Pastura si polenul. Ce actiuni si indicatii terapeutice au „dulciurile” albinelor

Pastura si polenul. Ce actiuni si indicatii terapeutice au dulciurile albinelor

In prezent, se pare ca polenul incepe a parasi scena pe care odata a triumfat, eclipsand chiar si mierea. Pana acum ceva timp, polenul uscat a fost folosit ca singurul reprezentant al polenului apicol, dar acum folosim mai mult polenul proaspat sau pastura.

Polenul apicol este un conglomerat de grauncioare divers colorate (majoritatea in nuante de galben-maro), formate din polenul recoltat de albine de la flori, prelucrat si transportat de ele la stup, unde este partial cules de apicultor in colectorul de polen aplicat in acest scop la intrarea in stup.

Literatura de specialitate aduce laude asupra continutului polenului, mai ales in proteine, dar compozitia lui variaza considerabil de la o specie florala la alta.

Din punct de vedere fizic, polenul floral este o  pulbere alcatuita microscopice celule fecundate masculine ce se gasesc stranse in anterele de pe staminele florilor. Acesta este adunat de albine, amestecat cu miere si cu unele secretii si transformat intr-o pasta care se indeasa intr-un „cosulet” existent pe piciorusele din spate. Cand aceste cosulete sunt pline, albina se intoarce la stup pentru a le da in primire altor albine care le iau, le amesteca cu miere si secretii si le depun sub forma de pastura in celulele fagurilor din stup.

Se spune despre pastura ca este cel mai valoros produs al stupului pentru ca e si hrana principala a puilor de albine, fiind extrem de bogat in substante nutritive. Valoarea terapeutica a pasturei este de 3 ori mai mare decat a polenului, iar gama afectiunilor pe care le vindeca este foarte mare.

Pastura este un leac eficient in anemii, reumatism, reglarea tranzitului intestinal, afectiunile colonului (constipatii, enterocolite, colite de fermentatie sau putrefactie), chisturi ovariene si noduli mamari. Administrata in afectiunile hepatice, pastura este cu adevarat uimitoare. Doza recomandata este de 10-20 g/zi, in doza unica sau in doua prize, administrata la jumatate de ora dupa masa. Daca afectiunea este severa, se creste doza la 30 g/zi, administrarea se va face in trei prize (circa 10 g/administrare), intre mese.

Din punct de vedere chimic, polenul, floral, apicol sau pastura, chiar de la aceeasi floare, reprezinta o substanta organica foarte complexa, cu o mare variabilitate si o larga diferenta de concentratie a componentelor. Lucrand cu diferite sortimente de polen, s-au identificat in continutul respectiv peste 50 de substante componente. Printre acestea sunt 20 din cei 22 de aminoacizi cunoscuti, proteine, diverse zaharuri, hormoni, vitamine, enzime, grasimi, saruri minerale, arome si apa (absenta in polenul uscat).

Mentionam ca polenul contine de 5 ori mai multe proteine decat carnea, ceea ce face din el si un valoros aliment concentrat. Polenul se poate gasi sub trei forme:

  • proaspat, luat din colector in 1-2 ore de la recoltarea de catre albine
  • uscat, luat din uscator
  • pasta, numita pastura, conservata in celulele fagurilor in care polenul este in mod natural depozitat de catre albine

Cea mai mare valoare nutritiva o are polenul uscat care nu contine deloc apa, in timp ce valoarea medicinala activa este cea mai mica la acest fel de polen. Polenul cat mai proaspat sa pastura sunt formele cele mai active medicinal.

Polenul apicol provine din polenul floral prelucrat de albine.

Fata de polenul floral, polenul apicol cuprinde in plus secretii nectarifere, secretii faringiene si putina miere adaugate de catre albina in procesul de prima prelucrare in grauncioare si are in minus balsamurile volatile ale polenului floral numite poleina, pe care albina le retine in gusa ei pentru a le folosi la prepararea propolisului, un alt produs apicol.

In medicina se foloseste in mod curent polenul apicol granular uscat care este produsul de referinta obisnuit in toate lucrarile despre polen. Aceasta are o componenta variabila si instabila de la un esantion la altul.

Actiuni terapeutice

Si aici, ca si la miere, se constata existenta unor actiuni generale pe langa actiunile speciale, inca insuficient exploatate, ale anumitor polenuri de plante medicinale, precum si actiuni specifice ale anumitor substante active componente ale polenului respectiv. Printre actiunile generale, literatura de specialitate semnaleaza urmatoarele: actiunea nutritiva stimulatorie a asimilarilor, antianemica, roboranta (intaritoare), cicatrizanta, reparatorie, stimulenta a activitatii glandulare si sexuale, antagonista excesului de foliculina, utila in bolile tiroidiene si pancreatice. Printre actiunile speciale se floseste actiunea calmanta a polenului de salcam, actiunea tonicovasculara (de intarire a inimii) a polenului de castan si altele.

Printre activitatile specifice, primul loc il ocupa efectul de stimulare a cresterii, datorita hormonului propriu cu aceasta actiune continut de polen dar inca neidentificat. De asemenea, a fost semnalata actiunea antibiotica, datorita tot unei substante active inca neidentficata.

Indicatiile tratamentelor:

Acestea sunt in functie de actiunile terapeutice si se pot grupa, ca si la miere, in trei clase dupa rezultatele lor.

Clasa 1

– cu rezultate repetat confirmate, foarte bune, se intalnesc afectiuni neuropsihice (anorexia mentala, astenia nervoasa, surmenaj, stres, convalescenta, sindromul de senescenta (imbatranire) la femei nu la barbati, psihoze de involutie (menopauza), psihonevroze;

-afectiuni endocrine: sindroame hipoanabolice (slabire), sindromul hipotrofic la copii (intarzieri in crestere), sindromul hiperestrogenic fara obezitate (tulburari de ciclu), diverse mastoze (boli ale sanului), fibrom uterin sau alte expresii ale excesului de foliculina, sindromul de climacteriu (rarefierea tesutului osos), denutritia protidica (pierderea in greutate), hipertiroidia;

-in diabetul zaharat incipient poate fi utilizat numai cu prudenta, in doze mici, o lingurita pe zi sau la doua zile, sub control medical, polen floral care nu are deloc adaos de sucuri nectarifere si miere.

-polenul apicol poate fi utilizat in afectiuni digestive: gastroduodenite, colite, maladie, ulceroasa, gastrica sau duodenala, in alimentatia dietetica a sugarului, a copilului mic sau in sindromul de malabsorbtie, in unele cazuri de diaree sau constipatie cronica de la caz la caz, in anemii, in denuttritie de diverse origini, in diverse boli hepatobiliare sau renale.

Clasa 2

-afectiunile andrologice, prostatite, protatoveziculite, sterilitate, afectiuni cardiovasculare (hipertensiune arteriala, insuficienta cardiaca, insuficienta circulatorie periferica, cardiopatie ischemica.

Clasa 3

-sunt semnalate incercari facute in tratamentul unor tumori ale tubului digestiv sau in alcoolism.

Actiuni toxice

Exista polenuri toxice florale, din care albinele pot prepara polenuri toxice apicole. De asemenea, polenurile pot deveni nocive prin alterare, prin contaminare biologica (cu diversi paraziti, acarieni etc.), chimica (cu pesticide) sau fizica (cu raza ionizante etc.). Polenurile pot fi inactive medicinal prin invechire, defecte de prelucrare sau conservare. Continand un procent ridicat de substante proteice, polenul poate fi alergizant pentru multe persoane sau poate deveni alergizant in cursul tratamentului.

Contraindicatii:

Polenul este contraindicat in urmatoarele afectiuni: boli neuropsihice (manie, hiperexcitabilitate sexuala, arteroscleroza cerebrala), in afectiunile endocrino-metabolice (diabetul zaharat avansat, adenomul de prostata, obezitate, hiperfunctiile hipofizare, suprarenalice, testiculare, in virilismul pilar (par exagerat la femei), in toate cazurile de exces de colesterol si de grasimi in sange. La fel in afectiunile alergice, mai ales in alergia la polen.

Modul de administrare si dozare

Polenul a fost foarte larg utilizat medical, atat pe cale externa, cat si prin injectii.

-Extern, se aplica polenul, fie singur fie incorporat in diverse pomezi sau solutii, pe tegumente sau pe mucoase (pe mucoasa vaginala se aplica incorporat in ovule, iar pe mucoasa anala in supozitoare).

-Intern, polenul se poate administra cu lingurita de plastic, sticla sau lemn (metalele intra in reactie cu acizii slabi din lumea vegetala, producand diverse modificari si diminuand activitatea biologica a produsului, care poate deveni chiar toxic). Este preferabil ca polenul sa fie tinut in gura si supt inaintea inghitirii, pentru a permite  mai buna asimilare.

-Parental, sub forma unor extracte hidrice, polenul a fost administrat sub forma electroforetice sau fonoforetica, avand rezultate cu valoare doar experimentala.

In tratamentele cu polen este preferabil ca dozele sa fie modeste, o lingurita, maxim 3 pe zi, pe cale bucala, timp de 1 saptamana, maxim 4 saptamani, pentru a evita actiunile adverse care apar foarte curand la supradozare, tinand seama de faptul ca polenul (ca si mierea) este un produs superconcentrat in substante active. De aceea, se impune prudenta si avizul medicului specialist, singurul in masura sa stabileasca calea, doza si preparatul de administrat.

Modul de pastrare

Pastura nu se poate pastra decat in faguri tinuti in stup sau un timp limitat (2-3 zile) la frigider. Polenul floral si cel apicol, in maxim 1 ora incepe sa-si piarda activitatile medicinale. Polenul uscat are cu 50% mai putine actiuni medicinale fata de polenul proaspat si pe masura ce se invecheste le pierde si pe acestea, ajungand in 6-12 luni complet inactiv medicinal, iar in 2 ani si alimentar.

Patura tinuta in stup, in faguri, ca si mierea poate ramane activa 6-12 luni. Scoasa din stup, tot in fagure poate fi pastrata cu activitate utila, la frigider, maxim 1 saptamana. Pastura scoasa din fagure, se altereaza foarte rapid, in 2-6 ore.
*Acest articol este doar informativ. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati si sfatul unui medic specialist.

Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe pagina noastra de Facebook.