26.2 C
București
sâmbătă, martie 30, 2024

Degetelul lanos, o planta cunoscuta pentru efectul sau cardiotonic


Degetelul lanos (Digitalis lanata) este o planta bianuala sau perena, erbacee. Planta creste in sud-estul Europei si este mai putin pretentioasa fata de umiditate in comparatie cu  degetelul rosu. Pe langa faptul ca poate fi o planta decorativa, care atrage pasarile si fluturii, aceasta este si una dintre cele mai valoroase plante din punct de vedere medical, fiind sursa medicamentului cardiac digoxina, folosit pentru a trata insuficienta cardiaca congestiva.

Chiar daca are beneficii pentru sanatate, trebuie stiut ca planta este extrem de toxica atunci cand este ingerata si fatala pentru animale.  

In scop terapeutic, se folosesc frunzele plantei, care se culeg numai in zilele insorite intre orele 11-16, dupa care se usuca la temperatura de 40 grade.

Din frunzele plantei se produce digoxina, o glicozida cardiaca, o molecula complexa cu mai multe inele de tip carbohidrati. Aceata are actiune intensa, rapida (apare la 1-2 ore, este maxima la 6 ore de la administrarea orala) si de durata relativ scurta (in conditiile digitalizarii totale compensarea se mentine cca 6 zile dupa oprirea medicamentatiei).

Utilizarea medicala a plantei a fost popularizata de un medic britanic, William Withering, a carui carte, An Account of the Foxglove , a fost publicata pentru prima data in 1785.

Chiar daca astazi este folosita ca medicament pentru inima, Withering a folosit planta si pentru o mare varietate de afectiuni, inclusiv anasarca (edem generalizat), epilepsie, hidrotorax (lichid in cavitatile pleurale), hidropizie ovariana si ftizie pulmonara.

Totodata, trebuie stiut ca Digitalis lanata este o planta destul de toxica. Administrata in doze mari si repetate rapid, provoaca varsaturi, ameteli, vedere confuza, secretie crescuta de urina, puls lent, transpiratii reci, convulsii, inconstienta si chiar moarte.

Degetelul lanos – Proprietati

Planta are in compozitia sa mangan, cupru, molibden, bariu, strontiu, nichel, vanadiu. Principiile active din frunzele de degetel lanos sunt glicozidele cardiotonice, care au un spectru mult mai bogat decat la degetelul rosu.

Ca si la degetelul rosu, glicozidele cardiotonice sunt insotite de glicozide digitanolice (digifolina, digitalonina) si de saponine (digitonina, gitonina, tigonina). Totodata, flavonele sunt numeroase,
printre ele gasindu-se scutelaretina, luteolina, dinatina, pectolinarigenina, desmetoxicentaureidina,
apigenina. Tot in frunze s-au mai semnalat antrachinone, reprezentate de digitoluteina, enzime, colina, acetilcolina, vitamina C, niacina.

Vezi si: Cum sa prepari cel mai bun ceai cardiotonic

Degetelul lanos – Indicatii terapeutice

-Insuficienta cardiaca mai ales la bolnavii cu tendinta de acumulare a digitalicelor

In insuficienta cardiaca congestiva, inima nu poate pompa suficient sange in jurul corpului. Ca atare, sangele poate reveni in vasele de sange, determinand lichidul sa paraseasca sangele si sa intre in tesuturi. Lichidul se poate acumula in plamani, brate si picioare, tractul digestiv si ficat. Aceasta acumulare de lichid se numeste edem. Prin urmare, planta ajuta la cresterea cantitatii de calciu din celulele inimii. Cresterea calciului duce la o batai mai puternice ale inimii. Deoarece degetelul lanos intareste contractia inimii, iar inima poate pompa mai mult sange si edemul este redus.

-Fibrilatie atriala si flutter atrial cu ritm rapid

In fibrilatia atriala, bataile inimii sunt rapide si neregulate. O pomparea ineficienta a inimii creste riscul unui accident vascular cerebral. Prin urmare, planta ajuta la tratarea fibrilatiei atriale prin cresterea actiunii sistemului nervos parasimpatic asupra inimii. Un lucru facut de acest sistem este sa incetineasca bataile inimii.

Atentionari!!!

Se da numai la indicatiile medicului!!! Industria noastra farmaceutica a introdus in terapeutica preparatul Digifort, care contine totalitatea lanata-heterozidelor. Farmacopeea internationala prevede lanatozida C. Lanatozid C. Drajeuri continand lanatozida C 0,25 mg (flacon cu 40 bucati).

Produsul vegetal si principiile active izolate au aceleasi intrebuintari si indicatii terapeutice ca si
Digitalis purpurea, cu deosebirea ca sunt de 3-4 ori mai active; ca urmare, se vor folosi in doze de 3-4 ori mai reduse.

Vezi si:

Ruta de gradina, o planta medicinala eficienta impotriva crampelor si nu numai

Surse:

-Plante medicinale importante in tratamentele naturiste, Eugen Giurgiu si Octavian Giurgiu

remedygrove.com

Daca iti plac articolele noastre si vrei sa ne fii alaturi si pe Facebook, te asteptam sa te alaturi comunitatii printr-un Like:

Articole asemanatoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Comunitatea Sfat naturist

81,573FaniÎmi place
1,785CititoriConectați-vă
64CititoriConectați-vă

Cele mai citite articole