23.9 C
București
vineri, martie 29, 2024

Rozmarin. Ce beneficii ofera pielii si parului

Aceasta planta de rozmarin este folosita din vremuri stravechi cu scopuri medicale diverse, pastrandu-si proprietatile de-a lungul timpului.  Denumirea sa vine din latinescul „rosmarinus”, care inseamna „roza de mare”, deoarece el se gaseste pe Litoralul Mediteranean (Franta, Spania, Portugalia, Tunisia).

Uleiul esential de rozmarin se obtine prin distilarea frunzelor si florilor plantei, ce contin o serie de substante chimice: camfor, cineol, acetat de bornil, linolol, verbenon si antioxidanti, dar si calciu, vitamina B6 si fier. Vezi AICI care sunt cele mai bune uleiuri pentru par.

Iata mai jos ce beneficii ofera pielii si parului:

  • Rozmarin – Beneficii pentru piele

Vitaminele si antioxidantii din rozmarin ajuta la diminuarea aspectului capilarelor de pe suprafata pielii, oferindu-ti un ten intinerit. Masajul regulat cu ulei de rozmarin ajuta la tonifierea pielii si hidratarea acesteia, iar pentru refacerea pielii obosite si imbatranite, acesta poate fi utilizat in diferite combinatii (ex: pentru pielea obosita, il poti folosi alaturi de cateva linguri de lapte si apa, iar in cazul ridurilor, il poti folosi cu ulei de musetel si ulei de germeni de grau presat la rece). De asemenea, rozmarinul are si proprietati antioxidative, anti-inflamatoare, dar si antimicrobiene, reducand bacteriile responsabile de aparitia acneei. Uleiul de rozmarin curata pielea fara a o usca si ajuta la prevenirea inmultirii bacteriilor pe suprafata pielii.

Rozmarinul protejeaza celulele pielii si previne acele modificari ce apar datorita inaintarii in varsta, cum ar fi ridurile si formarea petelor pe piele datorate imbatranirii.

Un alt beneficiu al rozmarinului este ca are proprietati regenerative asupra pielii, ajutand la vindecarea ranilor si este in mod special foarte util in tratarea psoriazisului, a dermatitelor si a eczemelor.

  • Beneficii pentru par cu rozmarin

Uleiul de rozmarin este un tonic excelent pentru persoanele cu inceput de chelie. De asemenea, uleiul de rozmarin este benefic si pentru scalpul uscat si cu matreata. Masajul regulat al pielii capului cu ulei de rozmarin, hraneste scalpul si elimina matreata. In plus, daca este amestecat cu ulei de arbore de ceai si de busuioc poate trata problemele scalpului.

Folosit pentru ingrijirea parului, uleiul de rozmarin ajuta la o crestere rapida a parului si incetineste, in acelasi timp, caderea acestuia.
Iata cum iti poti prepara masca: 5-10 ml de ulei de jojoba (presat la rece) si 3-6 picaturi de ulei de rozmarin, care se amesteca si se incalzesc la o temperatura medie. Se aplica apoi pe par, atat pe lungime, cat si la radacina. Aceasta masca se lasa pe par in jur de 2 ore.

Daca iti plac articolele noastre si vrei sa ne fii alaturi si pe Facebook, te asteptam sa te alaturi comunitatii printr-un Like:

Articole asemanatoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Comunitatea Sfat naturist

81,573FaniÎmi place
1,785CititoriConectați-vă
64CititoriConectați-vă

Cele mai citite articole