Homeopatia. Epopeea granulelor concepute dupa un principiu antic

Inca din timpuri stravechi oamenii au acordat o deosebita atentie pentru sanatate, iar pentru atingerea acestui scop au utilizat o multitudine de leacuri si tratamente, experimentand, cautand mereu. Nu alta a fost istoria homeopatiei, o terapie care se adreseaza atat corpului, cat si mintii si ale carei radacini merg inapoi in timp pana la parintele medicinei, Hipocrate.

Cum s-ar putea defini simplu homeopatia? „Contrar a ceea ce se crede adesea sau se doreste a fi crezut, acest domeniu al terapeuticii s-a nascut din stiinta. Homeopatia a marcat debutul farmacologiei experimentale si reprezinta o etapa importanta din istoria medicinei si a medicamentelor“ explica Christian Boiron in cartea sa „Viitorul homeopatiei“, aparuta la Editura Humanitas, 2011.

Un medic neamt redescopera principiul uitat al lui Hipocrate

Fondatorul homeopatiei este un neamt pe nume Samuel Hahnemann, un medic nascut in Saxonia, in 1755. Viata lui a fost una agitata, la fel ca si epoca marcata de Revolutia Franceza si de razboaiele europene. Hahnemann s-a stabilit in cele din urma la Paris unde a si murit in 1843.

Medicina acelei epoci nu evoluase prea mult, iar practici precum „lasarea de sange“, clismele sau leacurile considerate traditionale constituiau regula. Inca nu se auzise de experimente pe oameni sau pe animale, tehnici care aveau sa apara abia in secolul urmator. Hahnemann va fi acela care va deschide acest drum. El si alti cativa au urmarit sa impinga cercetarea farmacologica mai departe, convinsi fiind ca adevaratul potential al medicamentelor va fi dezvaluit doar atunci cand vor avea lor experimente pe oameni sanatosi.

Hahnemann studiase medicina timp de doi ani la Leipzig, apoi inca aproape un an la Viena, absolvind Facultatea de Medicina a Universitatii din Erlangen, Germania. A profesat un timp ca medic, pentru ca, mai apoi, sa se consacre traducerilor de carti medicale si scrisului. La cererea unui editor din Lepzig s-a vazut in pozitia de a traduce un tratat despre medicamente – A Treatise on Material Medica – scris de un medic si chimist scotian, clinician cunoscut, pe nume William Cullen (1712-1790) profesor universitar la Edinburgh.

Autorul tratatului scria referitor la malarie ca poate fi vindecata cu ajutorul unei plante, in fapt un copac din America de Sud, numit cinchona. Aceasta ar fi avut in compozitie o substanta care ajuta la contractarea tesuturilor si la stoparea hemoragiilor. Mai mult decat atat, Cullen sustinea ca substanta actioneaza ca un fortifiant al stomacului.

Din experienta sa, Hahnemann credea exact contrariul, astfel ca s-a decis sa experimenteze pe el insusi. A descoperit ca scoarta de cinchona, ingerata in cantitati mari, ii provoaca simptome asemanatoare malariei. Ii racea extremitatile, ii dadea o stare de slabiciune generala si de somnolenta, ii accelera bataile inimii.

Atunci Hahnemann a scris pe marginea cartii lui Cullen ca scoarta de cinchona, utilizata ca remediu al febrei intermitente, are efect pentru ca „este capabila sa produca la omul sanatos simptome similare celor care caracterizeaza malaria“.

Cele doua cai prin care actioneaza medicamentele

Hahnemann si-a amintit atunci ca Hipocrate a descris inca din Antichitate cele doua cai prin care medicamentele actioneaza: principiul contrar bolii – contraria contrariis curantur – si principiul similar bolii – similia similibus curantur.

Calea contrariilor fusese deja explorata, asa ca Hahnemann a ales sa mizeze pe cealalta cale – a similitudinilor, medicamentele administrate actionand ca un factor declansator care determina organismul sa lupte impotriva bolii.

„Experimentarea substantelor medicamentoase pe omul sanatos era o idee care incepea sa-si croiasca drum in epoca lui Hahnemann, dar el a fost cel care a aprofundat-o, a sistematizat-o si a transformat-o in fundamentul exclusiv al descoperirilor sale“, mai spune Christian Boiron.

I-au trebuit mai mult de 5 ani si numeroase experimente pentru a reusi sa publice prima sa ipoteza privind eficacitatea „metodei homeopatice“ . „La inceput, homeopatia nu a fost considerata o metoda terapeutica, ci una farmacologica, destinata unei mai bune cunoasteri a potentialului vindecator al medicamentelor si a modalitatilor de prescriere, informatii obtinute pe baza experimentelor“, aminteste Boiron.

Anul 1796 este considerat anul descoperirii oficiale a homeopatiei. Coincidenta sau nu, este si anul primei vaccinari, noteaza Boiron. In Anglia, un medic pe nume Edward Jenner (1749-1823) a incercat sa vindece un tanar de variola introducandu-i in corp continutul unei pustule provenite de la o femeie cu variola bovina. Hahnemann considera ca aceasta descoperire confirma principiul similitudinii intrucat si el utilizase drept remediu curativ cantitati mici din substante medicamentoase care induceau simptome similare. De exemplu, ceapa ca remediu in rinite, deoarece stimula producerea de secretii lacrimale si nazale sau veninul de albine in caz de edeme si inflamatii.

Comparatia dintre homeopatie si vaccinare are si ea limitele ei, constata Christian Boiron. „In timp ce vaccinarea a ajuns astazi sa fie una dintre cele mai importante realizari ale medicinei si se afla in continua dezvoltare, homeopatiei i-a fost blocat progresul din cauza „neclaritatii“ stiintifice a dilutiilor infinitezimale“, conchide Boiron.

Dozele au facut diferenta

Metoda dilutiilor infinitezimale ii apartine tot lui Hahnemann. Desi acesta era entuziasmat de metoda descoperita de el, dozele continuau sa ii faca probleme. Initial, Hahnemann folosea doze ponderabile, tratament care avea insa si efecte neplacute, uneori nefaste, astfel ca a incercat sa diminueze dozele substantelor medicamentoase.

El a observat ca eficacitatea medicamentului se pastra chiar daca doza era diluata, cu conditia ca dozele sa fie prescrise in limitele „legii similitudinii“. „Hahnemann a explorat noi si noi niveluri de dilutie. O sutime, o miime, zece miimi, o milionime. Nu s-a oprit. Iar substantele diluate au ramas mereu active. Apoi, a fost obligat sa inventeze un nou procedeu fizico-chimic care sa permita obtinerea unor asemenea dilutii printr-o metoda mai practica si mai riguroasa. Acest procedeu se numeste „hahnemannian“ – numit al dilutiilor succesive centezimale. Numarul operatiunilor de diluare este inscris astazi pe tuburile cu granule. De exemplu, 9CH – abreviere care corespunde centezimalei hahnemanniene – indica faptul ca substanta din tub a fost dusa la o concentratie de 9% in vederea obtinerii unui nou medicament homeopathic“, mai scrie Christian Boiron.

In ciuda contestatarilor de tot felul vizavi de noua terapie si care nu au fost putini in epoca – sa reamintim doar de medicul Reginei Victoria, Sir John Forbes, care spunea despre dozele mici de medicamente pe care le recomanda homeopatia ca sunt inutile, „o indignare la adresa ratiunii umane” – la mai putin de un secol de la descoperirea lui Hahnemman, homeopatia devenea deja populara in toata lumea, chiar si peste ocean.

In SUA, noua terapie a fost introdusa, in 1825, de catre Hans Birch Gram, un fost student de-al lui Hahnemann. La zece ani distanta, tot in America, a fost infiintata prima scoala de homeopatie, iar, in 1844, a fost intemeiat Institutul American de Homeopatie.

In secolul XX, homeopatia a revenit pe scena medicinei, mai ales in Europa. In 1938, prin „Food, Drug and Cosmetic Act”, tratamentele homeopate au fost recunoscute si incluse in categoria medicamentelor.

Boiron, de 19 ani in Romania

De aproape doua decenii, Boiron, una dintre cele mai importante companii de medicamente homeopatice din lume, este prezenta si in Romania.

„Inca din copilarie granulele homeopatice fac parte din universul meu. Dar nu de o maniera exclusiva“, noteaza Christian Boiron, presedintele companiei. „In casa noastra veneau frecvent medici, pionieri ai homeopatiei lyoneze: Charles Rousson, Georges Mouraud, Jean Quenot, Georges Poix si altii. Nu erau nici sectari si nici nu aveau o gandire limitata.“

Christian marturiseste ca a experimentat el insusi eficienta tratamentelor homeopatice inca de foarte tanar. La 17 ani, s-a imbolnavit de o pleurezie serofibrinoasa si a fost tratat de medicul Charles Rousson. Acestea era generalist si, totodata, homeopat si i-a prescris adolescentului un tratament homeopatic. Dar a cerut si unui medic pneumolog sa-i supravegheze evolutia bolii si care sa-i prescrie la nevoie un alt medicament. „Tratamentul a fost eficace, iar doctorul Villard care nu stia nimic despre homeopatie si care a fost surprins de viteza cu care s-a resorbit lichidul pleural – mai mult de 2 litri in 15 zile. Imi aduc aminte mirarea lui, astfel am descoperit ca poti sa ai dubii in privinta eficacitatii homeopatiei. Pentru mine, toate medicamentele isi demonstrau eficacitatea, indiferent daca erau homeopatice sau alopatice, fiind suficient sa fie doar bine alese.“

Doi frati, farmacisti medaliati

Christian Boiron povesteste cum a ajuns familia sa sa se implice in aventura homeopatiei. „Ambii mei parinti au fost farmacisti. Tatal meu, Jean a obtinut o medalie de argint din parte Facultatii de Medicina din Nacy, dar Henry, fratele lui geaman, a fost cel care a intrat in posesia medaliei de aur, fapt care l-a costat pe Jean una dintre cele mai chinuitoare nopti din viata sa. Rivalitatea dintre gemeni este neinduratoare! Amandoi erau licentiati si in stiinte, ceea ce explica angajarea in activitati de cercetare“, povesteste presedintele companiei, el insusi farmacist si profesor de stiinte umaniste la Facultatea de Medicina Lyon Sud – Charles Merieux.

Drumul celor doi frati, tineri absolventi de farmacie, avea sa se intalneasca in 1932 cu homeopatia. In acel moment, o organizatie medicala homeopatica – l’Homéopathie moderne – punea bazele unui laborator intr-o suburbie a Parisului. Laboratorul avea sa se numeasca Laboratoires homéopathiques modern e – LHM- animatorul ei principal fiind farmacistul Rene Baudry, o celebritate in acea epoca. Unul dintre frati – Henry Boiron va prelua responsabilitatile LHM – in timp ce celalalt, Jean, se va dedica Laboratoire Central Homeopathique Rhodanien din Lyon. Acest din urma laborator s-a transformat rapid in Pharmacie Homeopathique Rhodanienne, mai cunoscuta sub sigla PHR, marca ce figureaza si in zilele noastre la baza tuburilor de granule ale Laboratoarelor Boiron. Ulterior, Jean Boiron va achizitiona de la Rene Baudry Pharmacie Homeopathique Rhodanienne.

0,1% din piata mondiala a medicamentelor

In 1961, Jean Boiron dezvolta si breveteaza un procedeu de tripla impregnare a principiului activ care ajunge pana in centrul granulei. In 1965, homeopatia este inclusa in Farmacopeea franceza, dupa care in cea americana, in 1982 si cea europeana, in 1995.

In 1967, cei doi frati decid sa reuneasca cele doua laboratoare formand Boiron Laboratoires. De atunci si pana in prezent, Boiron a ramas o afacere de familie.

Astazi, din consiliul de administratie al Boiron fac parte si ceilalti doi frati ai lui Christian: Michèle Boiron nascuta la Lyon, pe 17 iunie 1944, de profesie farmacista si Thierry Boiron, nascut in 1961. Astazi homeopatia si medicamentele homeopatice ocupa un loc in ansamblul mijloacelor terapeutice. Remediile homeopatice reprezinta 0,1% din piata mondiala a medicamentelor, iar peste 400.000 de specialisti le folosesc in fiecare zi.

Arta si sanatate in spitale si farmacii, dar si in gari si penitenciare

Homeopatia si tratamentele homeopatice nu sunt insa singurele domenii in care compania Boiron este implicata. Astfel, nascuta cu scopul de a crea un dialog intre arta si homeopatie, Asociatia Culturala Omeoart Boiron urmareste sa largeasca tot mai mult orizonturile in care arta este pusa in slujba sanatatii. Pe langa organizarea colectiilor de arta, Omeoart promoveaza si sponsorizeaza initiative artistice in „spatii de sanatate“ inedite cum sunt de exemplu spitale si farmacii, dar si in gari si in penitenciare. Aici, prin arta si creativitate, conceptul de Sanatate, inteles ca o stare de bunastare fizica, mentala si sociala completa, se intalneste cu fericirea, o stare in care se poate exprima fiinta in cel mai autentic mod cu putinta.

Asociatia Culturala Omeoart Boiron si pictorul fundatiei, Gregorio Mancino, sunt responsabili pentru cateva proiecte deosebite. Unul dintre acestea este „Cea mai mare inima din lume“, desfasurat in colaborare cu Asociatia Bambini Cardiopatici nel Mondo, organizatie nonguvernamentala care activeaza in tarile in curs de dezvoltare, in sfera tratementelor bolilor cardiace congenitale ale celor mici. In cadrul proiectului, 3.000 de picturi realizate de copii din intreaga lume au fost expuse sub forma unei inimi- gigant in Piazza Città di Lombardia din Milano. Doritorii au putut cumpara lucrarile expuse, iar veniturile realizate au fost donate in totalitate pentru sprijinirea misiunilor medicale operative si a cursurilor de pregatire a medicilor si a asistentelor medicale in tarile in care acestia lucreaza.

Arnica montana, specie protejata

Compania Boiron este implicata activ si in protectia mediului inconjurator. De exemplu, Laboratoarele Boiron sunt semnatarele Conventiei de la Markstein, din 2007, care reuneste, pe langa reprezentanti ai laboratoarelor farmaceutice, si primari, agricultori, culegatori, responsabili ai Oficiului National al Padurilor – ONF – si ai Asociatiei de Economie Montana din Vosges – AVEM. Conventia vizeaza organizarea persoanelor implicate in culesul Arnicai montana si asigurarea conservarii acestei plante ca resursa comuna. Arnica montana este specie protejata si cea mai utilizata planta in homeopatie pentru actiunea sa antiinflamatoare.

Acest material face parte dintr-o campanie de informare corecta referitoare la homeopatie si la beneficiile tratamentelor homeopatice, pe baza experientei si a studiilor realizate pana acum. Proiectul este realizat in colaborare cu (compania) Boiron.

Sursa: adevarul.ro