“Spovedania” unei femei captiva in rolul de mama

“Spovedania” unei femei captiva in rolul de mama

“Sunt o mama buna?”, “Voi reusi sa fiu o mama buna?” – o intrebare ce apare la majoritatea femeilor, inainte de a avea un copil sau imediat dupa ce au nascut. Trebuie sa stiti ca simplul fapt ca va puneti aceste intrebari este un semn ca va preocupa felul in care va creste copilul dumneavoastra si bunastarea lui psihica, ceea ce nu poate aduce decat rezultate bune.

Se spune ca a fi mama este, poate, cea mai complicata meserie din lume, dar si cea mai placuta. Transformarea sufleteasca si psihica prin care trece o femeie atunci cand da nastere unui copil este complexa, radicala si, mai ales, definitiva.

Mai jos va vom arata confesiunea unei mamici anonime care a reusit sa faca inconjurul internetului, starnind numeroase comentarii atat pro, cat si contra, publicata pe  scarymommy.com

“Daca as putea, as schimba tot. Deoarece, in strafundul fiintei mele, nu imi place sa fiu mama.”

“Citesc postari tot timpul – pe acest site, dar si pe altele, despre cat de greu este sa fii mama. Postari despre cum a fi mama este cea mai grea meserie din lume, despre faptul ca este nerasplatita, ca este epuizanta etc. Asa cum si este, de fapt.

Insa toate par ca incep si se termina cu aceeasi mica concluzie: ca autorul nu ar da aceasta experienta pentru nimic in lume. Ca isi iubeste copiii pana la luna si inapoi in ciuda iadului prin care acestia o fac sa treaca. Ca a fi mama, in ciuda punctelor sale slabe, tot este cea mai buna experienta a vietii sale. Ca nu ar schimba absolut nimic din aceasta experienta.

Exista insa un lucru pe care nu l-am mai spus niciodata pana acum cu voce tare… daca as putea, as schimba tot. Deoarece, in strafundul fiintei mele, nu imi place sa fiu mama.

Imi iubesc copiii, chiar ii iubesc, si scriu aceste cuvinte in anonimat pentru ca ei sa nu afle niciodata sentimentele oribile pe care le am, insa trebuie cumva sa-mi descarc sufletul de ele, povara a devenit insuportabila.

De cand am devenit mama, in urma cu 13 ani, nu am mai fost capabila sa scap de sentimentul acaparator ca nu ar fi trebuit sa fiu una. Mie mi-a placut cu adevarat viata mea de dinainte de a fi parinte. Imi placea mai mult CINE ERAM atunci si acum imi petrec foarte mult timp visand la acele zile.

Am multa grija de copiii mei. Au un tata, bunici, matusi si unchi care ii adora. Sunt echilibrati emotional, sunt fiinte umane fericite. Sunt bine. Eu sunt cea care are de fapt o problema. Eu sunt cea care simte ca joaca un rol pe care nu am fost facuta sa il joc, in fiecare zi a vietii mele. Eu sunt cea careia probabil ca ii lipseste din ADN acea veriga care se presupune ca toate mamele o au.

Nu stiu sigur ce vreau sa arat prin publicarea acestor randuri aici. Sunt sigura ca as fi catalogata drept un parinte rau sau ca unele persoane mi-ar sugera sa imi parasesc caminul; ca micutii mei copii ar fi mai fericiti fara mine. Insa nu o sa o fac. Nu cred ca o sa fiu iar fericita cu adevarat, indiferent ca sunt acasa cu cei doi copii sau ca traiesc pe cont propriu, undeva departe. Vina m-ar consuma oricum ar fi, asa ca mai bine sa fiu eu singura care sufera decat sa sufere intreaga mea familie.

Si intotdeauna cand este noapte afara si copiii mei dorm bustean, eu pot sa visez la zilele de dinainte de a fi mama; zile care ar fi trebuit sa tina pentru totdeauna.”

In ciuda anumitor comentarii depreciative, multi au empatizat cu aceasta mamica si au fost de partea sa, incurajand-o si sprijinind-o. Voi ce parere aveti?

 

You may also like...