptomelor ADHD.
Autorii au concluzionat că dovezile disponibile nu sunt suficiente pentru recomandarea intervențiilor alimentare drept tratament general pentru ADHD.
Prin urmare, un copil cu ADHD nu are această tulburare pentru că părinții i-au permis să mănânce prea multe dulciuri.
Înseamnă asta că un copil poate mânca oricât zahăr?
Categoric nu.
Faptul că zahărul nu provoacă o „explozie de hiperactivitate” demonstrată în experimente nu transformă dulciurile într-un aliment care poate fi consumat fără limită.
Consumul excesiv de zaharuri adăugate poate contribui la un aport caloric ridicat și este asociat cu probleme precum cariile dentare și creșterea în greutate.
Băuturile îndulcite sunt deosebit de ușor de consumat în cantități mari, deoarece pot furniza mult zahăr fără să producă aceeași senzație de sațietate ca alimentele solide.
Așadar, există motive foarte bune pentru a limita cantitatea de zahăr adăugat din alimentația copiilor.
Doar că „îl face hiperactiv imediat” nu este unul dintre motivele susținute solid de studiile experimentale.
De ce copilul aleargă prin casă după tort la aniversare?
Pentru că este la o aniversare.
Are în jur prieteni, muzică, jocuri, baloane, cadouri și foarte multă stimulare. Poate că este și mai obosit decât de obicei sau și-a schimbat programul normal de somn.
Și, da, probabil tocmai a mâncat și tort.
Dar faptul că două evenimente se petrec unul după celălalt nu demonstrează că primul l-a provocat pe al doilea.
Tocmai experimentele în care copiii primesc zahăr fără ca părinții și cercetătorii să știe acest lucru sunt cele care ne permit să verificăm dacă zahărul în sine produce efectul.
Iar meta-analiza studiilor controlate nu a găsit dovezi pentru efectul general de hiperactivitate atribuit zahărului.
Daca iti plac articolele noastre si vrei sa ne fii alaturi si pe Facebook, te asteptam sa te alaturi comunitatii printr-un Like:
