Elixiruri, tonice, extracte mixte si lichioruri de plante din intreaga lume

Tonicele amare au fost folosite de secole, de catre popoarele antice si sunt folosite si astazi pentru puterea lor de vindecare a diverselor afectiuni, inclusiv conditii mentale. Aceste bauturi cu traditie veche se mai fac si astazi.

Egiptul Antic: Egiptul Antic detinea o comoara a utilizarilor plantelor – inclusiv bauturi fermentate si amare – si multe dintre alimentele obisnuite de astazi aveau aplicatii surprinzatoare la acea vreme. De exemplu, cojile de ceapa erau folosite pentru acoperirea ochilor in timpul imbalsamarii. Egiptenii antici aveau un sistem rafinat de pregatire a infuziilor de plante in vin de struguri care dateaza de mai bine de cinci mii de ani. Oamenii de stiinta au descoperit ierburi, cum ar fi musetelul albastru marocan si coriandru, prin analiza chimica a artefactelor, care i-a ajutat sa urmareasca aceste retete antice mai departe decat inregistrarea scrisa.

Arheologii au identificat o reteta de la mijlocul primului mileniu din Egiptul antic, cunoscuta sub numele de kyphi, care era folosita ca tamaie sau amestecata cu vin si miere ca bautura amara. Rasinile copacilor, inclusiv smirna, bradul, terebintul si pinul, au fost, de asemenea, utilizate in formulele medicinale si alcoolice antice egiptene si sunt si astazi populare.

Africa de Vest: Multi oameni din aceasta regiune consuma zilnic bauturi amare, considerandu-le tonice care le ofera mai multa energie si putere. Persistenta amarurilor in America, in special in Caraibe, sudul Statelor Unite si Brazilia, este direct legata de importanta culturala a bauturilor amare in Africa de Vest. Etnobotanistul Tinde van Andel a documentat sute de specii folosite pentru amaruri in Surinam de catre oamenii de origine vest-africana. Translocarea plantelor din America in Africa de Vest este, de asemenea, evidenta – in manastirile din Togo, se gaseste uneori vermut din frunze de avocado, dand dovada de cunostinte traditionale aztece.

Africa de Sud: Avand a treia regiune cu cea mai mare biodiversitate din lume si mai mult de cinci mii de plante medicinale, peisajele aride din Africa de Sud sunt bogate in plante medicinale, rasinoase si aromate. Bitter-urile de aloe au fost dezvoltate de San si pot fi printre cele mai vechi bitter-uri inregistrate, precum si primele bitter-uri exportate in Europa. Tuberculii de gheara diavolului (Harpagophytum) sau guma Terminalia ofera amare medicinale.

China: Vasele din mormintele chineze au furnizat dovezi ale unor retete surprinzator de similare cu cele gasite in Egipt. Dovezile sugereaza ca cel mai vechi alcool stocat in China a fost un hidromel mixt cu cereale si fructe, cu ierburi datand de mai bine de noua mii de ani. Cercetatorii cred ca boabele utilizate pentru aceasta infuzie alcoolica au fost orezul si meiul si ca fructul a fost paducel (care contribuie la aciditate la fel ca strugurii de vin). Aromele acestor infuzii timpurii au provenit din pelin salbatic, crizanteme si busuioc. Aceste ingrediente raman importante in sutele de amestecuri botanice utilizate in prezent in bauturile alcoolice chinezesti contemporane, cunoscute sub numele de jiu, care ofera experiente medicinale dulci, vegetale sau extrem de amare.

Alte sisteme medicinale indigene chineze au o istorie extinsa de utilizare a bauturilor fermentate cu produse botanice, atat pentru evenimente publice, cat si pentru sarbatorirea cu prietenii si familia in timpul ritualurilor care includ angajamente, inmormantari si inchinare stramosilor. Bauturile amarui nefermentate, sunt, de asemenea, elemente cheie culturale, cum ar fi ceaiul din unt de iac, infuzat cu diferite ierburi si ceai afumat, in functie de regiune.

India: Imensul Himalaya ofera nu numai o priveliste uimitoare, ci o locatie interesanta pentru plantele medicinale si aromatice. Conditiile de crestere sunt dificile si, se stie ca plantele de pe terenurile mai inalte fac cele mai hranitoare, eficiente si gustoase amare. Acest lucru se datoreaza faptului ca razele ultraviolete de la cotele ridicate ajuta plantele sa produca mai multi antioxidanti de protectie.

India gazduieste sapte regiuni, fiecare cu propria biodiversitate unica. Flora locala este adesea transformata in tonice amare prin suc, fierbere, infuzii reci sau extractii in grasimi, urmand principiile ayurvedice. Din cele patruzeci si cinci de mii de specii de plante cu flori din India, mai mult de trei mii sunt documentate pentru potentialul lor terapeutic, inclusiv pentru tonicele amare – o proportie exceptional de mare.

Mesopotamia: Impreuna cu Egiptul antic, Mesopotamia antica (acum Irakul modern) a produs unele dintre primele inregistrari ale tratamentelor medicale botanice din lume. Renumit pentru culturile sale botanice si de bere, aici campiile fertile dintre raul Tigru si raul Eufrat se laudau cu specii de arbori iubiti, cum ar fi nucul, migdalul si caisul.

Prepararea alcoolului a luat forma fermentarii siropului de fructe de curmale cu ierburi si miere intr-o bere sumeriana. Clima a fost primitoare, ceea ce inseamna ca ar putea sustine plantele dintr-un interval latitudinal similar in Europa, Africa de Nord si Asia. Comertul a permis mesopotamienilor antici sa profite de conditiile lor favorabile, iar rezultatul a fost o bucatarie si o bautura extraordinar de diversa cultural si biologic. Posibilitatile de preparare a bauturilor amare aici pareau a fi nesfarsite, iar remediile pe baza de plante si tonicele din Mesopotamia se adresau atat componentelor fizice, cat si celor spirituale ale bolii. Doua clase de practicanti – asu, care au fost instruiti in medicina terapeutica, si ashipu, care au practicat medicina divinatorie – au folosit infuzii amare atat pentru baut, cat si pentru a se freca pe piele. Multe dintre aceste tonice babiloniene sunt folosite si astazi in Irak.

Grecia antica: grecii antici au imbunatatit aroma vinului de struguri prin infuzarea acestuia cu rasini, ierburi, condimente, ulei, parfum, apa de mare si saramura (o solutie de sare). Acest vin cu infuzie botanica a servit la numeroase scopuri in Grecia antica, inclusiv economic, social, religios si medical. Din punct de vedere medical, vinul infuzat botanic a fost folosit ca ajutor digestiv, tonic si calmant. Aceste practici de imbunatatire a aromei au inspirat vinul fiert si vermutul.

Vechii greci erau cunoscuti pentru vinurile lor infuzate delicioase, dar elixirurile lor cu ierburi amare erau considerate a avea proprietati aproape magice. Termenul elixir isi are radacinile in cuvantul grecesc xerion care inseamna „pudra vindecatoare”, folosit pentru proprietati care ii prelungesc viata sau nemurirea. In textul alchimic Isis catre Horus, profetesa Isis da fiului sau un elixir denumit „drogul vaduvei” pentru nemurire. Isis insasi reprezinta un elixir in mitologia antica ca „apa vietii” si „roua” care vindeca si uneste partile dezmembrate. Produsele botanice potrivite erau, in sine, un simbol spiritual.

Italia: etruscii s-au bazat pe unsprezece plante pentru vindecare, practici magice si religioase. Cea mai centrala planta, gentiana, ramane dominanta si astazi in cultura italiana.

Gentiana este inca una dintre cele mai frecvente plante gasite in amarele moderne si este aproape sigura ca este un ingredient fundamental in bauturile alcoolice servite in timpul meselor italiene de apertivo. Faima gentianei consta in faptul ca contine unul dintre cei mai amari compusi cunoscuti de natura umana – amarogentina. Apreciata pentru stimularea ficatului si a apetitului, gentiana este, de asemenea, utilizata pentru a ajuta digestia, pentru a creste productia de celule rosii din sange si pentru a stimula sistemul imunitar.

America de Sud: junglele din Amazon, cu liane si plante halucinogene sunt probabil imaginile cele mai frecvent utilizate pentru a reprezenta plantele medicinale din America de Sud, iar multe dintre plantele amare continua sa marcheze culturile acolo pana in prezent. Steagul peruvian include chiar si doua plante medicinale amare din padurea amazoniana: cinchona (quina; Cinchona spp.) Si sarrapia (Dipteryx odorata). Ambele au fost utilizate pentru prima data de diferite grupuri etnice amazoniene si, in cele din urma, au devenit doua dintre ingredientele cheie ale Amargo Chuncho sau Chuncho Bitters peruvian.

Coaja copacilor cinchona este sursa unuia dintre cei mai cunoscuti compusi amari din America de Sud: chinina. Amerindienii Quechua indigeni din Peru, Bolivia si Ecuador au pregatit apa tonica cu coaja de pamant a copacilor cinchona ca relaxant muscular. Iezuitii au aflat despre puterile cinchonei in timpul muncii lor in America de Sud si au introdus scoarta uscata de cinchona in Europa in secolul al XVI-lea. Folosit initial in Europa pentru tratarea diareei, pana in secolul al XVII-lea, era folosit pentru tratarea malariei.

Mexic: Cand cuceritorul spaniol Hernando Cortez a intalnit aztecii in Mexicul actual, i s-a oferit o bautura cu gust amar de culoarea sangelui. Se spune ca ultimul imparat aztec, Montezuma II, ar fi consumat zilnic cel putin cincizeci de portii din aceasta bautura. Aceasta bautura era ciocolata, preparata ca o infuzie amara. Aceasta a fost prima data cand europenii au intalnit ciocolata, facuta din boabele prajite si uscate, apoi fermentate de Theobroma cacao (adica „cacao, mancare a zeilor”).

Desi originar din Amazon, ciocolata sau cacao, s-a mutat spre nord in mezo-America prin rute comerciale timpurii si a fost domesticita pe parcurs. Porumbul indian, berea si cacao au devenit componente centrale ale culturii de sarbatoare in Mezoamerica. Cacaoa a fost, de asemenea, amestecata cu alte produse botanice pentru a crea atat bauturi medicinale, cat si recreationale. Maya a creat un terci de cacao pe care l-au ingrosat cu faina de porumb, indulcit cu miere si decorat cu achiote si ardei iute pentru o aroma complexa florala si picanta.

Caraibe: Insulele din Caraibe au produs o multitudine de amare, inclusiv cele facute din amare de orez, cerasee (Momordica charantia) si aloe vera. Bitter-urile de orez nu sunt de fapt facute din orez, ci din planta amara Andrographis paniculata, numit si regele bitters, despre care se crede ca a fost adus in Jamaica de refugiatii vietnamezi.

Multe dintre amaruile din Caraibe sunt pregatite ca ceaiuri si au devenit una dintre cele mai acceptate forme de medicamente din regiune, facand parte din ritualurile zilnice si consumate de oameni de toate varstele. Caraibe se bucura de un sistem medicinal traditional plin de povesti spirituale, iar ritualurile si amaruile formeaza o parte centrala, ceea ce inseamna ca consumarea lor este o norma culturala. Multe dintre ierburile folosite la tonicele amare nu sunt doar ingerate, ci folosite sub forma de bai amare pentru a trata corpul pe exterior.

Oceania: Oceania are o istorie fascinanta de tonice medicinale amare si fermentatie dezvoltate de popoarele aborigene, bazandu-se pe florile incredibile care se intind pe ecosisteme tropicale, padurile tropicale, marine, desertice si de munte inalt. La inceput, partile de plante care contin zahar, cum ar fi florile de bankie, seva de guma, radacinile candong si nucile pandan, au fost asezate in apa pentru a fermenta. Cercetatorii urmaresc acum aceste retete; recuperarea lor ne-ar putea ajuta sa intelegem modul in care inovatiile Oceaniei au afectat evolutia omenirii.

Australia: Este greu sa vorbesti despre plantele din Australia fara a mentiona eucaliptul aromat si cu crestere rapida. Exista o uimitoare suma de sapte sute de specii. Seva de Eucalyptus gunnii a fost sursa celui mai vechi alcool australian.

Cand flotele britanice au ajuns in Australia, au folosit guma de menta din arborele Eucalyptus pusa in ceaiuri si tonice. Aroma amintea de menta, iar efectele erau medicinale. Astazi, notele de eucalipt domina unele dintre cei mai indraznete amaruri comerciale si castiga din nou popularitate pe piata internationala. Alte plante native din aceeasi familie ca eucaliptul, Myrtaceae, includ nucsoara si cuisoare, care fac amarele delicioase pentru cocktailuri.

Insulele Pacificului de Sud: Biodiversitatea produselor botanice din Insulele Pacificului de Sud a fost imbunatatita atunci cand placile tectonice, fiecare cu flora lor evoluata independent, s-au prabusit pentru a forma inelul de foc vulcanic. Pacificul de Sud de astazi este un amestec de influente indigene, tropicale asiatice, europene si globale care contribuie la nenumaratele infuzii botanice utilizate pentru medicina, hrana si placere. Un procent uimitor de ridicat de 20% din flora din insulele Pacificului de Sud este utilizat de comunitatile locale in scopuri medicinale.