Suplimentele pentru ochi – un mit sau nu?

suplimente pentru ochi

Ar fi ideal sa reusim sa mancam cu totii numai mancare sanatoasa, bazata pe cereale integrale, legume nestropite sau produse de origine animala bio, doar ca e foarte greu sa nu ne abatem de la reguli pentru o nutritie ca la carte. Deseori avem tentatii, fie ca vedem vreun ambalaj care ne face cu ochiul la raionul de snacksuri, ori mai „gresim” si comandam mancare de fast-food. Toate abaterile pot duce la afectiuni ale organismului, asa ca incercam sa inclinam balanta, consumand si suplimente alimentare. Mai ales primavara si toamna, revine in trend dorinta de a face o cura de vitamine, calciu sau magneziu, pentru intarirea sanatatii, dar toate aceste obiceiuri sunt cu adevarat bune pentru noi sau exista doar efectul placebo? Si apoi, sunt toate bune sau mai mult marketingul le ajuta sa le creasca numarul vanzarilor? Iti poti imbunatati vederea si cumpara ochelari de vedere sau lentile de contact cu dioptrii mai mici, daca te hranesti corespunzator?

Ce fac vitaminele si mineralele

Foarte multe dintre suplimentele care contin vitamine si minerale pe care le poti cumpara de pe piata sunt imbunatatite cu antioxidanti, care iti vor revitaliza organismul, inclusiv vederea.

Beta-carotenul te va ajuta sa vezi mai bine noaptea. Poti gasi aceasta forma a vitaminei A in alimente precum morcovul cartoful dulce, ficat de pasare sau de vita si in kale.

Vitamina C, care e recomandata daca vrei sa tii racelile la distanta, e cunoscuta pentru reducerea riscurilor de cataracta. In natura, ea se ascunde in orice grapefruit, portocala, broccoli sau kale.

Vitamina E este un antioxidant puternic si iti va ajuta ochiul sa nu se matuiasca sau sa dezvolte o cataracta. Poate fi consumata si in forma naturala, daca iti plac migdalele, alunele de padure, alunele sau germenii de grau.

Luteina te va proteja tot de cataracte si, daca nu iti place sa inghiti pastile, ar trebui sa introduci in meniul tau mai mult spanac.

Omega 3 se va asigura ca sindromul de ochi uscat nu te va afecta, asadar, cat mai des cu putinta, adauga si peste in farfurie.

Chiar daca recomandarile de mai sus vor avea efect asupra organismului tau si iti vor putea imbunatati vederea, nu lua niciun supliment alimentar „dupa ureche”. Medicul tau oftalmolog stie ce te poate ajuta, daca ai probleme cu ochii. Nu vei experimenta minuni, dar vei simti cum corpul tau ii multumeste pentru grija pe care i-o porti si te va recompensa cu o stare de bine si o imbunatatire a starii de sanatate generala, implicit a ochilor.

Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe pagina noastra de Facebook.