14.7 C
București
vineri, aprilie 19, 2024

Nucul. Cate leacuri sunt in aceasta „farmacie verde”

Nucul este un arbore originar din Persia. Daca stramosii nostri ii spuneau arborele magic, noi putem spune despre nuc ca este o adevarata „farmacie verde” pentru ca tot ceea ce el produce poate fi folosit in scopuri medicinale.

Nucul – Beneficiile si proprietatile frunzelor de nuc

Frunzele verzi ale nucului contin vitamina C, flavonoide, juglona, hidrojuglona, caroten, tirozina, tanin, un principiu amar, urme de ulei volatil care le transmite mirosul placut caracteristic. Datorita acestei compozitii chimice, ele au proprietati astringente, antileucoreice si hipoclicemiante, previn si combat infectiile tubului digestiv si cele renale.

Uleiul de nuci, o ”arma” redutabila impotriva colesterolului rau

Frunzele de nuc intra in compozitia ceaiurilor dietetic si antidiareic. Dintr-o ligurita de frunze de nuc oparite cu 250 ml apa dau un ceai care se foloseste ca astringent in combaterea diareei. O infuzie mai concentrata se face folosind 20 g de frunze maruntite la 200 ml apa, din care se ia de 3 ori pe zi, cate 1 lingura.

Frunzele de nuc sunt un bun tonic in scrufuloza si rahitism, relateaza farm. Corneliu Constantinescu in cartea sa „Plante medicinale in apararea sanatatii”.

In diabet au proprietatea de a scadea zaharul din sange. De asemenea, singure sau impreuna cu frunze de salvie, acestea micsoreaza transpiratia.

Ceaiul de frunze de nuc, asociat cu bai locale, ajuta la vindecarea scurgerii albe (leucoree).

Baile generale facute cu frunze de nuc intaresc organismul, ajuta la vindecarea diferitelor boli de piele, ca eczeme zemuinde, ulceratii.

Sub forma de comprese se folosesc in boli de ochi.

Decoctia (15 g frunze la 200 ml apa) de frunze de nuc este buna pentru gargara in stomatite (afectiuni ale gurii).

Nucul – Beneficiile si proprietatile cojilor verzi de nuc

Cojile verzi care invelesc fructele sunt foarte bogate in iod si taninuri, avand efecte antiinfectioase, depurative si stimulatoare ale activitatii tiroidei.

Cojile verzi de nuca au un puternic efect depurativ, favorizand mobilizarea si eliminarea toxinelor din organism. Totodata, sunt si un un remediu excelent in caz de reumatism si guta. Se face o cura cu extract hidroalcoolic (tinctura) de coji de nuca, din care se iau cate 2 lingurite diluate in jumatate de pahar de apa, de 3 ori pe zi, timp de 1 luna.

Reteta tinctura

Tinctura se prepara astfel: se pun intr-un borcan cu filet 20 de linguri de pulbere de coji verzi de nuca, peste care se adauga 500 ml alcool alimentar de 50 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa la macerat 2 saptamani, intr-un loc calduros, dupa care se filtreaza, iar tinctura rezultata se pune in sticlute mici, inchise la culoare.

Dulceata de coji de nuci. Cea mai buna reteta care combate anemia

Foarte bogate in iod si in alte substante active care favorizeaza activitatea tiroidei, cojile verzi de nuca sunt stimulatorul tiroidian natural ideal. Se administreaza tinctura de coji verzi de nuca, din care se iau cate 4 lingurite pe zi.

Cojile verzi de nuca au un efect puternic antiinfectios, eliminand diareea si infectiile intestinale. Pentru inceput, se bea 1 litru de decoct combinat de coji verzi de nuca. Dupa eliminarea materiilor nocive din intestin, se recomanda administrarea unui astringent puternic, adica decoctul obtinut din axul nucilor.

Cojile verzi de nuca reprezinta un bun remediu in cazul viermilor intestinali (oxiuri, limbrici). Se administreaza decoct combinat, cate 500 ml, in cure de 2 saptamani. In cazul oxiurilor, se fac in paralel bai de sezut cu acelasi decoct.

Cataplasmele din coji de nuca verde pot trata eczemele. Se aplica pe locul afectat o cataplasma din coji de nuca verde, care se tine vreme de 1-2 ore. Tratamentul se repeta zilnic, pana la completa vindecare.

Cojile de nuca ajuta la dezinfectarea ranilor. Se spala locul afectat cu extract hidroalcoolic de coji de nuca. Aceasta are o putere dezinfectanta similara cu a tincturii de iod si ajuta la vindecarea rapida si estetica a leziunilor.

Miezul de nuca – Beneficii si proprietati

Miezul de nuca este considerat un aliment-medicament cu putere calorica la fel de mare ca si carnea, dar mult mai sanatos. De asemenea, nucile sunt foarte bogate in vitamina E, ajutand la mentinerea sanatatii sistemului cardiovascular, regleaza nivelul colesterolului, avand proprietati stimulatoare hormonale, reintineritoare si afrodisiace.

Consumul regulat de nuci impiedica aparitia accidentului vascular. Acestea intaresc vasele de sange si previn ruperea lor. Se pot consuma ca atare sau se poate prepara un remediu din 3 miezuri de nuca pisate, 1 lingurita de polen de albine si 2 linguri de miere. Se amesteca foarte bine, modelandu-se sub forma unor bomboane si se ia zilnic tot acest amestec, pe stomacul gol, dimineata.

Nucile grabesc vindecarea bolilor de piele (psoriazis, eczem, infectii cu ciuperci) si refacerea pielii dupa arsuri, opreste procesele degenerative. Se consuma cate 20-30 de mieji.

In caz de constipatie, se recomanda consumul a 4-5 mieji de nuci prajite usor, la 10 minute dupa ce s-au consumat 1-2 pahare de compot de prune sau 2 linguri de miere lichida cu apa.

Axul nucii – Beneficii si proprietati

Axul nucii, pojghita care desparte miezul de nuca in doua, este puternic astringent, are efecte antitusive si antiinfectioase la nivelul cailor respiratorii medii (tuse, tuse cronicizata). Se beau cate 2-3 cani de decoct fierbinte, obtinut din axul nucilor. Nu are un gust placut, dar este foarte eficient, cicatrizand tesuturile lezate de infectie, favorizand eliminarea secretiilor de pe caile respiratorii si diminuand durerea.

Citeste si: Afacere cu nuci forestieri. Nu pentru tine, ci pentru copiii tai

*Acest articol este doar informativ. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati si sfatul unui medic specialist.

Daca iti plac articolele noastre si vrei sa ne fii alaturi si pe Facebook, te asteptam sa te alaturi comunitatii printr-un Like:

Articole asemanatoare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Comunitatea Sfat naturist

81,573FaniÎmi place
1,785CititoriConectați-vă
64CititoriConectați-vă

Cele mai citite articole