STUDIU. Care este primul semn de Alzheimer la o persoana tanara

STUDIU Care este primul semn de Alzheimer la o persoana tanara

A te rataci, chiar si cand te afli intr-un loc familiar, poate fi unul dintre primele semne ale bolii Alzheimer, se arata intr-un studiu efectuat de oamenii de stiinta ai Universitatii din Edinburgh.

Cercetarea stiintifica, care a reunit efortul mai multor centre specializate in neurostiinta, a avut ca scop depistarea primelor simptome ale „bolii secolului” (cum este considerat Alzheimer-ul in Statele Unite) in randul tinerilor, relateaza The Independent.

Miza este una mare, din moment ce boala nu este diagnosticata de obicei decat in jurul varstei de 60 de ani, punct in care este posibil ca Alzeheimer-ul sa fi provocat deja daune profunde creierului.

Cercetatorii spun ca „rezultatele preliminare” ale studiului, desfasurat pe o perioada lunga de timp, arata ca una dintre expresiile primare ale acestei afectiuni are legatura cu „deprinderile de navigare” . In acest sens, un exemplu edificator poate fi gasit in filmul Still Alice, in care personajul principal, o profesoara de lingvistica interpretata de Julianne Moore, se rataceste in timp ce face jogging pe ruta obitnuita din fiecare dimineata.

Subiectii studiului au fost impartiti in doua grupuri: unul cu varsta cuprinsa intre 41 si 59 de ani, ale caror rude au fost diagnosticate cu aceasta boala, iar celalalt grup – format din persoane fara legaturi pe linie genetica cu aceasta afectiune.

Concluziile, care urmeaza sa fie publicate in Alzeheimer and Dementia Journal: categoria cu risc ridicat a prezentat dificultati semnificative in capacitatea de orientare.

Partea din creierul acestor subiecti responsabila de sistemul de navigare – hipocampul – avea dimensiuni mai mici decat in cazul celeilalte grupe supusa testelor, se mai arata in rezultatele studiului.

O metoda de analiza folosita a fost testul „Celor 4 Munti”, dezvoltat de neurologul Universitatii Cambridge Dennis Chan. In ce consta testul? Subiectilor li se arata imaginea unui munte si li se cere sa o identifice apoi intr-o selectie de alte patru peisaje montane. Astfel, oamenii de stiinta pot urmari daca exsita degradari la nivelul hipocampului.

Din momentul descoperirii sale, in 1984, de catre neurologul columbian Francisco Lopera, in cele peste trei decenii scurse, Alzeheimer-ul continua sa ramana o afectiune imbatabila. La aceasta ora, nu exista un tratament pentru bolnavii de Alzheimer. De aceea, spun expertii, nu este clar cum anume noul studiu ar putea ajuta concret indivizii expusi riscului de a dezvolta afectiunea.

*Acest articol este doar informativ. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati si sfatul unui medic specialist.

Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe pagina noastra de Facebook.

Sursa: digi24.ro

 

You may also like...