20.6 C
București
sâmbătă, aprilie 13, 2024

Cum i-au izgonit samsarii din piete pe micii fermieri

Micii fermieri ai României sunt cei care fac de fapt agricultura de subzistenta, insa acestia ajung sa isi vanda produsele la margine de drum pentru ca in piete nu mai au loc de mafia legumelor.
Acesti gospodari sunt supravietuitorii pe care capitalismul ii vede ca pe niste evazionisti.

Pe toate drumurile, taranul roman incearca sa supravietuiasca din pensia unui salariu castigat cu truda in comunism si cu roadele din gradina proprie. Sunt legumele si fructele pe care le cautam cu totii prin pietele mari si ne dorim sa fie acelea cu gust si 100% romanesti.

Daca faceti o tura pe soselele din sudul tarii veti gasi cartofi cu 60-80 de bani kilogramul, iar rosiile si ardeiul gras se dau cu 2-3 lei kilogramul.

Partea buna este ca acestea au toate avantajele pe care le cautam intr-un aliment sanatos si satios, dar de cele mai multe ori nu le gasim pentru ca micii negustori de ocazie nu mai au loc in pietele Romaniei din cauza samsarilor, directori de piete si alti „producatori” care si-au luat certificatul pe sub mana platind o suma modică la vreun functionar hamesit de foame.

Corabia s-a scufundat, legumele-s la fel de bune

La intrare in Corabia, doua babute cu zambete strengaresti barfesc viata vecinilor. In spatele unei mese din lemn, improvizate, cele doua au scos la vanzare legume pe care le cultiva in curte. Asezate ca-n oglinda in pozitia ceainicului, vorbesc si gesticuleaza, dar fara sa desprinda mana din sold. Cum ne-am apropiat de taraba lor, si-au luat fetele de comerciante si ne-au intrebat de vrem. „Cu ce va servim, maica? Avem rosii crescute acilisa, in gradina, ceapa din asta noua, ardei si vinete”, ne spune una dintre ele. Fotograful grupului doreste sa negocieze pretul, iar in acel nmoment batranele isi scot arsenalul verbal pe taraba. Negociaza cu mana de fier, chiar daca mana tremura de la o posibila artrita.

Si pentru ca sarmul lor rural ne-au adus aminte de bunicile noastre care ne alergau cu batul prin batatura dupa ce rupeam plantele prin gradina, am renuntat la orice negociere. Batranele vindeau rosiile cu 2 lei, ardeii cu 3 lei kg si ceapa tot cu 2 lei. Dar gustul… gustul e nepretuit!

Rate si gaini de vanzare

Mai aproape de Bucuresti, prin Mihailesi, un Trabant care si-a trait zilele de glorie cand Ceusescu inca mai zbiera in microfoane „Dragi tovarasi si pretini”, acum sta la marginea drumului si rezeama un anunt care la prima vedere parca isi spune ca insusi Trabantul se vinde in rate. Dar, la o privire mai atenta spune, de fapt, „Rațe de vanzare”.

Inaintea lui cam cu un kilometru daduseram de Andreea Buzatu, care vinde gaini, pui si diferite amestecuri de cereale. Business-ul merge mai mult in primavara si toamna, cand puii sunt la mare cautare. Acum vara, de abia daca mai vinde cateva gaini pe zi.

Pretul variaza intre 7-8 lei si 15-20, in functie de marime si varsta. Si ca la jucarii, Andreea ne scoate pe tarana o gaina sa-i facem proba si sa o si pozam. Se misca bine, semn ca are doua copane bine antrenate, chiar daca isi petrec ziua intr-un cotet improvizat.

La fel este peste tot in tara, si nicio regiune nu face exceptie. In Covasna spre exemplu, cartofii stateau in saculeti mari alaturi de pepeni si varza, si aveau pret de 80 de bani kilogramul. Pretul poate este mai mare decat in sud pentru ca ne aflam totusi in ceea ce covasnenii vor sa denumească „Tara Cartofilor”. Si poate vor reusi, dar daca si aceasta isi cere autonomia ca Tinutul Secuiesc din care face parte, atunci „taxele vamale” vor scumpi membrii Tării Cartofilor, chiar daca se vand ei la sac.

Sursa: libertatea.ro

Daca iti plac articolele noastre si vrei sa ne fii alaturi si pe Facebook, te asteptam sa te alaturi comunitatii printr-un Like:

Articole asemanatoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Comunitatea Sfat naturist

81,573FaniÎmi place
1,785CititoriConectați-vă
64CititoriConectați-vă

Cele mai citite articole