Experienta unei femei la aflarea vestii ca va deveni mama. Sfaturi subiective

Experienta unei femei la aflarea vestii ca va deveni mama

Dupa o experienta minunata de cativa anisori petrecuta ca si cuplu in sfarsit ne-am hotarat ca este timpul unei alte minuni in viata noastra si ne-am zis ca e momentul sa aducem pe lume un bebelus.

Imi doream mult un copilas, dar in acelasi timp ma tot napadeau ganduri negre deoarece ma mai speriau anumite persoane zicandu-mi ca daca am dureri atat de grave ale ovarelor in timpul menstruatiei sa nu fie cumva o problema si sa nu pot face copii. Stiam ca dupa folosirea anticonceptionalelor trebuia sa fac o pauza, dar ma gandeam ca o perioada de 3 luni ar fi de ajuns, asa ca ne-am pus pe treaba.

In fiecare luna aveam senzatia ca am greturi, ameteli, pofte si ca sigur am ramas insarcinata, dar de fiecare data era alarma falsa. Lunile treceau cu repeziciune, iar gandul ca nu as putea avea copii era din ce in ce mai impamantenit.

Sotul era intotdeauna langa mine, incurajandu-ma si spunandu-mi ca nu e momentul sa ne dam batuti si sa nu ma mai gandesc la asa ceva. Situatia la serviciu devenea din ce in ce mai tensionanta si stresul isi punea grav amprenta pe starea mea, asa ca ne-am deceis ca un mic concediu nu ar strica. Am reusit sa ma deconectez de la tot stresul si toate grijile pe care mi le tot faceam si dupa 9 luni de incercari si plansete am ramas insarcinata.

De fapt, am simtit ca as putea fi insarcinata asa ca fara ca sotul sa afle mi-am luat un test de sarcina (pana acum doar el imi cumpara, asa ca nu banuia nimic). Toata noaptea am stat cu sufletul la gura, nu am putut dormi asa ca mi-am zis ca acum este momentul adevarului. Am facut testul si in cele 5 minute de asteptare mi-am facut o mie si una de ganduri, aveam senzatia ca timpul trece foarte greu. In sfarsit timpul expirase si m-am uitat…eram insarcinata!!!

Nu stiam cum sa-mi manifest bucuria deoarece sotul dormea langa mine, iar acum gandurile care ma napadeau erau cum sa-l anunt de marele eveniment. Noi tot aveam obiceiul sa ne scriem unul altuia e-mail-uri ca si cand ar fi scrisorele de dragoste, asa ca m-am gandit ca acesta ar fi cel mai frumos gest pentru a-l anunta. Cu litere mari am inceput sa-i scriu cat de fericita sunt ca am alaturi un astfel de barbat, sa-i multumesc ca face parte din viata mea, cat de mult il iubesc, lucruri pe care deja le stia, iar finalul se incheia cam asa, cu litere de-o schioapa : “Oricum, cineva acolo sus te iubeste si pe tine la fel de mult cat ma iubeste si pe mine pentru ca s-ar putea ca la varsta de 26 ani sa iti faca un mare cadou. Sunt convinsa ca te vei descurca de minune cu ce iti voi oferi eu pentru ca peste foarte putin timp vei deveni cel mai bun tatic din lume. “.

Mail-ul era scris si urma pasul urmator, trezirea. Nemaiavand rabdare am inceput: nu-i asa ca nu-ti mai este somn, nu-i asa ca te-ai trezit? Dar nu-ti citesti si tu e-mail-urile? Ce era sa faca si el saracul, s-a trezit si si-a deschis mail-ul si cand a vazut ca era ceva de la mine fata i s-a inseninat si a inceput sa citeasca. Inima mea incepuse sa bata cu putere de parca statea sa-mi sara din piept pt ca stiam ca el se gandeste ca sunt doar vorbe de dragoste, dar cand a citit si ultilmele randuri ochii i s-au umplut de lacrimi, era in culmea fericirii si nu-i venea sa creada ca de ziua lui va deveni tatic. Totusi, pentru a fi total convinsi ne-am gandit ca ar fi bine sa facem si un control medical. La clinica, medicul ne-a dat in sfarsit minunata veste asa ca de acum puteam anunta parintii si prietenii.

Ce pot spune, bucuria despre sarcina a durat putin deoarece in saptamanile urmatoare au aparut starile de voma care au tinut cam 3 luni si jumatate, schimbarea starilor de dispozitie (cand radeam, cand plangeam din te miri ce), pana si eu eram contrariata de aceste schimbari si nu ma mai recunosteam. Dupa aceasta perioada de greturi am reusit sa ma bucur de burtica, de miscarile bebelusului, de sughiturile lui pana pe la 8 luni, deoarece dupa nu mai puteam dormi din cauza burtii si a mancarimilor de piele.

Cel mai mult ne placea sa mergem impreuna la ecografii. Ni se parea cu adevarat o minune ce vedeam acolo din momentul in care ni s-a spus ca e fetita (noi crezand ca nu vom avea nicio sansa  sa facem fetita deoarece in ambele familii predomina sexul masculin), pana in momentele cand ni se parea ca ne zambeste, ne face cu manuta si ca ea este minunea noastra.

Cele 9 luni de sarcina au trecut si marele eveniment se apropia. Am mers la medic pentru a programa cezariana deoarece o sarcina normala nu putea fi facuta pentru ca nu se intorsese bebelusul. Medicul ma consulta si-mi spune: “ce zici de 06.06.2012?” Nu stiam la ce se refera pentru inceput, dar dupa mi-am dat seama ca atunci avea sa se nasca fetita noastra.

Luni, 6 iunie, ne-am prezentat la spital, dar dupa ce ca eram eu super stresata medicul cred ca se trezise cu fata la cearsaf, nu-l mai vazusem niciodata atat de nervos mai ales ca intarziasem, eu eram singura lui programare pe ziua aceea, dar din prima am ajuns sa fiu operata cam ultima. Avand in vedere ca eram foarte vioaie pentru inceput si asteptam in sala sa fiu chemata, medicul tot venea sa-si ceara scuze ca tot apareau nasteri neprogramate.

Am asteptat nemancata si nebauta apa de pe la 8.00 pana la ora 18.00 cand ce sa vezi, au aparut contractiile. Nu-mi venea sa cred cat de insuportabile sunt durerile. Eram convinsa ca daca ar fi trebuit sa nasc normal nu m-as fi descurcat, asa ca…mamele care nasc natural sunt niste EROINE.

In sfarsit a venit si medicul sa ma duca in sala de nasteri. Toti asteptau cu sufletul la gura sa li se dea marea veste, iar eu stateam intinsa pe masa de nasteri si tot simteam ca cineva umbla prin burta mea cand …. in sfarsit aud un planset. Era minunea noastra, imi venea sa plang de fericire, mi se pusese un nod in gat si la un moment dat s-a intamplat ceva tare ciudat, nu stiu daca ceea ce voi spune acum am simtit doar eu, o fi fost din cauza anesteziei sau asa simt toate mamicile. Mi-au dat-o s-o sarut si in momentul in care au apropiat-o de mine si i-am sarutat caputul pur si simplu am simtit ca sarut o parte din mine.

Ce sa mai, e greu de explicat in cuvinte tot ceea ce simte o mama cand aduce pe lume un copil de aceea ma voi opri aici.

Exact ca la inceputul sarcinii si aici bucuria n-a durat prea mult. Din cuza cezarianei, laptele intarzia sa apara, iar copilul fiind infometat a supt atat de tare incat aveam niste rani ingrozitoare. Din aceasta cauza a intervenit si depresia. Tot intrebam asistentele ce-i de facut, iar singurele cuvinte pe care le auzeam erau:”da-i sa suga!!!”

Acasa am plans cam 10 zile in continuu si ma invinuiam ca nu sunt o mama buna, dar dupa o perioada (destul de lunga) durerile au trecut, iar fetita s-a oprit si ea din alaptat asa ca am continuat cu alimentatia artificiala de care eram foarte fericita.

Povestea mea ar putea continua, dar ma opresc aici si va spun ca nu e bine intotdeauna sa ascultati in stanga si-n dreapta, cel mai bine este sa va urmati instinctul si cand veti fi hotarate sa fiti mamici sa faceti pasul asta fara sa regretati chiar daca veti intampina si momente grele, pentru ca vor fi multe, acestea vor disparea cand isi vor face aparitia momentele inedite, unice alaturi de copilul tau, cand vei auzi pentru prima data cuvantul “mama”, cand te va saruta si cand iti va oferi prima imbratisare.

 

You may also like...