15.7 C
București
joi, martie 28, 2024

Atentie! Apa plata cu microbi in Capitala. Afla care sunt marcile retrase

Inca un scandal alimentar loveste România. Potrivit ANPC, 5 sortimente de apa imbuteliata care se comercializeaza in Romania s-au dovedit a fi neconforme din punct de vedere microbiologic.

Inspectorii de la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi contraventionale in valoare de 50.000 de lei pentru abateri de la limitele microbiologice in cazul a 5 tipuri de apa de masa si apa de izvor imbuteliata, comercializate in unele retele comerciale din Bucuresti, potrivit unui comunicat de presa al institutiei, transmis, sambata, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, in perioada 4-9 martie, s-au prelevat esantioane din sortimente de apa de masa si de izvor din reteaua comerciala a unor lanturi de hypermarketuri si supermarketuri din Bucuresti. In urma controalelor, dintre cele 17 esantioane prelevate si analizate din punct de vedere microbiologic in cadrul Laboratorului SC Manor Laboratory Center SRL Bucuresti, 5 au fost neconforme, in urma analizelor de laborator.

Pe lista marcilor de apa declarate neconforme se afla sortimentele: Winny – apa izvor plata imbuteliata in PET-uri cu capacitatea de 2 litri, Aro – apa de masa necarbogazoasa imbuteliata in PET-uri cu capacitatea de 2 litri, Calipso – apa de izvor imbuteliata in PET-uri cu capacitatea de 6 litri, Izvorul Zanelor – apa de izvor plata imbuteliata in PET-uri cu capacitatea de 2 litri si Aqua Queen – apa de izvor imbuteliata in PET-uri cu capacitatea de 5 litri.

Conform sursei citate, in urma abaterilor constatate, s-au aplicat amenzi contraventionale in valoare totala de 50.000 lei si au fost oprite definitiv de la comercializare si retrase din circuitul consumului uman a produselor Apa de Izvor Calipso si Apa de Izvor Plata Izvorul Zanelor in cantitate totala de 244 de litri. Celelalte doua sortimente nu se mai aflau la comercializare la momentul controlului. Totodata, s-a dispus extinderea controlului la producator in judetul Ilfov, respectiv Harghita, prin comisariatele judetene de protectie a consumatorilor.

De asemenea, in data de 15 martie au fost efectuate alte 11 prelevari de probe, esantioanele fiind transmise la SC Manor Laboratory Center SRL Bucuresti spre a fi analizate din punct de vedere microbiologic si al continutului de nitriti.

Comisarii ANPC continua prelevarile de probe si le vor trimite spre analiza la laborator, iar intre timp institutie a transmis buletinele de analize pentru probele prelevate catre Directia de Sanatate Publica pentru a se lua masurile legale care se impun.

Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe pagina noastra de Facebook.

Sursa: realitatea.net

Daca iti plac articolele noastre si vrei sa ne fii alaturi si pe Facebook, te asteptam sa te alaturi comunitatii printr-un Like:

Articole asemanatoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Comunitatea Sfat naturist

81,573FaniÎmi place
1,785CititoriConectați-vă
64CititoriConectați-vă

Cele mai citite articole