“Mami, ma mananca pielea!” Ce este scabia/raia

scabia-la-copii

SCABIA este o infectie a pielii care se caracterizeaza prin mancarime excesiva, aproape insuportabila. Aceasta se mai numeste si RAIE in limbaj popular si este o afectiune frecventa printre copii. Este o boala contagioasa si se transmite cu usurinta de la un copil la altul.

Scabia este o boala de piele provocata de un mic parazit numit Sarcoptes scabiei. Femelele acestor paraziti sunt atrase de corpul uman, in special de caldura. Odata ce ajunge pe piele acest parazit patrunde in epiderma si se inmulteste, provocand infectia.

Se crede in mod eronat ca raia este o boala numai a copiilor maricei. Realitatea este ca oricine se poate imbolnavi de scabie: de la bebelusi la copii mai mari si pana la adulti.

De asemenea, raia a fost considerata o boala aparuta in urma conditiilor precare de viata sau de igiena. Nu este adevarat, chiar si copiii sau persoanele cu o igiena excelenta pot contracta parazitul. Copiii sunt mai predispusi pentru ca stau mereu in colectivitati mari (locuri de joaca, gradinita, scoala etc.).
Acesti paraziti nu sunt deloc pretentiosi: poti fi curat sau murdar, ei nu au un criteriu de selectie pentru a-si alege gazda. Se ataseaza de orice fel de persoana.

Cum se transmite scabia:

Scabia, o boala contagioasa, se transmite simplu prin contact apropiat sau intim cu o persoana infestata cu parazitul. Dormitul in acelasi pat, banala atingere a pielii, folosirea articolelor vestimentare, de uz casnic sau personal la comun cu ale unui bolnav de scabie sunt suficiente pentru a contracta parazitul.
Totusi, el nu zboara de pe un corp pe altul cu usurinta. Ei au o viteza de deplasare extrem de mica. Daca parazitii ajung sa stea pe o gazda non-umana, ei traiesc pana la 4 zile, timp in care mai exista riscul contaminarii in urma atingerii respectivelor obiecte.
Copiii care ajung sa contracteze scabia sunt contagiosi si inainte, in perioada de incubatie, si dupa aparitia simptomelor.

Simptomele scabiei sunt:

  • piele uscata;
  • prurit sever;
  • inrosire a pielii;
  • mici basicute;
  • eruptii cutanate.

La bebelusi si la copii zonele cele mai iritate sunt:

  • la nivelul scalpului;
  • pe gat;
  • pe fata;
  • pe palme;
  • pe talpi.

Tratament scabie/raie:

In primul rand, imediat ce ai observat aceste simptome trebuie sa mergi de urgenta la medic. Doar el este in masura sa dea un tratament adecvat copilului. In general acesta consta in lotiuni si creme cu aplicare locala, pe zonele iritate sau chiar pe intreg corpul. De obicei se asteapta o perioada pentru ca substantele active din ele sa actioneze, dupa care copilul este spalat. Aplicatia cremelor se poate repeta timp de 1-3 zile, cat tine si tratamentul. Medicul ar mai putea prescrie antihistaminice orale copiilor, pentru a incerca ameliorarea mancarimii.

Este necesar ca si persoanele care au intrat in contact cu micutul bolnav sa fie consultate de medic. Acestia vor primi si ei tratament, chiar daca simptomele inca nu apar.

Este necesara dezinfectarea tuturor ustensilelor si articolelor de vestimentatie sau de igiena cu care a intrat in contact pentru a se distruge parazitul.

Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe pagina noastra de Facebook.

You may also like...